Dacă în alte orașe din Europa oamenii care înnoptează pe străzi reprezintă un fenomen cît se poate de actual, Helsinki a eliminat această problemă. Totul, datorită unui plan executat la perfecție de autoritățile finlandeze, scrie BBC. Este suficient să ajungi cu trenul în Capitala Finlandei și să faci doar cîțiva pași în gara centrală, grandioasă, pentru a observa ceva cu totul neobișnuit pentru o metropolă: nu există oameni care dorm pe străzi și nimeni nu cerșește. Contrastul dintre Helsinki și alte mari orașe europene unde oameni ai străzi înnoptează pe unde apucă, în pături, saci de dormit sau chiar corturi este izbitor. „Îmi amintesc că în copilărie vedeam sute sau chiar mii de oameni dormind în parcuri și păduri. Era vizibil, însă acum nu ne mai confruntăm cu asta. Nu mai există oameni ai străzii în Helsinki”, spune Sanna Vesikansa, viceprimarul Capitalei finlandeze.

Asta pentru că în ultimele trei decenii, soluționarea acestei probleme a fost unul dintre focusurile majore ale Guvernelor care s-au succedat la conducerea țării. Dacă în 1987 erau 18.000 de oameni fără adăpost în Finlanda, ultimele cifre, din 2017, arată că numărul lor a fost redus la 6.600 în toată țara. Majoritatea dintre ei trăiesc cu prieteni, alături de familie sau în adăposturi temporare. Numai foarte puțini dintre ei dorm încă pe străzi.

Cum a reușit însă Finlanda o astfel de performanță? Începînd cu anul 2007, Guvernul finlandez s-a concentrat pe legi pentru protejarea oamenilor străzii. În puține cuvinte, autoritățile le oferă celor rămași fără adăpost un domiciliu permanent și stabil în cel mai scurt timp posibil. Apoi le oferă sprijin și ajutor pentru a-și reface viața. Asta poate însemna asistență medicală pentru depășirea unor dependențe sau accesarea unor cursuri de pregătire profesională. Cei care vor să-și continue studiile o pot face.

Thomas Salmi este unul dintre tinerii Finlandei care a crescut într-un orfelinat. Rămas fără adăpost la vîrsta de 18 ani, a trăi trei ani pe străzi. În temperaturi care nu depășesc -7 grade Celsius în medie, în luna Februarie. „Cînd pierzi totul, nimic nu mai contează. Te gîndești la sinucidere, te gîndești dacă vei muri, dacă ești în siguranță. Este frig, mai ales în mijlocul Iernii. Dacă dormi afară, riști să mori”, povestește Salmi. În urmă cu doi ani însă, Salmi a primit un apartament într-un complex administrat de Helsinki Deaconess Institute, una dintre organizațiile finlandeze care oferă adăposturi pentru oamenii străzii. Acum în vîrstă de 24 de ani, tînărul spune că măsura l-a ajutat să-și schimbe viața. Era un consumator înrăit de alcool, pe care îl mai consumă acum doar ocazional, în weekenduri.

Sub programul guvernamental al Finlandei, oferirea unei locuințe este necondiționată. Chiar dacă respectiva persoană continuă să fie dependentă de droguri sau alcool, poate păstra locuința. Singura cerință este să accepte ajutorul asistenților sociali. Pot plăti chiria prin accesarea unor ajutoare de la stat și pot să opteze să rămînă în respectiva locuință pentru tot restul vieții. Helsinki Deaconess Institute administrează un număr de 403 apartamente în Helsinki și Espoo, un oraș învecinat. Chiriașii au la dispoziție bucătării comune și zone de relaxare unde pot socializa. Iar asistenții sociali sunt mereu la dispoziție. Modelul Finlandei este acum preluat și de orașe din Marea Britanie, unde autoritățile au fost impresionate de rezultate.

Programul finlandez are și hibe. Casele nu sunt disponibile imediat în unele cazuri, iar cifrele arată că unul din cinci oameni se întoarce pe stradă la un moment dat. În plus, nu este deloc ieftin. Finlanda a cheltuit nu mai puțin de 300 de milioane de euro în zece ani oferind locuințe pentru 3.500 de oameni ai străzii și angajînd 300 de noi asistenți sociali. Chiar și așa, Sanna Vesikansa crede că rezolvarea problemei oamenilor străzii este o obligație morală. În plus, spune viceprimarul orașului Helsinki, ajută la economisirea fondurilor pe termen lung: „Deja știm că merită pentru că avem cheltuieli în alte părți dacă lăsăm oamenii pe străzi.Au mai multe probleme severe de sănătate și ajung în sistemul public de sănătate. Nu putem pur și simplu să acceptăm să avem oameni ai străzii în orașele noastre, persoane care să moară pe străzi. Nu este tipul de societate sau oraș în care să vrem să trăim”.