OMS reactioneaza la criticile lui Trump: Nu suntem chino-centristi!

Mai mulţi oficiali din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au dezminţit Miercuri că aceasta ar fi „China-centrică”, cum a afirmat în ajun Preşedintele american Donald Trump, şi au subliniat că nu e momentul pentru o reducere de fonduri, în plină pandemie, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Statele Unite sunt principalul donator de fonduri către organizaţia cu sediul la Geneva şi căreia Trump i-a reproşat Marţi că nu a făcut recomandări adecvate la începutul epidemiei cu noul coronavirus. Contribuţia SUA la OMS în 2019 a fost de peste 400 milioane de dolari, aproape dublu faţă de a doua cea mai mare din partea unui stat membru. China a plătit în ce o priveşte 44 de milioane de dolari, notează Reuters.

„Ne aflăm încă în faza acută a unei pandemii, aşa că nu este momentul ca fondurile să fie diminuate”, a spus dr. Hans Kluge, director regional al OMS pentru Europa, într-un briefing video, în răspuns la o întrebare legată de remarcile Preşedintelui american.

Dr. Bruce Aylward, înalt consilier al directorului general al OMS, a apărat la rîndul său relaţia acesteia cu China, punînd accentul pe importanţa cooperării cu autorităţile de la Beijing pentru a înţelege epidemia care a început în Wuhan.

„La începutul epidemiei, a fost de importanţă absolut crucială să avem acces deplin la toate datele posibile, să mergem în teren şi să lucrăm cu chinezii pentru a înţelege” ce se întîmplă, a declarat el presei.

„Am procedat la fel cu fiecare dintre celelalte ţări grav afectate, cum este Spania, şi nu a avut nimic de-a face cu China în mod special”, a explicat responsabilul OMS

Acesta a justificat de asemenea recomandările OMS de a menţine deschise graniţele afirmînd că autorităţile chineze au depus mari eforturi pentru a identifica şi detecta primele cazuri şi contactele acestora şi a se asigura că respectivele persoane nu călătoresc, pentru a ţine în frîu virusul.