Atunci cînd cineva se crede mai presus decît un partid şi o ţară

În ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, partidul aşa-zis liberal al lui Mihai Ghimpu a mai oferit un ultim spectacol de circ pseudopolitic – o rotaţie de cadre prin care Ghimpu a devenit preşedinte de onoare al partidului, iar nepotul său, Dorin Chirtoacă, a fost uns preşedinte de către un congres care s-a prefăcut că munceşte. Cu o zi înainte, Curtea de Apel i-a anulat restricţia de a circula în afara ţării, un semn probabil că poate fi lăsat să semi-scape cu o pedeapsă penală simbolică, că Plahotniuc este mulţumit cu ce i-a luat pînă acum din ceea ce lua el de la populaţia Chişinăului cît a fost primar.

Alegerea acestei zile a urmărit o încărcătură simbolic-unionistă a înscăunării lui Chirtoacă în funcţia de preşedinte al unui partid pregătit pentru autopsie şi înmormîntare. De aceea a şi semănat a circ. Ghimpu, Chirtoacă şi ceilalţi ciraci liberali ai lor, în esenţă, nu au fost niciodată români şi unionişti, ci doar diversionişti şi oportunişti. Din unionism s-au scos şi se vor scoate mereu bani şi dividende politice, iar asta printr-o permanentă succesiune de partide. Unionismul e prea bănos, dar şi prea obositor cînd te obligă să fii constant, acesta fiind şi motivul pentru care ştafeta politică unionistă se tot transmite de la un partid la altul. Acum partidul liberal al lui Ghimpu şi Chirtoacă s-a dus în anonimatul unionist al Vitaliei Pavlicenco, în oscilantul prag electoral cuprins între 0,5% şi 1,5%. Ca reprezentativitate la nivel de partid politic, unionismul a fost ucis de Ghimpu şi înmormîntat în groapa săpată de Anatol Şalaru cu PUN-ul lui cu damf de Băsescu.

Alegerea lui Chirtoacă în fruntea a ceea ce a mai rămas din aşa-zisul partid liberal ascunde cîteva realităţi extrem de dureroase pentru Ghimpu. Fiind convins că a falimentat ireversibil acest partid, Ghimpu vrea ca să-i paseze lui Chirtoacă vina dispariţiei sale definitive de pe scena politică autohtonă. Pentru propria-i salvare aparentă de imagine, Ghimpu vrea ca să-l îngroape definitiv şi pe Chirtoacă. După certul eşec din viitoarele alegeri parlamentare, farsorul politician Ghimpu se va mulţumi să spună: „Cît am fost eu preşedinte, am intrat în Parlament. Mi s-a cerut să renunţ şi uite ce s-a ales!” Anunţînd că nu va candida la viitoarele alegeri parlamentare, el vrea să se delimiteze astfel de orice eşec viitor care i s-ar datora.

Pe de altă parte, nu poate fi total exclusă şi supoziţia că „cineva”, la modul imperativ, i-o fi spus lui Ghimpu să dispară din politica activă dacă vrea „să i se acopere urmele”, să fie mulţumit cu „prea-plinul agonisit” şi să închidă clonţul.

Ghimpu nu va recunoaşte niciodată că a intrat în Parlament, după 2009, tocmai din cauză că electoratul a fost înşelat de tinereţea lui Chirtoacă. Logica existenţei, rezistenţei şi consolidării permanente a unui partid ne demonstrează că Ghimpu ar fi trebuit să-i predea conducerea acestui partid imediat după ce Chirtoacă a devenit primarul Chişinăului, în 2007, printr-un congres extraordinar. El, însă, pînă în ultima clipă, a vrut să conducă din umbră şi Primăria, dar şi să fie complice activ şi profitor al guvernării „atunci cînd îi dădea bine” şi credea că nu poate fi bănuit de nelegiuiri.

Cam toţi comentatorii politici şi restul de băgători de seamă sînt de părere că Ghimpu trebuia să-i cedeze lui Chirtoacă conducerea partidului încă de acum cinci ani. Nimic mai ireal! El trebuia să preia şefia partidului imediat după cîştigarea Primăriei, iar asta în condiţiile unei libertăţi de decizie indiscutabile, dar şi a instaurării în partid a unei democraţii autentice. În primul rînd, Chirtoacă nu a fost capabil să-şi păstreze şi să-şi gestioneze liber postul de primar oferit prin vot de chişinăuieni, acceptînd supremaţia decizională a lui Ghimpu. El, atunci, avea susţinerea majoritară a cetăţenilor Capitalei. În acest context, condiţia ca să-şi păstreze şi crească popularitatea, el nu trebuia decît să declare că se va dedica exclusiv muncii de primar şi, cel mai important, va lupta împotriva corupţiei din Primărie pînă îi va băga în puşcărie inclusiv pe cei din familia sa, dacă află că sînt implicaţi în ilegalităţi legate de Primărie. Pentru că nu a făcut-o, nu putem crede că şi de acum încolo, după ce a devenit preşedinte al partidului, el va fi cel care va conduce cu adevărat acest partid.

Ghimpu, avid de Putere şi leşinat după bani, a ţinut cu dinţii de ştampila de partid, l-a transformat pe Chirtoacă într-un corupt, din Primărie a făcut un fel de filială a partidului liberal, iar după 2009, cînd a intrat în Parlament şi a ajuns la guvernare, din bugetele Direcţiilor din Primărie au început să se scurgă bani în firmele controlate de Ghimpu, inclusiv „chetele la negru”, afacerile necurate cu terenuri, construcţii etc. Astfel, Ghimpu i-a anihilat lui Chirtoacă orice viitor politic, îngropîndu-l odată cu el. Se laudă, cu neruşinare tipic ţărănească de proastă calitate, cu o presupusă luptă anti-rusească, pro-românească şi deci, unionistă de vreo 27 de ani, deşi singura luptă a lui pe care a cîştigat-o a fost aceea pentru bani. Practic, el şi-a subordonat propriilor avantaje meschine partidul şi interesele majore ale ţării cît s-a aflat la guvernare.

Ca să nu fie auzit de toţi zdrăngănitul obloanelor trase pe partidul lui ratat, Ghimpu, Chirtoacă şi o mînă de profitori de lîngă ei răcnesc isteric că ei sînt singurii unionişti adevăraţi, că autentica lor Sfîntă Treime este unirea cu România, limba română şi istoria românilor. O fac zadarnic şi doar pentru cîţiva localnici ameţiţi care poate că îi mai cred. Dramatic pentru ei, însă, e că nimeni din România nu-i mai aude şi crede, iar asta de prin 2013. Acum, cei din România care i-au sprijinit pe Ghimpu şi Şalaru se reorientează, căci unionismul, oricît ar fi el de neproductiv şi dăunător, trebuie să fie mic şi al dracului, căci aduce şi profituri! Cum, nimeni nu-l felicită şi pe Plahotniuc?

Mihai CONŢIU

SURSĂ FOTO: democracy.md