Papa Francisc a invitat cercetatorii si cosmologii la Vatican dupa ce Biserica Catolica a recunoscut existenta Big Bang-ului

Papa Francisc a invitat cei mai importanţi cercetători şi cosmologi din lume la Vatican, în cadrul unei conferinţe în care va fi discutată teoria Big Bang-ului. Astrofizicieni şi alţi experţii din lumea ştiinţifică vor lua parte la conferinţa din cadrul Observatorului din Vatican, în cadrul căreia vor fi discutate undele gravitaţionale, găurile negre şi singularităţile spaţiului-timp, informează Independent.  Conferinţa face parte din programul bisericii de recunoaştere a legăturii dintre ştiinţă şi doctrina teologică. 

În 2014, Papa Francisc declara că Dumnezeu ,,nu este un magician cu o baghetă magică,'' evoluţia şi teoria Big Bang-ului fiind reale. Conferinţa reprezintă un prilej de onorare a lui Monsignon George Lemaitre, prima persoană care a discutat despre expansiunea universului. Teoria lui Lemaitre este cunoscută cu denumirea de ,,atomul primar,'' în prezent fiind mult mai cunoscută ca teoria Big Bang.

Directorul Observatorului din Vatican, Jesuit Brother Guy Consolmagno, afirmă că cercetarea lui Lemaitre dovedeşte că omenirea poate crede atît în Dumnezeu, cît şi în teoria Big Bang. Creştinismul, afirmă el, crede într-un Dumnezeu supranatural care este responsabil pentru existenţa universului, în timp ce ,,ştiinţa ne explică cum a creat universul''. 

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40