Zăbriceni este un sat din Edineţ şi se află la cca 10 km în stînga Prutului. Zăbriceni m-a interesat din mai multe „ochiuri” de vedere, de aceea am început a căuta şi nelămuririle a le afla şi pe îndelete în ziarul Moldova Suverană a le depăna.

Pentru început: Zăbriceni, oare de la ce provine? În „Wikipedia” despre Zăbriceni este puţină informaţie, dar una foarte bună care va fi prezentată în continuare. Din site-ul„moldovenii.md” există detalii pentru o informare generală pe baza documentelor istorice. Cel mai curios este că pe la 1429 şi pînă pe la 1632, satul se numea Zubriceni. Primele 5 litere „zubri”, amintesc de zimbri (Bison bonasus). Totuşi se pare că zimbrii nu au călcat pe aceste pămînturi, fiindcă viaţa le prieşte numai pe la munte. De aceea, cineva, cîndva, cumva, care nu se mai poate afla, a trecut de la Zubriceni la Zăbriceni. Aici, la fel, există o rădăcină slavonească, dar se pare că are mai multă logică, sau cel puţin poate fi mai aproape de adevăr.

În DEX, există – zăbranic, care prin traducere ar însemna „luător”, totuşi înseamnă o ţesătură fină de mătase sau borangic. Zăbranicul poate fi şi din lînă, dar obligatoriu negru. Pentru a lumina faţa „întind” numele unor cărturari, care au aplicat zăbrancul în opere: Vlăhuţă, Odobescu, Sadoveanu, Galaction, Delavrancea, Hogaş etc. Dacă de la un zăbranic se trage şi Zăbriceni, nu avem nici o dovadă şi nu insistăm. Dar să se ştie că zăbranicul s-a purtat din casă-n casă pe capul şi umerii îndureratelor în semn de doliu, se punea în uşa casei celui mort, sau a unei biserici ca un atribit din ritualul înmormîntărilor, este totuşi nu rău. Dar unde oare se ţesea, împletea, vindea sau se dăruia zăbranicul. Rămîne de văzut.

Dintr-o întîmplare de la Zăbriceni în 10 iunie – seminarul raional „Suportul instituţional în sectorul agriculturii ecologice în Republica Moldova”, donator Agenţia Cehă pentru dezvoltare (CZDA) şi implimentat de Institutul Central de Supraveghere şi Testare în Agricultură (UKZUZ) – m-am luat şi eu la „împletit” din inimă nu un zăbranic, cu toate că şi acesta este necesar la casa omului şi bisericii, dar o poveste pentru Zăbriceni. Satul devine tot mai vestit pentru că la o margine de codru, din 1999 a apărut un nou lăcaş creştinesc – Mănăstirea Zăbriceni. Laudaţiile pentru mănăstire nu le înşirăm aici, fiindcă sînt bine arătate pe site-ul„moldovenii.md”, dar şi în opera enciclopedică „Mănăstiri şi schituri din Republica Moldova. Studii enciclopedice” (Chişinău, 2013).

Laudaţiile le înşirăn pentru activitatea mănăstirească secundară – agricultură, şi nu oricare dar ecologică. Prima-i „Albinuţa”. Tot respectful pentru Damian Burlacu, egumenul Mănăstirii Zăbriceni de la înfiinţare pînă în prezent, că a gîndit şi făurit ca o adevărată albinuţă. Laudaţii sînt duble: (I) averea sanatoriului sovietic de odihnă şi tratament „Albinuţa”, nu s-a ruinat în timp, ca altele din acest dăruit de Dumnezeu nouă pămînt, dar şi-a găsit utilinţă într-o onorabilă mănăstire. (II) averea mănăstirii se adună din darurile şi donaţiile creştinilor, dar şi din hărnicia călugărească sau din agricultură.

Anume de la agricultura Mănăstirii Zăbriceni, m-am gîndit să explic unde am ajuns şi ce am văzut, fiindcă se pare că nimic nu este întîmplător la Zăbriceni. Satul pe timpul lui Petru Rareş era domnesc. Logofătul Toader a primit în dar cîteva sate, printre care şi Zubriceni. Apoi Marica, fata lui Hîncu păharnicul, dăruieşte satul voievodului Bogdan. Curioase treburi pe la Zăbriceni, dacă femeile dăruiau voievozilor cîte un sat întreg, de aceea place că satul a fost cîndva şi domnesc. Aşa sau altfel, dar domnia de altă data de la Zăbriceni dă acum roade adevărate. După şcolile teologice s-a înfiinţat şi o şcoală agricolă, la început pentru călugări, însă numai Domnul ştie pînă unde se va înălţa.

Aşadar, la Mănăstirea Zăbriceni s-a înfiinţat un lot demonstrativ cu plante cultivate numai ecologic. Altfel nici nu poate fi, fiindcă într-un colţ de rai a lui Dumnezeu, otrava nu are loc. Culturile prezentate în cadrul seminarului la Mănăstirea Zăbriceni au fost: dovleacul Hokkaido, lucerna, facelia, năutul, măzărichea de primăvară, grîul roşu Spelta, hrişca, sorgul, inul, camelina, şofrănelul, gălbenele, mentă, levenţică, căpşuna, zmeura, mura. Din pădurea din vecinătate de stejar, fac, frasin, tei, salcîm, etc., se adună floarea de tei şi salcîm, inclusiv albinele mierea poliflora. La prisaca mănăstirească se face mierea de trei feluri şi este în vînzare. Viticultura din care se face vinul negru şi alb este expus la vînzare. La ferma de bovine, cu buncărele pline de băligar şi staţia de fermentare pentru obţinerea biogazului, din care se alimentează aragazul de la bucătărie, încălzirea autonomă a complexului mănăstiresc şi seră. Scuarul îngrijit şi cu o trandafirie bogată şi cimişirul tuns „ca la carte”. Pentru uscătoria de plante pentru ceaiurile „de Zăbriceni” merită de scris un alt articol. Culturile sînt înfiinţate prin străduinţa călugărilor, cu materialul săditor şi consultanţa tehnologică din partea cehilor, crescute din darurile cerului – căldura soarelui, apa de ploi şi solul bogat al Moldovei.

Spre încheiere menţionez că, toate şcolile din lume, inclusiv Ţara noastră, au apărut pe lîngă biserici şi mănăstiri. Preotul era unicul om care „ştia carte”. Cuvîntul lui era şi cuvîntul lui Dumnezeu. Fapta lui era şi fapta lui Dumnezeu. De aceea, dorim ca Mănăstirea Zăbriceni să aibă în istoria sa înfiinţarea nu numai a unui liceu sau o facultate efemeră, dar o „Şcoala Agricolă” cu statutul juridic „de la Mănăstirea Zăbriceni”. Aceasta va fi reluarea bunelor tradiţii ale mănăstirilor şi se va confirma spusa colegului din Cehia: „în sfîrşit mănăstirile fac ceva pentru oameni”. Aşa să vă ajute Dumnezeu, iar noi vă felicităm pentru cele începute şi vă dorim ploi curate, că de ele aveţi nevoie cît mai urgentă.

Revenind la „Wikipedia”, am descoperit o noutate la limba engleză, bună pentru satul şi Mănăstirea Zăbriceni: în 1995, în Republica Moldova s-a lansat un timbru de 1,80 lei + 30 de bani. Pe acesta se anunţă despre o monedă apărută încă îniante de Hristos, sau din sec. III-II î.e.n. Partea interesantă pentru Zăbriceni, este că, banii din comoara antică a fost descoperită în 1972, chiar lîngă satul lor. Oare cine le-a fi găsit? Oare monedele getice din argint, bătute îniante de Hristos şi pierdute pe acest meleag se mai păstrează la Muzeul Institutului de Istorie din Chişinău? Rămîne de văzut.

De la una, de la alta, am aflat atîtea despre colţul de Zăbriceni. Am mai „ridicat” la zi unele informaţii uitate, dar plăcut de a le afla şi a cunoaşte. Zăbriceni este un sat din nordul Moldovei, din stînga Prutului. Sat, care cîndva a fost domnesc, dar se pare că şi împărătesc, dovadă fiind comoara getică din argint, adică mai veche decît hrisoavele medievale. Rezultă că Mănăstirea Zăbriceni, nu este o întîmplare, dar o chemare a Celui de Sus, pentru a continua menirea ortodoxismului, dar şi a agriculturii, fără de care nu se poate trăi pe pămînt. Fără supărare, dar fără de mîncare, fără vin şi pîine pentru împărtăşanie, toate s-ar îndepăra de la sufletul nostru.

Asea M. TIMUŞ, IZ AŞM