O mega-retea romano-columbiana de prostitutie din Franta si Spania a fost destructurata

O amplă reţea româno-columbiană de prostituţie, care exploata femei pe întreg teritoriul Franţei şi avea baze în România şi la Barcelona, a fost dezmembrată Marţi, după circa opt luni de anchetă, a anunţat Joi Poliţia franceză, transmite AFP. Trei bărbaţi au fost arestaţi la Montpellier şi Perpignan (Sudul Franţei), opt în Spania de către Poliţia spaniolă, şi cîte unul în Italia şi România, a precizat Elvire Arrighi, şefa Oficiului central pentru combaterea traficului de fiinţe umane (OCRTEH).

Au fost identificate 33 de victime, românce şi Sud-americane cu vîrste între 20 şi 40 de ani, ”dar credem că există mult mai multe”, a adăugat responsabila franceză.

Ancheta a început în Iunie 2020, după ce două prostituate columbiene au fugit din apartamentul din Montpellier în care erau reţinute. Ele l-au denunţat Poliţiei pe gardianul lor, un marocan ce s-a dovedit că lucra pentru două reţele de prostituţie.

Prima reţea, cu baza în România, exploata şase femei în hoteluri din Sudul Franţei.

A doua reţea, mult mai importantă şi în fruntea căreia se aflau columbieni, exploata femei originare din Columbia, Paraguay şi Republica Dominicană.

Aceste femei erau atrase în Europa, unde membrii reţelei cu baza la Barcelona le promiteau locuri de muncă, după care le trimiteau în apartamente închiriate peste tot în Franţa, din Bretania (Vest) pînă în Haute-Savoie (Est), trecînd prin Sud-Vestul şi Sud-Estul Franţei, a precizat sursa citată.

Din Catalonia, proxeneţii se ocupau de aceste închirieri pe termen scurt şi gestionau vreo 40 de linii telefonice prin care aranjau întîlnirile cu clienţii racolaţi prin anunţuri pe internet.

Poliţia franceză mai precizează că le-a propus tuturor victimelor un ajutor de ieşire din parcursul de prostituţie, printr-un program naţional de primire şi protecţie a victimelor traficului de persoane, care le pune în legătură cu ONG-uri pentru asistenţă psihologică şi administrativă.