Paşapoarte cu regim moral şi patriotic inexistent

Autor: Mihai CONŢIU

„Cazul” moldovencei cu cetăţenie română Ирина Тарасюк (Irina Tarasiuc, în paşaportul românesc şi cel moldovenesc) a căpătat deja amploare şi prin faptul că deja a ajuns în atenţia parlamentarilor din România. Parlamentarii liberali din România au cerut retragerea cetăţeniei române dobîndită, nu de mult, de către Ирина Тарасюкdupă ce aceasta, pe profilul ei de pe Facebook, a scris următoarele: "Paşaportul românesc este pentru mine doar o viză care-mi permite să fiu mobilă, nu înseamnă cetăţenie. Eu sînt moldoveancă şi punctu".

În acest scop, a fost sesizatăAutoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC). Subsecretarul de stat Andrei Tinu a declarat că au fost depuse două cereri de retragere a cetăţeniei române deţinută de Ирина Тарасюк. Totodată, oficialul român a mai precizat că termenul pentru soluţionarea cererii a fost stabilit pentru 21 Aprilie 2015. Tinu a mai explicat că, potrivit legii, se acordă un termen de şase luni pentru a da posibilitatea celui împotriva căruia s-a formulat plîngerea să-şi formuleze apărarea. 

Potrivit articolului 25 din Legea 21/1991 republicată, cetăţenia română se poate retrage persoanei care, aflată în străinătate, săvîrşeste fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României.

Vîlva care s-a creat în jurul moldovencei Ирина Тарасюк are accente multiple – ridicole, făţarnice, patriotarde şi, fireşte, naţionalist-găunoase. Se spune că ar fi vreo 600.000 de moldoveni cu cetăţenie română. Celor care o blamează pe Ирина Тарасюк ar trebui să le dea de gîndit faptul că, în realitate, cel puţin 90% din cei 600.000 de moldoveni recrutaţi cu paşaport românesc gîndesc şi simt la fel ca ea. Notez în cunoştinţă de cauză aceasta deoarece am fost preocupat încă de la început de „calitatea” iniţiativei politice de „acordare oarbă” a cetăţeniei române pentru unii moldoveni. Procesul de acordare a cetăţeniei române, în linii mari, poate fi plasat sub acoperirea cu „imposturi legiferate”.

De ce România nu-i atrage pe moldoveni la fel cum o face Rusia?

Primii care intră în categoria„imposturi legiferate”, convenţional notînd, sînt responsabilii români care acordă cetăţenia. Înainte de toate, aici este vorba despre o decizie politică ale cărei resorturi nu le iau în discuţie. Decizia politică, aşa cum era şi de aşteptat, a fost altoită cu capitalul electoral suplimentar dobîndit din această „supra-dimensionare numerică” a votanţilor români. Astfel, se pune întrebarea: Politicienii care au decis acordarea cetăţeniei române pentru moldoveni ce au dorit – mai mulţi cetăţeni loiali României, mai multe voturi pentru ei sau recunoaşterea unui drept istoric?

Iniţiativei în cauză i se spune „redobîndirea cetăţeniei române”, fapt care intră în contradicţie cu practica propriu-zisă. De redobîndit, o poate face doar cel căruia i s-a retras cetăţenia română în contextul istoric binecunoscut. Pentru acesta, statul român ar putea reda cetăţenia română în mod gratuit, fără formalităţile deja cunoscută exclusiv celor care au fost cetăţeni ai României Regale şi o solicită în mod expres.

În cazul urmaşilor acestora, nu poate fi vorba despre „redobîndirea cetăţeniei române”, ci despre solicitări de cetăţenie română venite din partea cetăţenilor altui stat, iar asta în concordanţă cu legile naţionale ale României şi cele internaţionale din domeniu. Urmaşii celor care au dreptul moral să solicite „redobîndirea cetăţeniei române” s-au născut în altă ţară, în URSS, şi locuiesc în cu totul alta, în Republica Moldova. Pe de altă parte, alţii au văzut lumina zilei în Moldova din părinţi născuţi în URSS, aşa cum probabil este şi cazul moldovencei Ирина Тарасюк. Despre ce fel de „redobîndire a cetăţeniei române” mai poate fi vorba în cazul tuturor acestora?

Totuşi, politicienii care au decis acordarea cetăţeniei române pentru moldoveni ce au dorit – mai mulţi cetăţeni loiali României, mai multe voturi pentru ei sau recunoaşterea unui drept istoric? Se pare că doar voturi, iar executanţii acestei operaţiuni au transformat-o, după cum bine se ştie, într-o afacere bănească extrem de profitabilă.

Lipsa de onestitate faţă de moldoveni a politicienilor români este dată şi de faptul că România nu este „o ţară ofertantă” pentru moldoveni, aşa cum, în realitate, sînt statele europene civilizate şi Rusia, mai ales. Începînd cu 1990, an de an, România a oferit un număr uriaş de burse de studii pentru liceeni şi studenţi din Republica Moldova. Acestui proces i s-a adăugat şi „redobîndirea cetăţeniei române” de către toţi moldovenii doritori. Dacă, aşa cum se spune, este vorba despre vreo 600.000 de moldoveni cu cetăţenie română, ne întrebăm:

Cîţi dintre aceştia trăiesc în România sau sînt loiali acestei ţări?

Cîţi dintre aceştia şi-au dobîndit cetăţenia română doar pentru a trăi în orice ţară civilizată din Europa, numai nu România?

Pentru cîţi dintre aceştia "paşaportul românesc nu înseamnă cetăţenie, ci este doar o viză care le permite să fie mobili pentru că sînt moldoveni şi puctu’”, aşa cum este şi Ирина Тарасюк? Cîte cetăţenii româneşti ar trebui retrase de la moldoveni?

În altă ordine de idei, numărul moldovenilor aflaţi la muncă în Rusia îl depăşeşte nu doar pe cel al moldovenilor cu cetăţenie română, ci şi pe al acelora aflaţi în ţările UE. Demn de precizat este faptul că moldovenii aflaţi la muncă, în UE sau Rusia, reprezintă, în ca mai mare parte, categorii de vîrstă tinere şi mature, oameni necontaminaţi de nostalgii brejneviste sau electorat captiv al comuniştilor moldoveni. Prin urmare, ne întrebăm: De ce România, ca ţară-mamă, nu-i atrage pe moldoveni la fel cum o face Rusia?

Realităţile, însă, sînt şi mai dure – aproape jumătate din electoratul moldovenesc este sedus de oferta rusească. Acesta este şi motivul pentru care comuniştii, socialiştii şi alţi agenţi politici ai Rusiei au aici impactul electoral pe care îl au, iar asta în pofida „ofertelor româneşti” şi chiar cele europene, care sînt mult mai pragmatice, vizibile şi, deci, eficiente.

Constatăm, aşadar, că politicienii români, începînd cu 1990 şi continuînd şi în zilele noastre, au recurs la „imposturi legiferate” faţă de moldoveni din interese personale şi de partid, fără să se gîndească la rostul, rolul şi viitorul lor în propria lor ţară. Totul ar fi venit sau ar fi putut să se ivească de la sine, în condiţiile unui parteneriat strategic, frăţesc şi onest între România şi Moldova. Unirea celor două ţări este un proiect îngust, impopular, electoral şi provocator la adresa Rusiei imperiale. În condiţiile din zilele noastre, o astfel de unire nu se poate face dintr-o dragoste frăţească, ci prin aceeaşi forţă la care poate recurge şi Rusia. Nici una dintre aceste două ţări nu a avut capacitatea de a naşte genii politice vizionare demne şi capabile de a duce la împlinire un astfel de proiect. Fiecare şi-a conturat propria-i ţară!

Din nefericire, există două Românii – una profundă, care-i a cetăţenilor oneşti şi mulţi, şi una meschină, care aparţine profitorilor politici şi oligarhilor.

Cui foloseşte sancţionarea moldovencei Ирина Тарасюк?

Citind cu atenţie cele scrise, pe Facebook, de către Ирина Тарасюк, precum şi legislaţia română cu privire la cetăţenie, ajungem la concluzia că ar deveni victima unui abuz dacă i s-ar retrage cetăţenia română. S-ar crea astfel un precedent extrem de delicat, iar asta şi în contextul celor pomenite mai sus. Pînă unde s-ar putea merge cu interpretarea legii spre a i se retrage cetăţenia? „Faptele” ei nu sînt atît de grave şi nu „vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României”. Spun asta în condiţiile în care autorităţile româneşti consideră că a lezat doar prestigiul ţării prin cele scrise de ea, nu şi prestigiul birocraţiei românilor responsabili de acordarea cetăţeniei române moldovenilor. Înţelege cineva ce crivăţ mediatic internaţional s-ar declanşa?

Aud că Ирина Тарасюк este cîntăreaţă. Am convingerea că poate nici nu a fost conştientă de ce a scris aşa cum a făcut-o, poate că a vrut să facă pe plac unui anumit cerc al ei, dar, în ultimă instanţă, poarte că aşa o fi şi crezînd, aşa cum simt cu zecile sau sutele de mii şi moldovenii cu acelaşi paşaport ca şi al ei. Peste toate acestea, nu am suficiente motive s-o suspectez pe aceasta de alese valenţe intelectuale. La fel ca mulţi alţi tineri moldoveni, probabil că se află şi ea în mijlocul nesfîrşitei, bezmeticei şi ticăloasei dispute competiţii identitare din Republica Moldova.

De fapt, cine a declanşat acest scandal mediatic împotriva celor scrise de Ирина Тарасюк? În primele rînduri, moldo-ucrainean-românul Eugen Tomac, omul de casă al lui Traian Băsescu, viitorul fost preşedinte de viitoare tristă amintire al României, şi, zice-se, vreo mie de petiţionari moldoveni salarizaţi la SRL Unirea cu România. Toţi aceştia îşi imaginează că şi astfel îşi demonstrează românismul, loialitatea faţă de România. Nu vi se pare că sînt cam puţini?

Aceşti slujbaşi falşi ai românismului, iarăşi, au mai găsit pe cineva spre care să arate cu degetul, pe cineva relativ mai vulnerabil. Au fost şi există, la ora actuală, destui moldoveni deţinători ai cetăţeniei române. Unii dintre ei ocupă funcţii de decizie în diferite structuri ale statului Republica Moldova. Din aceste poziţii – politice, administrative sau economice –, aceştia încalcă în totalitate articolului 25 din Legea 21/1991 republicată, cu privire la cetăţenia română, mulţi dintre ei purtînd în spate inclusiv calificativul de trădător. Deşi sînt cunoscuţi, moldo-românii de aici, cei care o acuză pe Ирина Тарасюк, nu scot o vorbă incriminantă faţă de ei. De ce? Pentru că fac parte din aceeaşi castă pro-românească pe faţă, dar sînt loiali Rusiei în secret. În Republica Moldova, ca şi pînă acum, moldovenii care pot fi consideraţi români autentici încă mai pot fi număraţi pe degete.