O ILUZIE: CHISINAUL CITESTE „ARTA REFUGII” DE PAUL GOMA. TOTUSI, E O ILUZIE FRUMOASA

Acum vreo 15 ani, am văzut la o femeie de 84 de ani, Liuba Cenuşă-Bujniţă din Costeştii Rîşcanilor, simplă ţărancă cu normă zilnică în colhozul de pe vremuri, colecţii întregi ale ziarelor Ţara, Săptămîna şi Moldova Suverană. Din pensia ei mizeră făcea cum făcea şi se abona. Deci, se poate, oricît de greu ar fi. Esenţial este să vrei. Mai rar asemenea tablouri prin casele noastre. Şi unde îmi zice conspirativ bătrîna trăgîndu-mă într-o parte, ca să nu audă şi însoţitorii mei: „Dar ştii mata ce poznă am mai făcut eu? De vreo 30 de ani ţin un jurnal (chiar aşa a zis: jurnal), însă tare te rog să nu spui nimănui despre asta”. „Da’ de ce să nu spun, că e un lucru frumos şi necesar. Necesar atît pentru sufletul celui care-l scrie, cît şi pentru cei care-l citesc?” „Să nu spui nici în ruptul capului, că are să rîdă lumea de mine. Cei din sat vor scoate vorba că sînt nebună”.

Deci, ca să nu rîdă lumea de noi, e mai bine să nu citim, să nu scriem, să uităm… Să fim amnezici. Iată că lumea nu rîde, în schimb sîntem constant la coada vacii. Adică modificăm totul, dar în esenţă nu schimbăm nimic. Oare de ce filozofia lui “prea multă minte strică” face şi azi numeroşi prozeliţi în Moldova? Cu “minte puţină” poţi face doar un singur lucru: copii frumoşi. Nu poţi construi un stat suveran de facto cu oameni nesuverani lăutric de jure. Cuvîntul este memoria. Cine nu are memorie nu poate avea viitor. Sau are un viitor de dîrvală, de existenţă în ficţiune. De la Paul Goma citire: cel fără memorie “Trăieşte într-un prezent continuu, ca un patruped”. E mai mult un fel de trai decît viaţă cu destin. Tub digestiv lîngă tub digestiv, badea Mior lîngă lelea Cîrlana. Trai cu un singur eveniment important: moartea.

Cu amnezia la români (“uitarea cu program”) a luptat o viaţă întreagă scriitorul Paul Goma, care la 2 octombrie 2016 a făcut, iată, 81 de ani. Deşi despre domnia sa s-a mai scris la noi, există lucruri care trebuie repetate sistematic şi însuşite cu smerenie. Cu cît mai mult te smereşti, pe atît te omeneşti.

Deci, încă o dată, cine este Paul Goma, al cărui roman, Arta refugii, a fost propus pentru programul “Chişinăul citeşte–2016”, desfăşurat anual de către Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”?

Am putea spune, ca şi poetul Miron Radu Paraschivescu, că este „Un Soljeniţîn român”. De fapt, am putea spune şi aşa: “Un Soljeniţîn român născut în Basarabia”. Şi nu dintr-un exces de patriotism local, căci, la urma urmelor, Paul Goma a trăit “sub cel mai albastru cer din Europa” numai vreo nouă ani neîmpliniţi. Complementul circumstanţial de loc “în Basarabia” e dictat de alte raţiuni: în afară de Goma, există puţini oameni care să poarte în sufletul lor atîta pămînt moldovenesc transfigurat la modul artistic şi documentar. Poate doar Constantin Stere şi, ceva mai încoace, Ion Druţă.

El are chiar şi un roman intitulat Basarabia – dulce, fabuloasă, fascinană şi nicicînd încheiată utopie, publicată în 2003, la Chişinău, de către Editura “FLUX”. În context, ne permitem să dăm aici un mic fragment din acest roman: “Profitînd de politica lui Gorbaciov, Moldovenii (din URSS!) au fost, dintre toţi Românii, primii cronologic şi cei mai curajoşi combatanţi ai comunismului, ai imperialismului rusesc, pentru libertate, pentru afirmarea identităţii naţionale. Degeaba se bat în piept cei de la Bucureşti, majusculînd “Revoluţia” lor – dovedită a fi un vulgar putsch comunist şi o minciună numită “Timişoara”. Dublu-triplu-cvintuplu nefericiţii români de sub ruşi, supravieţuitorii Masacrului permanent de jumătate de veac, Basarabenii, Românii de la Chişinău au pornit – şi au desăvîrşit – o adevărată revoluţie socială, naţională, spirituală” (Nota mea, D. M: evidenţierea cu bold a rîndurilor de mai sus îi aparţine lui Paul Goma).

“Pentru mine Basarabia înseamnă tot”, mărturiseşte scriitorul într-un interviu realizat la Paris în 1990 de către actorul şi regizorul Mihai Fusu. Basarabia şi basarabenii practic sînt prezenţi în toată bibliografia foarte bogată a lui Paul Goma, cu toate că piciorul lui nu a călcat “pămînt natal” de peste 70 de ani. Important este că prozatorul proiectează un spot critic diferenţiat asupra moldovenilor dintre Prut şi Nistru. Atunci cînd e cazul, ne laudă virtuţile. Iarăşi cînd e cazul, ne scarmănă de sar penele de pe viciile noastre. E cel mai bun serviciu pe care un profesionist al cuvîntului (în linia critică a lui Cantemir, Caragiale, Zarifopol, Rădulescu-Motru, Drăghicescu, Stere, Ralea, Cioran, Ionesco, Druţă, Busuioc, Boia, Pleşu…) îl poate face semenilor săi.

Atît opera lui Goma, cît şi cea a lui Cioran sînt un bun argument în favoarea ideii că marile păcate se săvîrşesc numai din dragoste. Adevăraţii profesori de optimism sînt marii pesimişti ai lumii. Ei pornesc de la axioma (de fapt, nu pornesc nici de la o axiomă: astfel le dictează, structural, modul lor de a fi şi de a gîndi) că viciile sînt bioderma care suge sufletul şi energiile popoarelor. Le stoarce ca pe o lămîie şi le aruncă nepăsătoare în pulberea neputinţelor politice, economice şi a scremetelor mimetice.

În tot ce scrie, Goma este ghidat de ideea terapeutică potrivit căreia adevărul care produce durere este preferabil minciunii care produce plăcere. El nu este numai un caz politic (“Cel mai mare disident român”), ci şi unul estetic, „devorat de adevăr şi memorie”, ca s-o cităm pe Monica Lovinescu.

Dar să revenim, concret, la “Arta refugii”, anunţată în titlu. Fiindcă este vorba de un roman autobiografic, credem că se impun aici cîteva repere ce ţin de viaţa autorului, care să fixeze în spaţiu şi timp acţiunea acestei incitante pînze epice.

Aşadar, Paul Goma vede lumina zilei la 2 octombrie 1935, într-o familie de învăţători basarabeni repartizaţi în satul Mana, judeţul Orhei; tatăl său, Eufimie Goma, este din Ciocîlteni, iar mama, Maria Popescu, din Chiştelniţa “de peste deal”. În martie 1944, pe cînd viitorul prozator avea doar 9 ani neîmpliniţi, familia Goma se retrage, se re-fugiază peste Prut, în Transilvania românească, pentru a scăpa de urgia tăvălugului sovietic de foc, care se apropia de Nistru “cu paşi viforoşi”…

În cele din urmă, îndurînd multe greutăţi, familia scriitorului de mai tîrziu trece Prutul împreună cu alţi refugiaţi de nevoie şi se stabileşte în Transilvania. Aşa se face că, dacă romanul “Din calidor” este povestea unei copilării basarabene, apoi această a doua carte din ciclul autobiografic al lui Paul Goma – „Arta refugii” (Editura Cartier, Chişinău, 2015) – recompune, în memorie, o copilărie transilvană, în care copilul din satul Mana (pe aproape de Mănăstirea Curchi) devine refugiat, trăind, laolaltă cu atîţia alţii, drama “desţăraţilor”, trauma ruperii violente de locurile natale.

Astfel, forţa romanului “Arta refugii” izvorăşte dramatic din propria biografie a lui Paul Goma, fiind o continuă şi dureroasă spovedanie, memorie în acţiune şi acţiune morală… Avînd la temelie o zbuciumată experienţă de viaţă – socială, politică, morală –, romanul “Arta refugii” este totodată şi o carte-document, o carte-mărturie, cu oameni adevăraţi şi întîmplări reale. Cele începute aici (în „Din calidor. O copilărie basarabeană” şi „Arta refugii. O copilărie transilvană”) prozatorul le-a povestit măiestrit, în continuare, în celelalte cărţi din ciclul său autobiografic: „Astra”, „Sabina”, „Bonifacia” şi „Roman-intim”.

Scurtă carte de vizită: După ce şi-a încheiat copilăria basarabeană şi transilvană, în 1954 Paul Goma intră la Institutul de literatură “M. Eminescu” din Bucureşti. În 1956 este arestat şi condamnat la doi ani închisoare pentru „agitaţie publică”. În ianuarie 1966 depune la Editura ESPLA manuscrisul romanului “Ostinato”. Constatînd că acesta nu-i va fi publicat în ţară, îl trimite în Occident. În 1970 i se ia dreptul la semnătură. Printr-o scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă în ianuarie 1977, Goma se solidarizează cu Charta 77, iniţiată de intelectualii cehoslovaci în frunte cu scriitorul Vaclav Havel, viitorul preşedinte al Cehiei. În mesajul său de atunci Goma scria că ungurii, polonezii, cehii şi slovacii sînt ocupaţi de ruşi, “pe cînd noi, Românii, vai, sîntem ocupaţi de Români”, astfel explicîndu-se “suferinţa atroce” a românilor. În aprilie 1977 este arestat, pentru ca la 2 noiembrie acelaşi an să fie expulzat din România. Se stabileşte la Paris, împreună cu familia, unde cere azil politic. Din anul 1977 şi pînă la ora actuală Paul Goma a publicat, în Occident, peste 50 de volume în limbile franceză, engleză, germană, suedeză, italiană, spaniolă, portugheză (romane, mărturii, dialoguri, articole, jurnale…) ş. a. Abia în 1990, după 20 de ani de inexistenţă ca scriitor român, debutează editorial şi în România. La 21 martie 1995 Paul Goma se anunţă public candidat la alegerile prezidenţiale din 1996, România.

Dinu MIHAIL