OPT TROLEIBUZE DIN CAPITALA AU FOST INTOARSE DE PE RUTA IN URMA UNOR VERIFICARI

Opt troleibuze din capitală au fost întoarse de pe rută în urma unui control inopinat efectuat de oamenii legii în cadrul operaţiunii “Autobuz”.

Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare (INP), în urma verificării troleibuzelor respective, au fost depistate mai multe defecţiuni tehnice în sistemele de iluminare şi semnalizare ale vehiculelor. Totodată, acestea nu erau echipate conform cerinţelor legislaţiei şi standardelor naţionale în vigoare.

Conducătorii auto s-au ales cu o amendă de 300 de lei şi cu aplicarea a trei puncte de penalizare.

În perioada 19 ianuarie - 2 februarie curent INP desfăşoară operaţiunea ”Autobuz”. Astfel, zilnic, poliţiştii verifică activitatea agenţilor economici care prestează servicii de transportare a călătorilor.

De la începutul desfăşurării operaţiunii au fost documentate peste 80 de încălcări în ceea ce priveşte siguranţa transportării călătorilor.

Sursa: Moldpres