O creştere a temperaturii globale cu 2 grade Celsius ar putea multiplica numărul superuraganelor

O încălzire cu doar 2 grade Celsius a temperaturii pe Pămînt ar atrage după sine o multiplicare a numărului uraganelor de mare putere, conform unui studiu climatologic danez dat publicităţii luni, în SUA.

"În cazul în care temperatura creşte cu 1 grad Celisus, frecvenţa producerii uraganelor extreme va creşte de trei pînă la patru ori, iar dacă temperatura medie a planetei ajunge să fie cu 2 grade Celsius mai ridicată, vorbim de un factor de multiplicare de peste 10 ori mai mare", explică Aslak Grinsted, de la Institutul Niels Bohr din cadrul Universităţii din Copenhaga, coordonatorul acestui studiu bazat pe un model de predicţie a evoluţiei climaterice globale. "Acest lucru înseamnă că la fiecare 2 ani ne vom confrunta cu un uragan cel puţin de puterea lui Katrina, în locul unei ameninţări de o dată la 20 de ani, ca pînă în prezent", a mai adăugat el.

Katrina, un uragan de nivelul 5 de forţă (cu vînturi de peste 280 km/h.) a devastat în 2005 oraşul New Orleans şi reprezintă cel mai costisitor dezastru natural din istoria SUA. Acest studiu a fost publicat în ultimul număr al revistei Proceedings of the National Academy of Science.