PARIAŢI PE UE

Bugetul UE pentru politica europeană de vecinătate pentru anii 2015-2020 va fi mărit cu 40%

Experienţa ultimilor ani ne-a demonstrat că cea mai scurtă cale a ţării noastre spre performanţă, progres, dezvoltare în toate domeniile este cea europeană.​ 

Din cercetările efectuate, am constatat că nu există nici un sector de interes la care Uniunea Europeană să nu fi contribuit pînă în prezent: educaţie, ştiinţă, sănătate, agricultură, dezvoltare regională, industrie, justiţie, drumuri şi lista poate continua.​

În acest moment, UE este principalul donator al Republicii Moldova, asistenţa care ne este acordată concentrîndu-se în special pe dezvoltarea democratică şi buna guvernare, reforma regulatorie şi consolidarea capacităţilor administrative, reducerea sărăciei şi creşterea economică, de altfel, principalii piloni pentru construirea unui stat performant.​ 

Spre exemplu, Uniunea Europeană susţine programe şi iniţiative specifice de asistenţă pentru dezvoltarea businessului mic şi mijlociu în Republica Moldova, iar Programul de Suport Bugetar Stimularea Economică în Zonele Rurale (PSB ESRA) este o platformă cheie pentru dezvoltare.​ 

În total, asistenţa financiară a UE, oferită prin intermediul PSB ESRA, în perioada 2010-2014, a fost de aproximativ 72 de milioane de Euro, unul din domeniile de intervenţie prioritară fiind susţinerea antreprenoriatului, întreprinderilor mici şi mijlocii din zonele rurale ale Republicii Moldova.​ 

Conform statisticilor, în anul 2011, IMM-urile (întreprinderile mici şi mijlocii) reprezentau 97,5% din numărul total de întreprinderi din ţara noastră şi creau 57,7% din locurile de muncă, asigurînd 34,6% din cifra de afaceri totală pe economie.​

„Uniunea Europeană implementează o varietate de programe şi proiecte pentru dezvoltarea antreprenoriatului şi în suportul business-ului mic şi mijlociu din Republica Moldova cu scopul de a crea noi afaceri, de a genera noi locuri de muncă şi a permite ca întreprinderile moldoveneşti să devină mai competitive în contextul internaţional al unui mediu de business globalizat”, a declarat recent şeful delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.​ 

Alt domeniu de importanţă majoră pentru ţara noastră şi care a beneficiat de sprijinul Uniunii Europene a fost cel zootehnic.​ La începutul lunii Octombrie, primari din 12 sate localităţi din zona Parcului Naţional Orhei au semnat acorduri de granturi pentru proiecte de restabilire a 35 sectoare de păşuni neproductive cu o suprafaţă totală de 472 ha.​ Valoarea totală a granturilor, oferite în cadrul proiectului Clima East, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), este de 185.110 de Euro.

Cele 12 proiecte prevăd restabilirea covorului vegetal al păşunilor degradate prin aplicarea îngrăşămintelor minerale şi supraînsămînţarea acestora cu specii furajere de o productivitate înaltă şi rezistente la efectele schimbărilor climatice.​

Gestionarea eficientă a păşunilor - păşunatul raţional, respectarea capacităţii de păşunat şi a încărcăturii optime, organizarea parcelară a păşunilor şi aplicarea succesiunii în păşunat - va contribui la creşterea productivităţii acestora de 2,5 ori faţă de nivelul actual şi la revigorarea sistemului zootehnic din localităţile rurale.​ 
Reprezentanţii Ministerului Mediului au declarat că restabilirea păşunilor din ţară va fi efectuată pentru prima oară în ultimii 24 de ani.​ 

În anii următori, Republica Moldova ar putea beneficia de un suport mai consistent din partea Uniunii Europene, avînd în vedere că bugetul UE pentru politica europeană de vecinătate pentru anii 2015-2020 ar putea să fie mărit cu 40%.​
Comparativ, contribuţia Uniunii Vamale se lasă încă aşteptată.​ 

Însă, nu credem că este cazul să rîvnim la cadourile pe care le-a primit Ucraina pentru a ceda în faţa parcursului european! Am văzut cu toţii ce se poate întîmpla!

Moldova Suverană