„Moldoveanule, te mănînc!”, părea să strige afro-moldoveanul

Autor: Mihai CONŢIU

Săptămîna trecută, am văzut, şi eu, pe canalele media un filmuleţ care, involuntar, mi-a amintit de canibalism. În secvenţele vizionate, l-am văzut pe un „porumbel al păcii”, afro-moldoveanul John Onoje, cum se năpustea ca o gorilă înfometată asupra unui moldovean în Piaţa Centrală din Chişinău, nu din vreo junglă din Sierra Leone! „O să-l mănînce cu fulgi cu tot pe moldovean”, mi-am zis, amintindu-mi, instantaneu, despre ritualurile canibalice străvechi, în care misionarii europeni sfîrşeau în colţii înfometaţi ai locuitorilor din jungle, ne-perpeliţi la foc de buşteni sau fierţi în cazanele care nu se inventaseră încă!

Nu ştiu din ce pricini s-o fi iscat conflictul, nu sunt nici curios (este treaba poliţiştilor!), ştiu că nici unii moldoveni nu-s mai breji, dar mi-a fost suficient să-i văd chipul lui Onoje şi să aflu reacţiile ulterioare.

Sunt sigur că nefericitul John Onoje se simte aici cum ne-am simţi şi noi acum într-o junglă africană. De aceea, probabil, Onoje trăieşte ca într-o junglă, alta decît cea de care avea el habar pînă să devină moldovean. La urma urmei, R. Moldova nu este o altfel de junglă?

Am certitudine că Onoje este un om trist şi singur, pe de o parte, dar este şi posedat de impulsuri violente, de crize identitare şi poate să aibă chiar „sindromul personalităţilor multiple”, pe de altă parte. În acest context, te întrebi: Cine-i de vină pentru comportamentul afro-moldoveanului – personajul în cauză, John Onoje, sau factorii externi? Sunt sigur că ambele părţi!

În toată lumea, sunt milioane de imigranţi ca John Onoje. Despre acesta, se ştie că a ajuns, ca imigrant, în R. Moldova, în 1999, „pentru a scăpa de războiul civil din ţara sa”, Sierra Leone, război care se declanşase în 1991. Probabil că emigrase mai de mult din propria-i ţară, căci, chiar în acelaşi an, a fost semnat şi un acord de pace între preşedintele ales al ţării şi liderul Frontului Revoluţionar Unit. Pe fondul democratizării ţării, cel al realegerii democrate a preşedintelui, în 2002, trupele de menţinere a păcii ale ONU, care au contribuit la stabilizarea situaţiei în ţară, s-au retras definitiv în 2005.

Orice imigrant, ca o regulă universal valabilă, se supune legilor şi Constituţiei ţării care-l naturalizează. Nu ştiu ce calificări are Onoje şi nici nu cunosc nimic din activitatea lui din perioada războiului civil din ţara sa, pe care l-a cam trăit în întregime, iar asta dacă nu cumva drumul lui spre R. Moldova a fost de o mai lungă durată. Nu ştiu nici cărei religii i se închină. Ştiu însă că el a devenit azilant şi mai apoi cetăţean al unei ţări cu o cultură şi o istorie diametral opuse celor ale ţării lui natale. Doar aceste două elemente definitorii obligă imigrantul la o prudenţă maximă şi o conduită socială conformă noului mediu identitar, chiar şi atunci cînd este naturalizat, mai ales că jură să respecte legile noii patrii şi Constituţia acesteia.

Aici i se pot identifica vinovăţii personale!

În ceea ce priveşte vinovăţia factorilor externi, în ultimă instanţă, chestiunea se reduce tot la slăbiciunea sau nerăbdarea individului în cauză de a-şi depăşi propria-i condiţie. Tocmai aceste slăbiciuni devin terenul cel mai propice pentru politicienii lipsiţi de scrupule. Aici intră în scenă doamna Vitalia Pavlicenco!

Onoje, „omul de presă”

Ani la rînd, aproape în fiecare dimineaţă, îl vedeam pe acest Onoje cărîndu-şi într-o…, nu ştiu cum să-i zic…, chestie cu două rotile… ziare de la Tipografia Universul. Nu ştiam unde le vinde. Ulterior am aflat că la Piaţa Centrală. De cîteva ori, din compasiune, am fost tentat să îl întreb ce-i cu el şi dacă pot să-l ajut cu ceva, dar n-am făcut-o din respect faţă de intimitatea lui. La urma urmei, orice om îşi exhibă intimităţile, nevoile atunci cînd doreşte şi cui vrea el!

După 2009, cînd a început „foametea de preşedinţi” în R. Moldova, am avut surpriza să-l văd pe bietul vînzător de ziare îmbrăcat la costum, la patru ace, solicitîndu-şi „dreptul” de a deveni preşedintele ţării. Atunci am aflat şi cum îl cheamă! Atunci am aflat şi cine „l-a chemat politic”: doamna Vitalia Pavlicenco!

„Pauză pentru Constituţie”

Este drept că în Constituţie, la art. 78 cu privire la „alegerea preşedintelui”, punctul (2), există o ambiguitate care poate fi interpretată cum îl taie capul pe orice membru al oricărui trib din lumea aceasta. Aici se spune că preşedinte al R. Moldova poate fi ales „cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul R. Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat.”

Observaţi că nu se specifică obligaţia candidatului de a locui în R. Moldova nu mai puţin de 10 ani cu statut de cetăţean al ţării. Onoje a obţinut cetăţenia R. Moldova în Ianuarie 2011. O altă neclaritate: „a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul R. Moldova”. Asta înseamnă că cineva poate să candideze la funcţia supremă în stat şi în condiţiile în care obţine cetăţenia ieri, dar el a locuit permanent pe teritoriul R. Moldova între anii 1962-1972, anul în care el şi părinţii lui au emigrat în... Sierra Leone. Se poate interpreta deoarece este vorba despre teritoriul actual al R. Moldova, care-i identic cu cel al fostei RSSM.

„Anticomunistul şi unionistul” liberal Onoje

Îmi este greu să cred că doamna Vitalia Pavlicenco l-a pescuit civic pe Onoje, de milă. Îmbrăcat la costum, ajuns şi candidat la Preşedinţie, porumbelul păcii Onoje a coborît din copacul dictaturii comuniste, s-a făcut liberal pînă-l albul oaselor, a devenit anti-rus şi anti-comunist, s-a vopsit în culorile războiului şi a început să ceară unirea R. Moldova cu Patria Mamă – România! „Maaa-mă, mi-am zis, alt român îmi strigă la poartă, la Înalta Poartă!”

Fără nici o legătură sau insinuare rasistă cu privire la culoarea lui Onoje, inclusiv cea politică, am înţeles bine că, în fundul fundului sufletului său, doamna Vitalia Pavlicenco ne crede pe noi, românii, o naţiune de… coloraţi. Ce şi-o fi spus doamna – dacă Europa este îngrozită de culoarea ţiganilor români, de ce să nu vin şi eu cu o variantă complementară? Că a vrut sau nu, mai puţin contează, important este că şi-a bătut joc într-un hal fără de hal de bietul Onoje, punîndu-l în cea mai ridicolă situaţie cu putinţă.

Graţie doamnei Pavlicenco, moldovenii nativi simpli şi cei de origine etnică rusească de aici, ucrainenii sau ruşii rîd să se prăpădească „atunci cînd îl văd pe Onoje condamnînd ocupaţia din 1812, pactul Molotov-Robbentrop şi cerînd unirea cu Patria Mumă”! Credeţi că doamna Pavlicenco nu ştie asta?

„Eu sunt un român basarabean”, a declarat „unionistul” John Onoje într-un interviu acordat jurnaliştilor ziarului online lenta.ru. Potrivit lui, printre cele mai grave probleme al RM sunt „rusofonii şi mafia”, care controlează „economia, politica şi comerţul”. „Şi peste tot e corupţie, peste tot. Corupţia aici niciodată nu va avea sfîrşit”, a spus Onoje.

Interesant este că după ce doamna Pavlicenco l-a sustras, o vreme, de la vînzarea ziarelor, l-a îmbăiat, l-a cercetat, l-a îmbrăcat, l-a activat şi l-a românizat – l-a lăsat „român de capul lui”! De ce, doamnă, că-i suflet şi el? De ce nu-l ţineţi în hăţuri? Vă bătea cumva şi pe dumneavoastră după... lecţiile politico-ideologice?

Pentru că tot este personaj public,

o curiozitate nevinovată tot aş avea: De partea cui a fost Onoje în timpul războiului civil din Sierra Leone – a Frontului Revoluţionar Unit sau a preşedintelui Ahmad Tejan Kabbah, ales în 1996 şi reales democratic în 2002, fapt constatat şi de către ONU?

În Ianuarie 2011, cînd a dobîndit cetăţenia R, Moldova, de cine din Sierra Leone se mai temea Onoje? Spunîndu-se că a fugit din ţara sa ca să scape de războiul civil, înseamnă că a avut azil politic în R. Moldova, nu economic! Aşa o fi?

Fireşte că îmi repugnă violenţa, acesta fiind şi motivul pentru care m-am revoltat atunci cînd, în secvenţele filmate, l-am văzut pe Onoje năpustindu-se asupra acelui moldovean în Piaţa Centrală. Îi înţeleg frustrările, singurătăţile de emigrant din Sierra Leone, dar nu şi pe cele de român-basarabean. S-a văzut că omul acesta este stăpînit de furii. Cîte sunt instinctuale şi cîte dobîndite, încurajate? Probabil că dominate sunt cele instinctuale. Sunt destui care se plîng de agresivitatea sa...

Cînd s-a repezit asupra acelui moldovean să-l ia la pumni în Piaţa Centrală, am avut senzaţia că văd imaginea unui strămoş îndepărtat de-al lui şi frustrat de faptul că nu a apucat să mănînce nimic din ciolanele vreunui misionar moldovean prins de trib prin jungla din Sierra Leone de atunci. La urma urmei, toţi am avut strămoşi canibali, numai că civilizaţia îndelungată ne-a lipsit de moştenirea acestor instincte! Ce ziceţi, doamnă Pavlicenco?

Acest articol este un pamflet şi trebuie receptat întocmai