ÎNTREPRINDERI DE PE AMBELE MALURI ALE NISTRULUI PARTICIPĂ LA O EXPOZIŢIE ÎN BULGARIA

Zece întreprinderi de pe ambele maluri ale Nistrului participă cu un stand colectiv la Expoziţia internaţională specializată în domeniul industriei alimentare - "INTERFOOD&DRINKS", care se desfăşoară în perioada 5 – 8 noiembrie în oraşul Sofia, Bulgaria. La stand au fost expuse produse de panificaţie şi de cofetărie, lactate, băuturi răcoritoare, miere şi produse apicole.

Participarea companiilor moldoveneşti la expoziţie este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului "Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii", cu scopul de a contribui la promovarea companiilor autohtone pe piaţa UE, a facilita schimbul de experienţă, transferul de know-how şi iniţierea noilor contacte de colaborare.

Potrivit Marinei Petrov, şefa Direcţiei Tîrguri şi Expoziţii a CCI, la standul comun al întreprinderilor moldoveneşti vor fi organizate degustări de produse şi vor avea lor întrevederi bilaterale de afaceri.

Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în perioada ianuarie-august 2014 volumul schimburilor comerciale dintre Republica Moldova şi Bulgaria a constituit 75,4 milioane dolari SUA, fiind cu 5,4% mai mic, faţă de perioada similară a anului 2013. În 8 luni ale anului curent exportul de mărfuri moldoveneşti în Bulgaria a constituit 26,8 milioane dolari SUA şi s-a majorat cu 33,3% comparativ cu aceeaşi perioada a anului precedent. În ianuarie-august a.c., importul de mărfuri din Bulgaria în Moldova a înregistrat valoarea de 48,6 milioane dolari SUA, ceea ce este cu 18,4% mai puţin decît în perioada de referinţă a anului trecut.

Cu sprijinul financiar al Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii", de la începutul anului curent alţi 47 de agenţi economici de pe ambele maluri ale Nistrului au participat cu standuri comune la expoziţii specializate din Germania, Cehia, Polonia, Franţa şi România.

Sursa: Moldpres