OAMENII TOXICI

Zilele trecute a dat semne de viaţă o veche cunoştinţă, pe care mulţi ani am considerat-o prietenă. Acum pot să afirm aşa, deşi multă vreme m-am minţit singură pe mine că e altfel. A dat semne de viaţă după vreun an şi ceva de pauză, pe care eu nu mi-o pot explica, de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic. Ca de obicei: „Trebuie să ne întîlnim neapărat, avem atîîîîîtea de vorbit!” Şi eu cam ştiu cum e asta – ne întîlnim, iar la această întrevedere eu sînt psihologul gratuit. Care trebuie să ascult şi tot să ascult despre toate peripeţiile şi nenorocirile ei, legate de familie, serviciu, afaceri şi multe alte lucruri importante. Pentru ea, mai puţin pentru mine. Însă, aşa cum înţeleg eu, o prietenă adevărată trebuie să fie uneori şi pe post de batistă de şters lacrimile, la îndemînă oricînd şi mereu este nevoie. Toate ar fi fost ca de obicei şi de data asta, numai că în acest an şi ceva, cît ea a lipsit, în viaţa mea s-au produs o sumedenie de lucruri care au avut nevoie de susţinere reală şi nu lamentări muiereşti. La propriu. Nu mai intru în detalii, că nu mai are rostul, dar a fost chiar pe bune chestia ceea proverbială cînd era nevoie de cineva la perna mea să-mi aducă o cană de apă. Şi iată în acest răstimp aşa-numita mea prietenă nu a dat măcar un telefon să afle ce se întîmplă, deşi era la curent cu toată istoria. Atunci m-am gîndit la tot ce vrei şi i-am găsit feluri de scuze. Acum însă a apărut. Parcă nimic nu s-ar fi întîmplat, parcă nici nu a fost acest an şi ceva, a apărut pentru că „avem atîîîîîtea de vorbit”.

Alta din amice, aflînd de mesaj, cu felul ei direct de-a se exprima, doar atîta mi-a zis: „Hai, vezi repede ce se i s-a mai întîmplat, acum că poţi merge, aleargă şi deschide-ţi iute groapa de canalizare, unde să-şi verse toată mizeria din viaţa ei, că în acest răstimp, probabil, i s-a acumulat multă!”

Nu mai stau să descriu aici toate emoţiile care m-au cuprins. Dar despre o senzaţie am să zic: odată, la studenţie am avut o intoxicaţie cumplită de la nişte conserve de magazin. Ne-am vindecat cu fetele în cămin cum am ştiut, cu metode băbeşti. Dar n-am să uit niciodată cît ne-a fost de rău. Rău care a durat ceva timp, pînă cînd n-au fost eliminate toate toxinele din organism. Iată cam aşa mi-a fost şi acum, parcă aş fi consumat ceva toxic. Iar toxici pot fi, din cîte se vede, şi oamenii nu numai alimentele.

Şi mă gîndesc cu amărăciune: prietenia e un dar ceresc, care înseamnă compasiune, susţinere, ajutor etc. la orice oră şi cînd e cazul, numai că toate acestea au valoare doar dacă alături stă termenul „reciproc”. Altminteri e vorba doar de egoism şi o parazitare pe simţul şi codul moral al celui folosit. Ce expresie urîtă, dar atît de adevărată – a fi om folosit. Folosit de cineva care apare doar atunci cînd are nevoie el, care ştie doar să ia şi deloc să ofere ceva. Vampiri spirituali, nu altceva.

Or, în această ordine de lucruri, am făcut, pentru mine cel puţin, o listă a aşa-zişilor oameni toxici, pe care am să-i evit cît pot şi am să-mi învăţ şi copiii să fugă de aşa specimene: oamenii care doar te încordează şi-ţi tensionează viaţa, oamenii care te folosesc, oamenii cate nu te respectă, mincinoşii, făţarnicii şi egoiştii. Poate mai sînt, care ţin şi de medicină într-o anumită măsură, însă pentru viaţa de fiecare zi e destul şi această listă. Pe care am să mi-o dăltuiesc în creier, ca măcar în anii ce mi-au mai rămas să trec peste experienţe de intoxicare sufletească. Intoxicare care e mult mai neplăcută ca cea alimentară, bunăoară.

Lilia GRUBÎI

Socialmai mult
15.12.17 - 17:52
15.12.17 - 17:51
15.12.17 - 16:40
15.12.17 - 16:10
15.12.17 - 13:11
15.12.17 - 12:46
14.12.17 - 17:38
14.12.17 - 17:23
14.12.17 - 17:22
14.12.17 - 17:19
14.12.17 - 16:45
14.12.17 - 12:21
14.12.17 - 10:37
14.12.17 - 10:34
13.12.17 - 18:01
13.12.17 - 17:39
13.12.17 - 14:22
13.12.17 - 12:28
13.12.17 - 12:26
13.12.17 - 12:22