NOUL GUVERNATOR AL GAGAUZIEI A DEPUS JURAMINTUL IN CALITATE DE MEMBRU AL GUVERNULUI

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret privind confirmarea doamnei Irina Vlah, guvernator al UTA Găgăuzia, în funcţia de membru al Guvernului.

La Reşedinţa de stat, Irina Vlah a depus jurămîntul în calitate de membru al Guvernului, în prezenţa preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi a prim-ministrului Chiril Gaburici.

După ceremonia de depunere a jurămîntului, preşedintele Nicolae Timofti a purtat o discuţie tête-à-tête cu guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah.