NOII ASASINI SÎNT DEJA PE POZIŢIILE DE LUPTĂ

Autor: Cristian UNTEANU

Noii Asasini sînt deja pe poziţiile de luptă. Nu este o poveste. Nu este vorba despre o legendă urbană. Este o realitate care străbate istoria: Secta Asasinilor şi doctrina lor, reluată acum, la început de mileniu, în formula, la fel de înspăimîntătoare ca odinioară, a ucigaşilor sinucigaşi.

Pentru început, îngăduiţi-mi reamintirea unei legende pe care unii o consideră printre cele fundamentale pentru înţelegerea mentalităţii specifice a lumii arabe. Lume pe ce care, cu armele în mînă (dar nu numai) au încercat s-o cunoască templierii veniţi să elibereze Sfîntul Mormînt, ei fiind cei care aveau să vorbească lumii, cu reală spaimă, nu numai de marele duşman militar, Saladin, ci şi de cel pe care-l numiseră Bătrînul de pe Munte (Chair al-Jabal): Hasan Sabbah, căruia Omar Khayam îi spunea că „în tine sînt şi paradisul şi infernul”.

Relatarea lui Marco Polo identifică cetatea fortificată în care Bătrînul de pe Munte îşi strîngea adepţii, cetatea Alamut (la 1800 m. altitudine, în munţii Elbruz, zona Mazenderan, la sudul Mării Caspice) devenind parte a mitologiei Orientului Mijlociu deoarece de acolo avea să iradieze, timp de secole, puterea înspăimîntătoare a adepţilor luii Sahhab, denumiţi hassidinii, originea termenului contemporan de asasini.

Erau organizaţi în grupe de luptă de şase persoane, pe sistemul de acum al trupelor de comando. Misiunile erau exclusiv sinucigaşe, căci ei trebuiau să ucidă în văzul lumii, în mulţime, sacrificîndu-şi totodată propria viaţă, transmiţînd astfel exact acelaşi tip de semnal de violenţă şi fanatism pentru o idee sau o credinţă pe care, peste secole, vor să-l dea şi atentatorii sinucigaşi de azi...

„Nu ajunge să ne ucidem duşmanii, nu sîntem nişte ucigaşi, sîntem cei care execută o misiune, trebuie să acţionăm în public pentru a da un exemplu. Ucidem un om, terorizăm o sută de mii. Într-adevăr, nu este suficient să execuţi oameni şi să răspîndeşti teroarea, dar trebuie să ştii cum să mori căci, dacă ucigînd, ne descurajăm duşmanii să mai îndrăznească să facă ceva împotriva noastră, alegînd să murim în modul cel mai curajos posibil, obligăm mulţimea să ne admire. Facem asta pentru că, din acea mulţime de oameni, se vor ridica unii care vor veni să se alăture rîndurilor noastre. A muri, este mai important decît a ucide. Ucidem pentru a ne apăra. murim pentru a converti, pentru a cuceri. A cuceri este un scop, a te apăra nu este decît un mijloc. Nu sînteţi făcuţi pentru această lume, ci pentru cealaltă.”

Hasan Sabbah (Sayyadina Hasan Bin Sabbah 1034-1124), Marele Maestru al Sectei Asasinilor

 

Cum erau recrutaţi? Povestea spune că erau răpiţi adolescenţi din zonele cel mai sărace, imediat drogaţi pentru a se trezi mai apoi în realitatea de vis de la Alamut unde, timp de cîteva săptămîni, aveau la dispoziţie opulenţa de vis pe care o asemănau doar paradisului: femei, mîncăruri exotice, luxul unor încăperi superbe cu băi de marmură... Între timp, în mîncare li se punea haşiş amestecat în dulceaţa de trandafiri (de aici numele de Haşişini, Hassidini), ceea ce le inducea o stare soporifică cvasi-permanentă în care deveneau extrem de sensibili la mesajele de îndoctrinare pe care le rostea Bătrînul de pe Munte de pe Munte.

Deveneau dublu dependenţi, atît de drog, cît şi de mediul de vis în care trăiau. Ca o paranteză, tipul acesta de îndoctrinare sub drog a fost încercat, la mijlocul secolului XX, în experimentul MKULTRA, spre exemplu... După o anumită perioadă, era mărită brusc doza de drog, şi erau duşi să se trezească în acelaşi loc mizer de unde fuseseră răpiţi. Cu un mesaj clar: dacă vor să ajungă în Paradisul lui Allah, căruia Alamut îi era imaginea fidelă, atunci trebuiau să facă ceea ce le cerea Bătrînul de pe Munte. Şi atunci, reacţia era absolut previzibilă: cu surîsul pe buze, tinerii adepţi ai sectei plecau să asasineze la comandă, fără milă, fără regrete, cu convingerea absolută că îndeplineau o misiune sacră.

„Să ştiţi că, la graniţa între Damasc, Antiohia şi Alep, în munţi ,se află un neam de Sarazini care, în dialectul lor, îşi spun Heisesini, şi pe limba noastră Stăpînii muntelui. Trăiesc fără lege, chiar împotriva regulilor Sarazinilor, în castelele lor din munte ce sînt aproape de necucerit căci sînt foarte bine fortificate... Au un conducător care trezeşte o teroare imensă în sufletul tuturor prinţilor sarazini, de mai aproape sau mai de departe, precum şi în sufletul seniorilor creştini învecinaţi, căci are obieciul să-i ucidă într-un fel uimitor... De mici, tinerii de acolo sînt învăţaţi să asculte de orice ordin şi de tot ceea ce spune stăpînul lor, cel care le va oferi bucuriile paradisului deoarece îi este dată puterea absolută asupra tuturor fiinţelor vii. Li se mai spune că, dacă nu-i vor da ascultare, nu mai au nici un fel de izbăvire... Atunci, cum au fost învăţaţi, fără obiecţii sau îndoială, i se aruncă la picioare şi răspund plini de fervoare că-i vor da ascultare întru toate. Şi atunci stăpînul lor le dă cîte un pumnal şi-i trimite să ucidă un prinţ oarecare, cel pe care Stăpînul îl doreşte mort.”

Raport din 1175 al unui trimis al Împăratului Barbarosa (citat de Bernard Lewis, The Assasins. A radical sect in Islam)

 

Secta avea să se ramifice pe întreg spaţiul Orientului Mijlociu unde adepţii săi (sursa Gaillardin, Dicţionarul sec. al XIX-lea) erau cunoscuţi sub numele de Ismaeliţi orientali (pentru a-i deosebi de cei din Egipt), Bathenieni sau partizanii cultului interior, Molahed sau necredincioşii şi, evident, Asasinii. Şeful lor suprem (pentru care noi am dat preferat numele provenit din istoria templieră) se numea Stăpînul Cuţitelor (aluzie la rama de predilecţie a asasinilor, pumnalul) sau Stăpînul de pe Munte (Şeik al Djebal). Puterea Asasinilor se va întinde din zona Mediteranei pînă în Turkestan. Dispuneau de castele fortificate în trei provincii: Siria, Djebal şi Kuşistan (zona muntoasă între Afganistan şi Pakistan), fiecare condusă de dailbekisri, subordonat direct doar Bătrînului de pe Munte. Puterea lor vizibilă durează aproximativ 150 de ani, cînd fortăreţele le sînt cucerite de mongolii conduşi de Hulagu care începe o prigoană totală împotriva lor, ucigînd pe loc mii de adepţi, vînîndu-i pe ceilalţi pe tot cuprinsul Asiei.

Se pare însă, spune tradiţia, că nu au dispărut însă niciodată şi că avem şi acum asemenea comunităţi în zona Iran-Siria-Afganistan, în munţii Libanului, sau în zone ferite din apropierea fluviului Gange.

Cu siguranţă că lecţia, mentalitatea şi procedeele specifice nu au dispărut, reluate acum (cu doar necesarele îmbunătăţiri tehnologice) în practica organizaţiilor teroriste de sorginte fundamentalistă care acţionează acum în spaţiul Orientului Mijlociu. De aici şi îngrijorarea cu care analiştii serviciilor de informaţii privesc proclamarea Califatului, semnal neîndoios că recrudescenţa vizibilă din ultimii ani (mai ales după asasinarea lui Bin Laden) a căpătat un chip nou şi o formulă de organizare specifică ce anunţă revenirea la structurarea religios-administrativă a fanaticilor de odinioară din Secta Asasinilor.

Ceea ce se întîmplă, este o deplasare de la structurarea clasică a mişcărilor teroriste de la mijlocul şi finele sec. XX, la una ce pare pusă definitiv sub direct control religios, foştii conducători politico-militari din generaţia Arafat sau chiar Bin Laden fiind înlocuiţi de şeici războinici.

Sigur, comparaţia este exactă pînă la un anumit punct. Dincolo de el, trebuie notate cele două mari noutăţi ale momentului: acceptarea pe o scară din ce în ce mai largă a “convertiţilor” proveniţi mai ales din lumea occidentală, aşa numiţii “mujahedini cu ochi albaştri” şi a femeilor, o categorie cu totul specială, impresionantă prin fanatismul şi curajul de care dau dovadă şi despre care am putea vorbi într-un material separat.

Reapare o structură foarte veche, una direct combatantă, practic, cu aceeaşi bază ideologică de pe vremea cînd templierii descopereau Ţara Sfîntă. Se schimbă paradigma puterii într-un spaţiu şi pînă acum cu potenţial exploziv foarte ridicat, devenit super-volatil deoarece acum, pentru prima oară după secole, liderii religioşi sînt cei care cer şi obţin puterea asupra armelor. Consecinţele, din nefericire, vor fi dramatice şi rapide.

Noii Asasini sînt deja pe poziţii. Ei, cum spunea, acum o mie de ani Bătrînul de pe Munte, ştiu că nu sînt făcuţi pentru lumea asta. Ci pentru cealaltă. Şi vor vrea s-o arate.

Articol publicat iniţial pe Blogul lui Cristian Unteanu de pe Adevărul.ro