O FABRICA CLANDESTINA DE FABRICARE A TIGARETELOR A FOST DECONSPIRATA DE OAMENII LEGII

Oamenii legii au documentat o grupare criminală internaţională formată din cetăţeni moldoveni, ucraineni, polonezi și bulgari, specializată în fabricarea ţigaretelor la fabrici clandestine amplasate în diferite ţări europene.

Potrivit datelor Direcției de Combatere a Crimei Organizate a Inspectoratului Național de Investigații, membrii grupării racolau cetăţeni moldoveni şi ucraineni, care erau transportaţi la acele fabrici clandestine, unde munceau în condiţii inumane.

În urma unei operaţiuni comune, oamenii legii au reținut 12 membri ai grupării criminale, dintre care un moldovean, patru bulgari și șapte ucraineni.

Una dintre fabricile clandestine a fost identificată pe teritoriul Bulgariei, în urma operațiunii internaționale comune dintre autoritățile Republicii Moldova, Bulgariei şi Ucrainei, precum şi a specialiştilor de la Europol.

Potrivit datelor preliminare, aceasta este cea mai mare fabrică ilegală de producere a țigaretelor deconspirată pînă acum pe teritoriul Bulgariei, iar daunele aduse trezoreriei statului bulgar se ridică la aproape 20 milioane de euro pe lună. Lunar se produceau cîte 6000 cutii de țigări contrafăcute. În cursul operațiunii a fost reținută și o remorcă încărcată cu țigări gata pentru transport.

Pentru infracțiunile comise, făptuitorii riscă închisoare pe un termen de pînă la 12 ani.