NOI IMPOZITE SI AMENZI II ASTEAPTA DE CETATENII DIN MOLDOVA

Un nou impozit îi așteaptă de cetățenii Republicii Moldova, în special pe cei care locuiesc la sate.

Persoanele fizice care vor angaja muncitori cu ziua, vor fi sancționați contravențional dacă nu vor respecta prevederile unei noi legi adoptate astăzi, 23 noiembrie, în prima lectură de deputații de la Chișinău.

Ministerul Sănătății, Protecţiei Sociale şi Familiei (MSPSF) a elaborat un proiect de Lege cu privire la exercitarea unor activităţi necalificate cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Documentul a fost prezentat joi în Parlament de secretarul de stat din cadrul ministerului, Anastasia Oceretnîi.

În opinia autorilor, această iniţiativă vine să diminueze fenomenul de ocupare informală a forţei de muncă.

Potrivit proiectului, durata zilnică de executare a activităţii unui ziler nu poate depăşi 8 ore: 5 ore – pentru persoanele în vîrstă de la 15 la 16 ani şi 7 ore – pentru persoanele de la 16 la 18 ani. Timpul de muncă al zilierului nu poate depăşi 40 de ore pe săptămînă.

De asemenea, se prevede ca durata activităţii executate de un lucrător zilier pentru acelaşi beneficiar să nu depăşească 90 de zile într-un an calendaristic.

Se propune ca plata pentru activitatea zilierului să fie efectuată de către beneficiar la sfîrşitul fiecărei zile de muncă, conform înţelegerii dintre beneficiar şi ziler. Conform proiectului se prevede că nivelul remunerării pe unitate de timp să nu fie mai mic decît cuantumul minim garantat al salariului din sectorul real pe o oră, stabilit de către Guvern, care în prezent constituie 14,09 lei.

Potrivit proiectului, plata impozitului pe venit datorat pentru activitatea prestată de zilier se va efectua de către beneficiar. În schimb, din veniturile obţinute de către zilier nu se reţin contribuţii de asigurări sociale de stat şi nu se calculează primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

De asemenea, beneficiarul va fi obligat să menţină Registrul de evidenţă a zilierilor, în care să înregistreze toate persoanele înainte de începerea activităţii acestora. Beneficiarul de munca zilierului este obligat să transmită extrasul din acest registru Inspectoratului teritorial de muncă.

Controlul asupra respectării prevederilor acestei legi va fi efectuat de către inspectorii muncii și inspectorii fiscali. Documentul stabilește că, în cazul în care beneficiarul de munca zilierilor nu va respecta noile reguli, el va fi sancționat conform Codului contravențional. Amenda pentru această încălcare urmează să fie stabilită ulterior.

În Moldova, munca zilierului este folosită în special la sate, unde sînt concentraţi majoritatea agricultorilor. De asemenea, zilieri vor fi considerate și persoanele angajate temporar de către persoanele fizice pentru a face reparație în locuință.

Sursa: sputnik.md

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40