NU ESTE REAL SI NICI OPORTUN CA COPIII SA POARTE MASTI

Nu este real şi nici oportun ca copiii din instituţiile de educaţie timpurie şi cei din calsele primare să poarte măşti. ,,Accentul trebuie pus nu pe măşti, dar pe distanţă, igiena mîinilor şi pe asta vom insista. Cît ţine de purtatul mănuşilor, pentru şcolari poate să nu devină o obligativitate dacă asigurăm condiţii pentru igiena mîinilor, pornind de la spălatul mîinilor cu apă şi săpun şi condiţii de dezinfectare a mîinilor”, a comentat şeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, în legătură cu iniţiativa Ministerului Educaţiei ca şcolarii și preşcolarii să poarte mănuşi şi măşti în cadrul instituţiilor de învăţămînt.

În cadrul unei conferințe de presă, Nicolae Furtună s-a referit şi la pretinsele cazuri de reinfectare cu noul tip de coronavirus. Acesta a precizat că, la momentul actual, în ţară, cazuri de reinfectare COVID-19 nu sînt înregistrate. „Îmi pare rău de „experţii” care fără niciun argument, fără nicio dovadă, se apucă şi induc lumea în eroare”, a spus şeful ANSP.

În cadrul aceleeaşi conferințe, Svetlana Lupu, şefa Departamentului de Management al calității serviciilor medicale, s-a referit la deficitul de personal medical în instituţiile spitaliceşti din ţară şi a precizat că există cazuri cînd echipele se află în autoizolare sau în carantină. Svetlana Lupu a amintit despre ordinul emis de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, încă în luna aprilie, care permite schimbări în organizarea muncii. „Atunci cînd există o siuaţie în care o gardă este plastă în autoizolare, în locul ei vin altele, detaşate din alte instituţii sau pe interior, pentru a asigura funcţionalitatea instituţiei din gărzile de rezervă”, a precizat responsabila.

Potrivit raportului prezentat de către minister în dimineaţa zilei de vineri, 3 iulie, numărul total al cazurilor de COVID-19 pe teritoriul Republicii Moldova, de la declanșarea epidemiei, depăşeşte 17 mii. 6744 sînt cazuri active. 560 de oameni au murit. 453 se află în stare gravă.

Sursa: IPN