OLIGARHUL GHIMPU, EXPONENTUL UNEI MOLDOVE ESUATE

Un profitor, hapsîn, corupt şi demagog care „luptă” împotriva celor de teapa sa

Autor: Mihai CONŢIU

N-am nici milă şi nici un pic de respect pentru acei bieţi moldoveni care sînt de-a dreptul fanatici în crezul lor că Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal (PL), sau nepotul său, Dorin Chirtoacă, sînt cinstea întruchipată, că sînt modele de demnitate şi onoare. Aiurea, la fel ca mulţi alţii ajunşi în poziţiile lor, sînt şi ei nişte moldoveni profitori, dornici de mărire şi dispreţuitori faţă de semenii lor mai „fraieri”, care nu se pricep la hoţiile pe care ei le patronează de minune.

Pentru că Ghimpu chiar îi crede pe moldoveni infinit mai proşti decît el, a ales „soluţia” sentimentală de a-i sensibiliza pe alegători cu „amintirea dizidenţei” fratelui său Gheorghe Ghimpu, o amintire „eroică” de care, dacă ar fi desecretizată de către serviciile secrete ruseşti, s-ar alege praful! S-a întrebat, vreodată, cineva, de ce serviciile secrete ruseşti nu-l fac de rîs, publicînd nişte dosare care i-ar arunca în aer „dizidenţa de familie”? Asta sună a „pion de rezervă în aşteptare”!

Suplimentar acestei escrocherii sentimentale în masă, cu felul lui ţărănesc şi incult de a fi, Ghimpu a înţeles că îi poate înşela pe moldoveni dacă îşi mediatizează imaginea unui ţărănoi politician cinstit de la Coloniţa, al cărui singur scop în viaţă este lupta cu corupţia. Este o metodă clasică prin care ştia prea bine că astfel se poate îmbogăţi fraudulos, timp în care moldovenii stăteau cu gura căscată în faţa unui astfel de „om curajos”, care, în numele „luptei împotriva corupţiei şi a identităţii româneşti”, ar fi capabil să dea şi cu barda în Dumnezeu.

În urmă cu mai mulţi ani, cititorii mei cu memorie îşi amintesc faptul că am republicat, din presa română, anchetele jurnaliştilor români care demonstrau, cu probe, faptul că Mihai Ghimpu a fost „complicitat” în comercializarea, în Republica Moldova, a apelor minerale româneşti, iar asta prin firme controlate de către cei mai odioşi securişti români ai lui Ceauşescu, cu conexiuni moscovite serioase.

În timpul în care fratele său, regretatul Gheorghe Ghimpu, era o vedetă a dizidenţei moldoveneşti de la începutul anilor 1989-1991, Mihai Ghimpu, un personaj ridicol la acea vreme şi luat în derîdere de chiar toţi parlamentarii, îşi umfla portofelul din belşug cu ajutorul „fraţilor români”. Era perioada în care, în Republica Moldova, îşi „justificau” serviciile informative foarte mulţi ofiţeri ai serviciilor secrete româneşti, care aveau state vechi de plată încă din regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu. Sub astfel de „aripi protectoare” a intrat şi Ghimpu. Pe vremea aceea, „voluntarii, excesivii agenţi români” se mulţumeau cu orice „racolat moldovean”, iar în această chestiune cam ştiu ce spun. Bani erau din belşug, iar marile societăţi sau nou înfiinţatele firme româneşti prospere erau conduse sau controlate de către exponenţii fostei Securităţi a lui Nicolae Ceauşescu.

Ghimpu, la zi(d)

Ceea ce nu vor să recunoască majoritatea aşa-zişilor mari jurnalişti sau comentatori politici este faptul că toţi, aici şi acum, sîntem nişte tipi vulgari, rudimentari şi încremeniţi într-o realitate interlopă.

Cît de serios jurnalist sau comentator politic poţi să te crezi atîta timp cît subiectele tale, invariabil, sînt personaje penibile, rudimentare, agresive sau impotente ca Mihai Ghimpu, „prostia solemnă intelectuală” a lui Marian Lupu, prefăcătoriile pseudo-diplomatice şi intelectuale ale lui Iurie Leancă, „unionismul” Vitaliei Pavlicenco şi cel al ălora de la Acţiunea 2012, profesionalismul publicistic al lui Valeriu Saharneanu, imunitatea absolută a lui Vladimir Plahotniuc, „realizările” primarului Chirtoacă, „geniul financiar” al lui Dorin Drăguţanu, emisiunea Sandei Filat cu Iurie Leancă şi încă doar cîteva?

Săptămîna trecută, Ghimpu, căci, în final, despre el este vorba, a fost lăsat fără izmene de către Natalia Morari, la emisiunea moderată de ea la TV7, „Interpol” (mişto şi devi…antă denumire!). Dacă, şi după asta, habotnicii susţinători ai lui Ghimpu nu se urinează pe el şi pe nepotul lui, înseamnă că galoşii plini de noroi ai Republicii Moldova nu au ce căuta în UE.

În emisiunea cu pricină, Natalia Morari, logic şi în virtuţi profesionale, i-a amintit lui Ghimpu despre companiile „Parstar-Petrol” şi „Eurosim” SRL, la care liderul PL ar deţine acţiuni, că ar fi implicate în mai multe scheme de livrare a petrolului la unele Întreprinderi Municipale, fără a fi organizate licitaţii în acest sens.

În acest context, Natalia Morari i-a amintit lui Ghimpu următoarele realităţi irefutabile (o expresia preferată de Chiroacă atunci cînd este vorba despre ceva ce nu poate fi combătut, chiar dacă nu ştie ce înseamnă!):

„Deşi, de fiecare dată spuneţi că nu aveţi nici o legătură cu firma „Parstar- Petrol”, nu ştiu cum se întîmplă că fondatorii „Parstar” sînt şi fondatorii „Eurosim” SRL. Despre această companie se vorbeşte că este afiliată cu dumneavoastră. Cel puţin, sediul acestei companii mult timp se afla pe strada Bucureşti, unde se afla şi sediul PL. În anul 2014, această companie a vîndut parcului de autobuze, din unică sursă, fără a participa la licitaţie, combustibil în valoare de 43 de milioane de lei. La Întreprinderea „Autosalubritate" a fost vîndut combustibil în valoare de 9,7 milioane de lei, şi la multe alte companii municipale. În 2012, cînd încă eraţi la putere, sumele erau mult mai mari.”

Ghimpu, în loc să recunoască cinstit că el este cel care controlează aceste firme care-l îmbogăţesc, „s-a victimizat politic”, spunînd: „Dumneavoastră va dat cineva nişte cifre şi va zis i-a închideţi-i gura lui Ghimpu.”

Observaţi cum „cinstitul Ghimpu” schimbă logica dialogului, temîndu-se să recunoască faptul că se află în spatele acestor firme, deşi Morari i-a spus: „Aceste cifre au fost luate inclusiv din raportul Curţii de Conturi. Aceasta poate fi numit trafic de influenţă, fiindcă primarul Chişinăului este nepotul dumneavoastră.”

După această precizare, „cinstitul Ghimpu” a început, ca orice înţelept de la Coloniţa, să filosofeze, spunînd:

„Procurorul, la fel ca şi guvernatorul BNM, este scris în ce situaţie poate fi eliberat din funcţie. Problema este că la noi poate fi adus chiar şi din ţara Y, dar dacă nu are eul său, atunci el este cumpărat. Depinde cine eşti tu. Cînd vor veni la noi oameni care se vor gîndi nu la locul călduţ, dar pentru oameni, numai atunci va fi ordine şi fără corupţie.” „Este nevoie de caracter. Avem mulţi oameni cinstiţi, dar nu au caracter.” „Cetăţenii nu votează împotriva Europei, ci împotriva celor care se declară europeni. Cetăţeanul care nu vede Europa crede că Europa şi europenii trăiesc şi procedează ca şi politicienii noştri.”

Mai recitiţi spusele lui Ghimpu, luaţi o pauză, iar mai apoi recunoaşteţi că am dreptate atunci cînd spun că şi noi, jurnaliştii sau comentatorii politici, nu avem cum să nu fim la fel de lipsiţi de performanţă atîta vreme cît „elita politică” este reprezentată de ciudăţenii ca Ghimpu, Chirtoacă, Lupu, Plahotniuc, Leancă, Dodon, Usatîi, Munteanu… În mod normal, astfel de personaje nici nu ar trebui să existe sau, mă rog, să trăiască, dar ca portari, şoferi sau oameni de serviciu la instituţiile pe care ei acum le conduc sau le influenţează! În fudulia lor, chiar sînt convinşi că lumea cu adevărat bună a Europei rîde de ei, că îi priveşte ca pe nişte… ciudăţenii, dar, totuşi, îi rabdă nu pentru ei, ci pentru acest amărît de popor de care-şi bat joc, căruia, în ultimele luni, i-au transformat pătrunjelul într-un produs alimentar de lux.

În concluzie, de ce rapoartele lui Ghimpu şi al lui Dodon despre fraudele la cele trei bănci, mai ales în privinţa Băncii de Economii, nu pomenesc nimic despre adevăraţii vinovaţi şi beneficiari? De ce l-au interogat pe Ilan Shor, i-au dat drumul şi nu ştim nimic? Vedeţi cît de tare am fost …ţi? De ce tac Ghimpu şi Dodon? De ce tace Moldova acestora? De ce tace Plahotniuc, care a avut grijă ca să insinueze opiniei publice gîndul că Filat ar fi amestecat în această afacere? De ce nici Filat nu-i pune la zid?

Am intrat, ca ţară, în Gaura Neagră, fraţilor, chiar dacă nimeni nu o va recunoaşte, dar cîtă răbdare să tot cerşim la UE? Ce fac Filat şi Vladimir Voronin? Primul trebuie să salveze Moldova în faţa Occidentului, iar cel de al doilea în faţa moldovenilor? Dacă nimeni nu se va trezi, atunci daţi Moldova lui Dodon şi Usatîi, căci ei oricum nu vor trăi în mizeria în care vor să-i ducă pe moldoveni!!! Mai mare ruşinea!!!