NUMARUL UTILIZATORILOR SISTEMULUI INFORMATIC DE EVIDENTA CONTABILA ESTE IN CRESTERE

În perioada ianuarie – septembrie, numărul autorităților și instituțiilor publice care utilizează Sistemul Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile Publice pe platforma 1C a crescut, față de sfîrșitul anului 2018, cu 15,7% și a ajuns la 997 de entități. Datele sînt prezentate într-un comunicat de presă al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), instituție care administrează sistemul.

Potrivit datelor oferite de către Direcția suport sisteme informaționale în domeniul finanțelor publice din cadrul CTIF, din cei 635 de beneficiari ai sistemului, deserviți de către specialiștii instituției, 76 activează în municipiul Chișinău, iar 559 – în teritoriu. Ceilalți 362 de beneficiari sînt deserviți de către companii IT, contractate de către CTIF să presteze astfel de servicii.

De la începutul anului, specialiștii direcției au acordat utilizatorilor sistemului peste 12,7 mii de consultații, în medie cîte 1,4 mii consultații pe lună. Cele 559 de entități din afara Chișinăului care utilizează sistemul sînt 14 consilii raionale, 17 direcții de finanțe, 244 de primării, 226 de instituții de învățămînt și 58 de instituții publice.

Sistemul Informațional Integrat de Evidență Contabilă în Autoritățile Publice pe platforma 1C asigură automatizarea evidenței contabile a sectoarelor din gestiunea autorităților și instituțiilor publice. Fiind ajustat de către CTIF la planul de conturi și noua clasificație bugetară, sistemul este unicul program integrat ce conține toate modulele necesare pentru ținerea evidenței contabile și asigură interacțiunea cu sistemele informaționale ale Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat și Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Sursa: IPN