NUMARUL INTOXICATILOR LA GRADINITA DIN BACIOI, MAI MARE DECIT S-A ANUNTAT INITIAL

Activitatea grădiniței în care se presupune că s-au intoxicat 31 de persoane a fost sistată temporar. O dispoziție în acest sens a fost dată de primarul localității, Vitalie Șalari.

Contactat de Sputnik Moldova, Șalari a comunicat că instituția nu va activa pînă la înlăturarea tuturor prescripțiilor și neajunsurilor. Totodată, părințiii, copiii cărora frecventează această instituție, sînt obligați să viziteze medicul de familie, pentru monitorizarea lor. Vitalie Șalari ne-a mai spus că în acest moment, 27 de persoane, dintre care 25 de copii și cei doi adulți sînt internate la trei spitale din capitală. Patru din cei 29 de copii se tratează la domiciliu. Din alimentele pe care le-au consumat, au fost prelevate probe pentru teste de laborator pentru identificarea surselor de intoxicație, fie prepararea bucatelor în condiții care nu corespund normelor sanitare, fie purtător de infecție a fost un angajat al instituției respective, un copil sau altă sursă.

Amintim, 29 de copii și doi adulți au ajuns la spital după ce s-au intoxicat la grădinița nr.101 din comuna Băcioi, municipiul Chișinău.

Sursa: sputnik.md

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40