Octavian Ţicu voteaza pentru Ceban! Felicitari, tipule, chiar daca esti ceea ce esti!

Printr-o declaraţie diversionistă justificabilă, Octavian Ţîcu, boxer, istoric, deputat, ex-candidat la funcţia de primar al Chişinăului, traseist politic, „intelectual nemirat”, familist, readaptabil conjunctural, viitor candidat la Preşedinţie, cetăţean al Chişinăului de pripas, fost ministru liberal al Tineretului şi Sportului pe o perioadă îndelungată de 3 luni şi 2 zile, fost membru vînjos al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist din Republica Moldova, fost consilier raional în  Ungheni pe o perioadă de timp îndelungat ca şi cea de fost ministru, din partea lui Leancă, autor al mai multor cărţi decît a citit şi scris, medaliat cu „Meritul civic”, ortodox că, de!, dă bine, om de omenie, unionist pînă-n postamentul Columnei lui Traian, cetăţean al Republicii Moldova din cauza părinţilor săi etc., în perspectiva alegerilor pentru funcţia de primar al Chişinăului de Duminică, 3 Noiembrie, anul Domnului 2019, a îndemnat cetățenii se-l voteze pe Năstase. Declarația a fost vomitată în pofida faptului că Țîcu, recent, a ieșit doar în chiloţi din Platforma DA și a înjurat Blocul ACUM pentru alianța cu PSRM.

„Am luat act de declarația de aseară ( de Joi, 31 Octombrie; n. red.) a lui Andrei Năstase, că nu va face alianță politică cu Partidul Socialiștilor și va susține ideea unei majorități îndreptate spre interesele chişinăuienilor. [...] Prin urmare, îmi declar susținerea personală și a Partidului Unității Naționale și îndemn locuitorii Chișinăului, cele cinci procente de caracter și demnitate să voteze Duminică candidatura Blocului ACUM”, a declarat Țîcu.

Auziţi, fraţilor, şi faceţi-vă semnul crucii cu limba în cerul gurii! Pentru el, în Chişinău nu există decît „cinci procente de caracter și demnitate”! O insultă golănească pentru care o să vedeţi că va plăti electoral amarnic! Dar nu despre aceasta este vorba!

În realitate, vă garantez în proporţie de sută la sută, Ţîcu o să voteze cu Ion Ceban. Cea mai mare fericire a lui, iar aici nu-l acuzăm cu nimic, este ca Năstase să piardă dracului aceste alegeri. Aceasta ar fi una dintre cele mai drăcoase ocazii pentru Ţîcu spre a-l face cu ou şi cu oţet pe Năstase pe tot parcursul cît va mai zace internat în Parlament. Victoria lui Ceban ar fi unul dintre cele mai preţioase cadouri pentru Ţîcu, căci doar astfel îşi va putea justifica vagabondajul lui politic. Bineînţeles că Ţîcu nu-l simpatizează pe Ceban, dar îi doreşte victoria, chiar dacă n-o s-o recunoască nici la spovedanie. Ţîcu, Ţîcu, ţin-te tare, cum făcea Stephen le Grand!

 

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40