NUMĂRUL DECLARAŢIILOR DE VENIT, ÎN CREŞTERE SEMNIFICATIVĂ

Subdiviziunile Serviciului Fiscal de Stat(SFS) au recepţionat 157 mii de declaraţii din partea persoanelor fizice privind veniturile obţinute în anul 2013, cu 35 mii mai multe decît în 2012, transmite IPN, cu referire la şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat Ion Prisăcaru. Prisăcaru a informat că, potrivit datelor prealabile, se atestă şi o majorare a veniturilor declarate pentru 2013 cu circa 28 mlrd lei, sau cu 7,7 la sută mai mult decît pentru 2012. S-a majorat şi suma impozitului pe venit aferentă declaraţiilor. Aceasta a constituit 2,2 mlrd lei, cu peste 10 la sută mai mare decît pentru 2012. Şeful IFPS a spus că în prezent datele privind campania de declarare a veniturilor pentru 2013, care s-a încheiat la 31 martie, se află la etapa finală de procesare şi în curînd vor fi prezentate publicului larg. Însă şi din datele disponibile se observă o schimbare de atitudine a contribuabililor faţă de obligaţiile fiscale. „Şi-a spus cuvîntul şi lansarea de către SFS a unui nou serviciu pentru contribuabili – declaraţia pre-completată. Noi am trimis formularul acestei declaraţii, alcătuită în baza informaţiei pe care o deţine Fiscul în toate localităţile. Structurile noastre teritoriale au desfăşurat seminare de informare, au lucrat cu acei contribuabili care nu şi-au declarat veniturile obţinute în alţi ani, deşi trebuiau s-o facă”, a specificat el. Munca de prevenire a evaziunii fiscale şi de conformare voluntară dă rezultate şi în privinţa contribuabililor persoane juridice. Mulţi din ei, dacă nu reuşesc să achite impozitele, conform graficului stabilit, nu aşteaptă termenul de achitare, dar se adresează fiscului pentru reeşalonarea restanţelor. Prisăcaru a mai spus că, în baza modelului gestionării riscurilor de conformare voluntară a agenţilor economici, în 2013, 1521 de agenţi economici din comerţ, transport, construcţii şi industria de prelucrare au primit scrisori-tip, în care li s-au explicat greşelile comise în achitarea taxelor şi impozitelor în anii precedenţi. Cu 1157 din ei, colaboratorii fiscali au purtat discuţii, iar 452 de agenţi economici au fost invitaţi la şedinţe tematice organizate de SFS, unde au fost analizate cele mai frecvente carenţe admise la calcularea şi plata impozitelor

Sursa: IPN