O DELEGAŢIE A COMISIEI DE LA VENEŢIA A VENIT ÎN MOLDOVA

Delegaţia Comisiei Europene pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) şi a Oficiului OSCE pentru instituţii democratice şi drepturile omului efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 20-22 ianuarie. Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, vizita delegaţiei are loc în contextul reformelor iniţiate de către autorităţi, inclusiv în domeniul justiţiei şi politicii electorale. Delegaţia este condusă de Thomas Markert, secretarul Comisiei de la Veneţia. Membrii delegaţiei vor avea întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, vicepreşedinţii Parlamentului, Andrian Candu, Oleg Bodrug şi Liliana Palihovici, precum şi cu deputaţii din majoritatea parlamentară şi din opoziţie. Oficialii europeni vor mai purta discuţii cu preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, ministrul justiţiei, Oleg Efrim, şi cu preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan. De asemenea, membrii delegţiei se vor întîlni cu reprezentanţii societăţii civile şi ai organizţiilor internţionale din Republica Moldova.

Sursa: IPN