ÎNTREPRINZĂTORI AUTOHTONI AU FOST INFORMAŢI DESPRE MODALITĂŢILE DE FACILITARE A COMERŢULUI CU CANADA

75 de reprezentanţi ai businessului din Moldova au fost familiarizaţi ieri la Chişinău, în cadrul unei întruniri de afaceri, cu posibilităţile de comerţ cu parteneri din Canada. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova împreună cu Ambasada Canadei în România şi World Trade Center Bucureşti, cu scopul de a contribui la intensificarea relaţiilor comercial-economice moldo-canadiene.

În deschiderea manifestării Tudor Olaru, vicepreşedinte al CCI a Moldovei, a accentuat relevanţa întrunirii de afaceri, îndeosebi în contextul în care identificarea noilor pieţe de desfacere pentru produsele moldoveneşti a devenit o prioritate. Cu referire la dinamica relaţiilor comercial-economice bilaterale, sursa citată a menţionat că "în ultima perioadă Canada a devenit o piaţă atractivă pentru Republica Moldova, fapt demonstrat şi de prezenţa considerabilă în sală a reprezentanţilor companiilor autohtone. Cu toate acestea, exportul de mărfuri autohtone în Canada este foarte modest. În context, sînt necesare eforturi comune şi susţinute pentru a facilita dezvoltarea armonioasă a parteneriatelor de afaceri între companiile din Canada şi cele din Republica Moldova. Reuniunea de faţă este binevenită, deoarece le va permite participanţilor să facă schimb de informaţii comerciale şi contacte, să iniţieze relaţii de afaceri viabile şi de durată", a remarcat Tudor Olaru.

Vlad Loghin, viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, i-a îndemnat pe businessmenii autohtoni să valorifice oportunităţile oferite de Canada. "Deţin o anumită experienţă de colaborare cu această ţară, de aceea recomand Canada în calitate de piaţă pentru export. Ea are un mare potenţial, îmbinînd posibilităţile Americii de Nord cu mentalitatea europeană – care ne este mai familiară", a declarat viceministrul.

Dean Allison, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă şi Dezvoltare Internaţională a Camerei Comunelor, Parlamentul Canadei, a menţionat interesul ţării sale faţă de colaborarea cu Republica Moldova. "Fiecare al treilea loc de muncă din Canada ţine de comerţul exterior, iar 45% din PIB-ul Canadei este bazat pe import. La acest capitol cel mai mare partener este SUA, însă dorim să ne diversificăm piaţa şi să importăm mărfuri şi din alte regiuni. Treptat, investitorii canadieni se orientează spre statele Europei de Est. La momentul actual importăm din Moldova textile, mărfuri din piele, produse animaliere, dar am fi interesaţi de importul de vinuri, încălţăminte, produse alimentare", a declarat Allison.

De asemenea, Canada poate deveni pentru Moldova o punte de acces pe piaţa SUA, deoarece sîntem semnatari ai unuia dintre cele mai mari Acorduri de comerţ internaţional, care include America de Nord şi Mexicul. Consider că există multiple oportunităţi, iar dacă vom stimula relaţiile comerciale bilaterale, va creşte nemijlocit şi volumul investiţiilor, a conchis deputatul canadian.

Oficialii din Canada au fost însoţiţi de cîţiva experţi şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. În cadrul întrunirii au fost prezentate informaţii despre piaţa canadiană, resursele guvernamentale, sursele de informare şi suport pentru business etc.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, volumul comerţului exterior dintre Moldova şi Canada, în ianuarie-august 2014, a constituit 4,72 mln de dolari SUA şi s-a majorat cu 3,28% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. R. Moldova a exportat în Canada mărfuri în valoare de 487 de mii de dolari SUA – cu 13% mai mult faţă de opt luni ale anului trecut. Importul de mărfuri din Canada s-a cifrat la 4,24 mln de dolari SUA şi a înregistrat o creştere de 2,41% în raport cu ianuarie-august 2013.

Sursa: Moldpres