OFICIAL RUS: SCOPUL SUA ESTE „SA CUCEREASCA MOSCOVA“ CU AJUTORUL ROMANIEI

Konstantin Sivkov, preşedintele Academiei pentru Probleme Geopolitice din Rusia, a declarat pentru agenţia rusă de presă „Sputnik“ că NATO va „cuceri Moscova“ cu ajutorul României. O decizie privind echipamentele militare grele care ar putea fi găzduite de România va fi făcută publică în curînd, a anunţat generalul Philip Breedlove, în cadrul vizitei sale la Bucureşti.

„Slăbirea economică a Rusiei, pierderea centrului spiritual care a fost reprezentat de ideea comunistă şi alianţele europene cum ar fi Pactul de la Varşovia reprezintă probleme. Rusia pur şi simplu nu poate concura cu NATO şi aliaţii săi“, spune Konstantin Sivkov, preşedintele think-tank-ului rusesc „Academia pentru Probleme Geoplotice“. „Situaţia de azi este mult mai rea decît în urmă cu jumătate de secol“, adaugă Sivkov.

SUA vor „să distrugă Rusia“

Anul trecut, în luna decembrie, strategul militar a declarat pentru publicaţia Pravda.ru că scopul final al Statelor Unite ale Americii este „să distrugă Rusia“. Sivkov a acuzat politicienii americani că au comis mai multe crime, inclusiv asupra a 1.200.000 de irakieni. El crede că singurul mod de a pedepsi „elita americană“ de aceste crime este ca armata SUA să fie distrusă.

„Politicienii americani au comis mai multe crime. Oare vor fi acuzaţi? Cum rămîne cu legea internaţională, cu ONU sau alte organizaţii? Fac ceva?“, întreba Sivkov. El a spus pentru Pravda că ideea că SUA se pregătesc pentru un război serios împotriva Rusiei, folosind rachete este plauzibilă mai ales luînd în considerare faptul că America a lansat deja mii de rachete în Iugoslavia şi în Irak.

NATO va „cuceri Moscova“ cu ajutorul României

O decizie privind echipamentele militare grele care ar putea fi găzduite de România va fi făcută publică în curînd, a anunţat generalul Philip Breedlove, în cadrul vizitei sale la Bucureşti. Unii analiştii politici sînt de acord cu faptul că NATO întăreşte graniţele sale geopolitice şi se pregăteşte de un război de lungă durată cu Rusia, notează publicaţia iraniană „Tasnim“.

Potrivit lui Sivkov, aceasta ar fi o parte dintr-o strategie mai amplă a NATO de a securiza graniţele estice cîştigate după dizolvarea Pactului de la Varşovia. El crede că alianţa se va folosi de armamentul greu poate pentru „a cuceri Moscova“ într-o lună, în cazul în care nu va fi împiedicată. Dată fiind vecinătatea României de Rusia, avioanele NATO pot fi trimise în puncte cheie din Rusia în doar jumătate de oră, avertizează Sivkov.

Ana STAN, Adevărul.ro