O lovitura naucitoare pentru premierul Marii Britanii

Camera Lorzilor dă Parlamentului britanic dreptul de a bloca un Brexit fără acord

Camera Lorzilor a acordat Parlamentului britanic dreptul de a bloca Brexitul fără acord, aplicînd o nouă lovitură Guvernului May, după ce negociatorul şef al Uniunii Europene (UE) a avertizat cu privire la ”riscul” unui eşec al negocierilor, scrie AFP. Majoritară pro-UE, Camera Superioară a adoptat cu 335 de voturi la 244 un amendament la proiectul de lege cu privire la ieşirea din UE care dă Parlamentului puterea de a împiedica Guvernul să iasă de sub tutela europeană fără un acord cu Bruxellesul.  

Această propunere le oferă parlamentarilor posibilitatea ”de a sugera noi negocieri”, eventual de a decide o rămînere în UE, a explicat lordul conservator Douglas Martin Hogg, unul dintre semnatari. Guvernul conservator al Theresei May a anunţat anterior că va permite Parlamentului să se exprime prin vot asupra acordului de divorţ. Însă, în cazul unei respingeri, singura opţiune era o ieşire fără acord – o perspectivă care îngrijorează mai ales întreprinderile britanice.  

Acest vot este, aşadar, o nouă înfrîngere pentru Guvern, de la începutul examinării proiectului său de lege de către lorzi, care nu sunt aleşi, şi ilustrează disensiuni persistente în rîndul conservatorilor pe tema Brexitului. Înainte de adoptarea amendamentului, un purtător de cuvînt al premierului a avertizat că amendamentul riscă ”să slăbească poziţia Regatului Unit în negocierile cu privire la Brexit”. Textul urmează însă să revină în săptămînile viitoare în Camera Comunelor, care l-a adoptat în Ianuarie, şi care ar putea să suprime acest amendament.

Acest vot a avut loc la cîteva ore după ce negociatorul şef al Brexitului din partea UE Michel Barnier a avertizat cu privire la problema frontierei irlandeze. ”Cadrul acordului trebuie să conţină o soluţie clară şi operaţională cu privirela Irlanda”, a declarat el într-o conferinţă de presă în Irlanda. ”Atît timp cît nu vom ajunge la acest acord, există un risc” ca aceste negocieri să eşueze, a avertizat el. Barnier şi-a exprimat speranţa, la Dundalk, în apropiere de frontiera cu Irlanda de Nord, să se înregistreze progrese pînă la consiliile europene din Iunie şi apoi din Octombrie, insistînd asupra faptului că nu este ”favorabil amînării şi mai mult” a încheierii unui acord.