Unionism, antiunionism, pro UE, pro UV, dar pro RM de ce nu?

Mai mizerabilă muncă decît cea de jurnalist chiar că nu există! Uneori îţi vine să laşi totul dracului şi să te refugiezi în pădure! Chiar aşa e – citeşti literatură de specialitate din cam toate domeniile, te documentezi, investighezi, uneori cu riscul de a fi agresat de orice nemernic, le sugerezi semidocţilor de politicieni soluţii, căci, oricum, ai mai multă cultură decît ei, le explici popilor că mai bine ar trebui să fie patroni de bordeluri, demonstrezi că mafioţii şi politicienii sînt din acelaşi aluat. ŞI? Pe aici doar eşti umilit că, în ultimă instanţă, politicienii pot desfiinţa chiar şi meseria de jurnalist, eşti scuipat pe stradă de gloata manipulată de către toţi mafioţii de politicieni deoarece, culmea culmilor, scrii adevăruri care transformă în fecale toate minciunile lor deşănţate şi tot aşa!

Ani de-a rîndul, noi, cei de la Moldova Suverană, am fost blamaţi, ostracizaţi (sîntem şi acum, mai ales de către cei din sfera aşa-ziselor asociaţii ale ziariştilor) şi calificaţi, în stil mafiot local, că am fi antiromâni. Ţinta majorităţilor infamiilor a fost şi autorul acestor rînduri, iar asta din pricina paradoxalului motiv că sînt român, care, neparadoxal pentru ei, îşi iubeşte normal patria, dar care critică avizat, pe drept instituţiile statului. Un român declarat antiromân de către pitpalacii mediatici de la Chişinău plătiţi ca să fie pro-români şi, deci, unionişti!

În paralel, în toţi aceşti ani, cunoscuţi publicişti, politologi şi intelectuali români semnalau, în termeni cu mult mai duri, derapajele instituţionale din România, însă detractorii noştri se fereau să-i eticheteze şi pe ei drept antiromâni. Motivul? Se temeau de forţa lor şi, mai cu seamă, aveau emoţii în privinţa viitorului sponsorizărilor lor în calitate de „români basarabeni”. Dacă cei asemenea mie şi, fireşte, mai influenţi, le demonstrau şi ei cu mai multă vehemenţă minciuna proromânească? Vedeţi cît de infectă este meseria de jurnalist într-o RM „specializată” de „inginerii postcomunişti” în proromânească, prorusească şi proeuropeană?

Cu toate acestea, nu spre a vă enerva, ci pentru că este necesar pentru buna voastră înţelegere, o să lungesc un pic acest articol cu pilde semnificativ de lămuritoare.

Ce ştie „analistul român anonim” despre realităţile moldoveneşti

Pentru că, de-a lungul anilor, mi-am exprimat opinia în ceea ce priveşte totala necunoaştere a realităţilor locale de către „analiştii sau raportorii” români, vă ofer şi cîteva din opiniile lui Armand Goşu, analist politic român extrem de avizat, de la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice, unde predă istoria politică a Rusiei şi a URSS, afirmate într-un interviu acordat portalului informaţional „Tribuna.md”:

Armand Goşu: „Nu uitaţi faptul că, în afară de primul ambasador al României la Chişinău, Ion Bistreanu, restul ambasadorilor români nu înţelegeau mare lucru din ce a fost URSS şi cum a funcţionat ea. Grila lor de lectură a situaţiei din Republica Moldova e istoriografia romantică, Iorga, Nistor, Pelivan. Cînd le vorbeam unor diplomaţi despre crima organizată din spaţiul ex-sovietic se uitau la mine cum se uită ţăranul din poveste la girafă, spunînd: „Aşa ceva nu există!”

MAE n-are experţi pe Republica Moldova. Sînt cîţiva băieţi prin MAE cu soacre de prin Chişinău sau Bălţi. Sînt mai degrabă amuzanţi, nu pricep nimic. Oricum, serviciile secrete ţin de ceva vreme dosarul Republica Moldova. Nici acestea din urmă nu au, dar ele nu ştiu că nu au, cred că au. Puţinii experţi de la Bucureşti care ştiu ce e cu Moldova au treabă, trebuie să deruleze proiecte, să cîştige bani ca să supravieţuiască, n-au timp de prostii. N-au salarii de MAE, de SIE ori SRI. În plus, sînt oameni inteligenţi, ştiu că în Româna orice strategie e un petic de hîrtie fără mare valoare.

E foarte probabil o temă dată Preşedintelui Iohannis dintr-o capitală europeană importantă, care e sincer îngrijorată de retorica unor actori politici de pe Dâmboviţa. Nu unirea e temerea, în capitalele vestice se înţelege bine că cei care au un cuvînt de spus la Bucureşti pe dosarul Moldova, adică serviciile, nu vor unirea. Ei vor să menţină maşina de spălat bani numită Moldova. Măcar pînă o să ucidă cineva DNA-ul la Bucureşti. Temerea cancelariilor occidentale este că aceste exagerări retorice ar putea încălzi şi mai mult o atmosferă deja tensionată. Şi atunci vor să modifice paradigma relaţiilor Bucureşti-Chişinău. Principalul argument al Vestului este prezenţa lui Klaus Iohannis la Cotroceni. Preşedintele este un om echilibrat, cu o abordare mai puţin populistă şi politicianistă, care nu va mai da muniţie maşinii ruseşti de propagandă.

Republica Moldova a fost şi rămîne o temă predilectă pentru populiştii din România. Deci, va fi în continuare tăvălită cu succes în campanii electorale, şi nu numai. Practic nu se va întîmpla nimic dramatic. Sîntem în zona schizofreniei totale. Una spunem, alta facem. Dacă s-ar fi dorit ceva serios, ceea ce nu e cazul, din comisie ar fi făcut parte reprezentanţi importanţi ai partidelor politice, care să garanteze continuitatea abordărilor, să-şi asume angajamente în numele colegilor. Republica Moldova este cel mai important examen pe care România îl are de dat în următorii ani, în faţa întregii lumi, nu doar a Chişinăului, Kievului sau Moscovei ci, în primul rînd, în faţa partenerilor din Occident, a Washington-ului şi Berlinului.”

Oare, în toţi aceşti ani, noi nu afirmam aceleaşi lucruri, ba chiar mai multe?

Alegerile din 30 Octombrie, test pentru „raportorii” români, dar nu numai…

Spre a nu fi suspectat de egocentrism, prefer să vă ofer şi concluziile exprimate de către Octavian Milewski, politologul român specializat în spaţiul post-sovietic, care, privitor la alegerile prezidenţiale din RM, într-un interviu acordat ziarului Adevărul, care spune:

„Fraudarea este deja în plină desfăşurare. Sistemul electoral moldovenesc a fost adaptat pentru a frauda masiv alegerile din 30 Octombrie. Comisia Electorală Centrală a făcut publice listele de alegători în septembrie şi, după cum s-a relatat deja de nenumărate ori, numărul votanţilor în Moldova ar fi crescut artificial cu aproximativ 1.000.000 de persoane. Numărul este o declaraţie în sine, un statement (afirmaţie; trad. din engl.). O declaraţie despre o viitoare fraudare care poate atinge cote de zeci de procente, aidoma alegerilor trucate în Belarus sau în Cecenia. Această creştere a numărului de votanţi nu este susţinută de realitate. Ea vine pe fondul migraţiei masive din ultimele decenii şi al sporului natural negativ accentuat.

Există foarte mari suspiciuni şi în privinţa numărului real de persoane cu cetăţenie moldovenească cu drept de vot. Rezultatele ultimului recensămînt (2014) nu au fost făcute publice în mod oficial şi se presupune că unul dintre principalele motive ar fi exact falsificarea numărului de votanţi. Se pune întrebarea cui serveşte acest fals statistic şi, iată, electoral? Mai mult, planează suspiciunea că şi alegerile din 2014 ar fi fost fraudate, însă o investigaţie este imposibilă dat fiind faptul că CEC şi alte instituţii abilitate a investiga sînt pe deplin controlate din umbră de Plahotniuc. La asta se adaugă şi alte metode de fraudare pre-electorală care nu întotdeauna pot fi monitorizate şi despre care nu se menţionează în rapoartele organizaţiilor care monitorizează alegerile.

Pomenile şi cadourile electorale nu sînt un fenomen nou. Aşa-numita „resursă administrativă” a fost perfectată în ultimul an de PD şi de Plahotniuc. Fondurile puse la dispoziţie de acesta sînt aproape nelimitate. Mediile moldoveneşti sînt controlate în proporţie de 80% de Plahotniuc, iar populaţia, de la ţară mai ales, se află într-un vid informaţional greu de descris. În asemenea condiţii, cine deţine resursa administrativă poate influenţa decisiv alegerile. În prezent, Plahotniuc controlează direct sau indirect aproape jumătate din numărul primăriilor. Acest efort de control al procesului electoral, cuplat cu ce se va întîmpla pe data de 30 Octombrie şi 13 Noiembrie, va avea un impact decisiv asupra rezultatului final.

Există trei mari tabere. Tabăra pro-Plahotniuc – adică PDM plus Lupu şi majoritatea independenţilor cu rol de clonă electorală; tabăra sistemică anti-Plahotniuc – PSRM-ul lui Dodon şi o parte din unionişti. Tranşarea preferată pe tabere la Bucureşti în proeuropeni şi proeurasiatici e înşelătoare şi menită a simplifica realitatea din Moldova în favoarea lui Plahotniuc. Am mai spus, tabăra pro-Plahotniuc de la Bucureşti este mainstream şi a reuşit să-i facă nenumărate servicii atît la Bruxelles, cît şi la Washington. 

Atîta timp cît politic Moldova nu va fi capabilă să-şi negocieze un pact intern, un proiect de ţară împărtăşit de o largă majoritate, nici economic nu o va duce mai bine. Din punct de vedere economic, aşadar, Moldova a intrat într-o spirală a pauperizării (sărăcirii – nota noastră) accentuată de exodul populaţiei. La acest exod a contribuit şi Bucureştiul, care consideră că oferirea masivă de paşapoarte creează loialităţi profunde. Nimic mai fals. Creează doar exod şi stoarcere de resurse intelectuale.

România este percepută ca fiind în spatele a două tabere care au divizat Moldova şi au contribuit la starea de anomalie în care se află în prezent. E vorba de Plahotniuc, mai întîi de toate, şi mai apoi de unionişti. Plahotniuc a început a fi asociat cu România începînd cu sfîrşitul anului 2015. După cum am mai spus-o, lideri foarte influenţi din partide româneşti îl susţin pe Plahotniuc. De exemplu, împrumutul pe care l-a oferit România Guvernului Filip a fost facilitat exact pe aceste canale.

Or, acest împrumut are două efecte nefaste. Primul: îi dă o gură de aer, şi deci timp, lui Plahotniuc, iar cel de-al doilea efect este pe termen lung, şi anume faptul că împrumutul va trebui plătit tot de cetăţenii Republicii Moldova, care deja au fost aduşi la sapă de lemn şi pe umerii cărora stă recuperarea a cel puţin un miliard de euro, bani furaţi pînă în 2014 prin celebra schemă de garantare a unor împrumuturi false de către stat.

Plahotniuc este susţinut şi de anumite persoane din ceea ce am putea numi generic „statul profund românesc“ (deep state). Probabil se merge pe ideea că, atîta timp cît Plahotniuc continuă să erodeze funcţionalitatea statului moldovenesc, pe termen lung va fi în beneficiul României, fiindcă România se va putea erija în cel mai viabil pol de atracţie pentru populaţia total dezamăgită a Moldovei care, teoretic, ar trebui să opteze pentru o eventuală unire nu neapărat din convingere, ci de nevoie (aşa cum sugerează Mihai Ghimpu; nota aut.).

Este foarte exemplificatoare această grupare din umbră pentru atitudinea generală faţă de R. Moldova. Ea vine să confirme că atitudinea semicolonială manifestată în în perioada dintre cele două războaie faţă de Basarabia este la fel de actuală şi astăzi. E un fel de a spune că „de fapt, nu ne pasă de populaţie prea mult; ramîneţi o periferie oricum, ne trebuie doar pămîntul şi resursele legate de el“.

Cea de-a doua tabără este în mod consacrat susţinută de la Bucureşti şi este vorba de unionişti. Se trece cu vederea peste faptul că deja două generaţii de unionişti au sfîrşit prin a trăda în favoarea Moscovei, unii dintre ei fiind de fapt agenţi dubli, dar plătiţi din ignoranţă de Bucureşti. În ultimii ani au început să apară unioniştii celui de-al treilea val. În afară de viziuni conservatoare şi exclusivist-naţionaliste din manuale de secol XIX, aceştia nu propun nimic nou. Ultimul mare proiect al unioniştilor a dus la războiul din Transnistria, după cum bine se ştie. …Eşecul Bucureştiului ţine şi de faptul că unioniştii nu au nimic nou de propus unei populaţii obosite de exclusivismul naţionalist.

Bucureştiul, prin vocea unioniştilor, insistă pe inculcarea mitului că Moldova (de Est) este doar a celor „cu conştiinţă românească”. În felul acesta se ignoră intenţionat cîteva constante ale istoriei Moldovei din stînga Prutului din ultimele două secole. În special este ignorată diversitatea etnică şi caracterul divers al loialităţilor, care în cea mai mare parte nu sînt loialităţi proromâneşti. În tot cazul, probabil în premieră, procentul tuturor unioniştilor nu va cumula 10% la aceste alegeri. Vom avea cu această ocazie şi dovada manipulării prin sondaje a unor unionişti care au umflat ruşinos de mult cifrele din pretinse sondări ale opiniei publice basarabene.

Indiferent de cine va ajunge în turul doi, e foarte puţin probabil ca preşedinte să fie altcineva decît Dodon sau Lupu. Iar fraudarea care poate avea loc în cazul lui Lupu va avea un caracter masiv. Acest lucru va accentua alienarea populaţiei faţă de putere. Manifestarea acestei alienări se va vedea posibil printr-o volatilitate socială accentuată în cele două săptămîni dintre turul unu şi doi sau chiar imediat după alegeri. Numărul populaţiei alienate se va dubla.

Unionismul fals, realitatea concretă şi dorul de Rusia al moldovenilor

Din noianul de sondaje de opinie făcute recent, cele mai multe la comandă pentru a-l avantaja pe Marian Lupu spre a „altfel justificate fraudele puse la cale”, Barometrul de Opinie Publică realizat de CBS-Axa, la comanda Institutului de Politici Publice, dincolo de realităţile dure pe care le prezintă, este de departe cel mai apropiat de adevărata stare de spirit din RM. Aceasta cu atît mai mult cu cît cele două institute implicate nu pot nici pe departe bănuite că nu ar fi absolut proeuropene şi de orientare proromânească. În contextul procentelor umflate fals cu adepţi ai unionismului din RM şi România, dar şi în cel în care Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a organizat, Sîmbătă, 22 Octombrie, la Bucureşti, un marş unionist, iată adevărata realitate arătată de sondajul de opinie amintit, care demonstrează clar că „Basarabia nu e România”:

Chestionaţi fiind asupra opţiunii pentru ţara în care s-ar stabili permanent, prima destinaţie preferată de moldoveni este Rusia – 17,3%, urmată de Germania – 6,9%, alte ţări UE – 4,1%, SUA – 2,9%, Franţa – 2,4%, Marea Britanie – 2,3%, Italia – 2%, Canada – 1,9%, România – 1,9%, Belarus – 1,3 şi alte ţări – 1,6%. 17,1 la sută din respondenţi au spus că le este foarte greu să dea răspuns la o asemenea întrebare. Totodată, respondenţii au indicat şi încrederea pe care o au în preşedinţii mai multor ţări, în topul încrederii lor situîndu-se preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, urmat de Angela Merkel, Klauss Iohannis, Barack Obama, Francois Hollande şi Petro Poroşenko.

O realitate extrem de surprinzătoare, în contextul în care putem vorbi de aproape două generaţii neinfluenţate direct, la maturitate, de fostul regim sovietic, dar şi în acela că mai mult de o „generaţie sovietică moldovenească” deja nu mai există, este aceea că şi acum, după 25 de ani de independenţă de stat, mai mult de jumătate din populaţia ţării regretă că s-a destrămat URSS, iar circa jumătate din populaţie vrea să fie reconstruită fosta Uniune Sovietică. 

Astfel, 57 la sută din respondenţi spun şi acum că au o atitudine pozitivă faţă de fostul regim comunist (de pînă la 1990), 23,6% – negativă, iar 19,4% sînt indiferenţi. De asemenea, studiul evidenţiază faptul că 56% regretă destrămarea URSS, 26,2% - nu regretă, iar 16,3% nu pot să aprecieze dacă regretă sau nu. 47,5 la sută ar vrea ca astăzi să fie reconstituită fosta Uniune Sovietică şi doar 30,5% se declară împotrivă. 48,5 la sută din respondenţi spun că dacă ar avea loc un referendum de aderare a R. Moldova la URSS, atunci ar vota pentru şi numai 27,4% ar fi categoric contra. Sondajul mai arată că dacă ar avea loc un referendum privind unirea R. Moldova cu România, 63,8 la sută ar vota contra, 15,6% - pentru, 8,1% - nu ar participa la vot, iar 11,8% nu au ştiut ce să răspundă.

Privitor la integrarea europeană a R. Moldova, 30,9% ar vota pentru, iar pentru aderarea la Uniunea Euroasiatică – 44%.

Aceasta-i realitatea pe care o neagă cu înverşunare adepţii unionismului! Aceasta-i realitatea pe care „raportorii români” o ascund faţă de occidentali! Unioniştii nu vor cu nici un chip să priceapă că sperietoarea cu „pericolul rusesc” îi dezavantajează teribil, că a făcut mult rău RM cînd i-a convins şi pe unii occidentali să creadă în această farsă. Acum, aceiaşi unionişti vorbesc despre acelaşi închipuit „pericol rusesc” reprezentat, chipurile, de Igor Dodon. Niciunul dintre ei nu vor să admită că acelaşi Dodon, prin antiunionismul său, reprezintă o opţiune majoritară a moldovenilor. Antiunionismul n-ar fi existat dacă nu era obligat să se formuleze abia după ce unionismul minoritar s-a manifestat atît de gălăgios, atît de ofensiv, chiar dacă este lipsit de substanţă, de logică şi susţinere populară.

În numele „pericolului rusesc” închipuit de unionişti, aceştia, nici mai mult şi nici mai puţin, se transformă în agenţi electorali ai lui Marian Lupu, candidatul Mafiei de Stat, al oligarhiei de la Putere, mai exact al lui Plahotniuc. Spre a fi „justificată” opţiunea pentru Lupu, iar aici mă refer la cercurile oculte româneşti, l-au pus pe acesta să pledeze, culmea!, pentru o imaginară integrare europeană a RM. Cinismul acestei situaţii este insultător şi extrem de periculos pentru viitorul acestei ţări! De unde şi pînă unde marioneta periculoasă Lupu este mai potrivit la cîrma acestei ţări decît statalistul Dodon? Cît de rău intenţionat poţi să fii ca să sugerezi electoral că, dacă Dodon va deveni preşedinte, acesta va rupe relaţiile cu România? Cît de puţin trebuie să le pese unioniştilor de viitorul RM ca să afirme, tot electoral, că Dodon preşedinte este periculos deoarece vrea să relanseze relaţiile multilaterale cu Rusia? Păi aici este vorba despre nişte relaţii pe care România le-a rupt de mult şi de pe urma cărora a suferit pierderi economice imense, iar acum nu prea ştie cum să le reia.

În realitate, Plahotniuc n-a promis ocultei româneşti unirea celor două ţări, ci păstrarea actualului statut oligarhic al Statului Mafiot RM.

„Tranşarea preferată pe tabere la Bucureşti în proeuropeni şi proeurasiatici e înşelătoare şi menită a simplifica realitatea din Moldova în favoarea lui Plahotniuc”, afirmă pe bună dreptate Octavian Milewski.

„Nu unirea e temerea, în capitalele vestice se înţelege bine că cei care au un cuvînt de spus la Bucureşti pe dosarul Moldova, adică serviciile, nu vor unirea. Ei vor să menţină maşina de spălat bani numită Moldova”, spune cu realism Armand Goşu.

Mihai CONŢIU