Politicienii, artiştii şi intelectualii „revoluţionari” au luptat doar pentru propria lor bunăstare

Autor: Mihai CONŢIU

Autenticitatea „luptei pentru eliberarea naţională a moldovenilor de sub dominaţia sovietică” este serios subminată de evoluţia ulterioară a celor care s-au erijat în „mari lideri, martiri etc.” Ca în orice moment istoric crucial pentru o ţară, se înţelege că există şi oameni de bună credinţă, numai că aceştia sunt răsfiraţi prin mulţimea manipulată/manipulantă, dar în nici un caz în rîndul celor care se autointitulează tribuni, lideri… Cunosc toate aceste lucruri din propria-mi experienţă începută din data de 21 Decembrie 1989 la Bucureşti. La noi, în România, s-a vărsat sînge, aici, în Republica Moldova, s-au vărsat smiorcăieli lirice pe acordurile unor rime născocite de unii ca Ion Hadîrcă, Leonida Lari, Dabija apărut cu prudenţă mai tîrziu şi alţii.

Fireşte că lupta pentru eliberare naţională din fosta RSS Moldovenească nu s-a produs fără acceptul sau dezinteresul unei Moscove ocupată cu chestiuni mult mai serioase. Cele mai dăunătoare probleme cu care Republica Moldova s-a confruntat din 1991 şi pînă astăzi sunt festivismul, triumfalismul găunos, auto-martirajul ridicol, vocaţia tuturor liderilor politici, intelectuali etc. de a fi asistaţi financiar de către Vest sau Est, lipsa de patriotism, iresponsabilitatea, aventurismul stupid, îmbogăţirea cu orice preţ, imoralitatea, lenea, alcoolismul şi alte cîteva „virtuţi”.

Nu mă voi referi la toate cele pomenite mai adineauri, căci am făcut-o prea adesea. Fiind inspirat de gîndurile exprimate de un scriitor român, Radu Paraschivescu, care se referea la unii mari sportivi români, aşa cum am tot făcut-o şi o voi face în continuare şi eu, dar cu referire la categoriile de oameni sugerate mai sus, recurgînd la obiectivitatea ce nu-mi poate fi recunoscută decît de către cei mai oneşti oameni, o să vă detaliez convingerile care mă înjunghie acum.

De-a lungul vrafului de ani petrecuţi în Republica Moldova, cele mai penibile şi false realităţi, printre multe altele, sunt cele în care o serie întreagă de politicieni, intelectuali, scriitori, artişti şi chiar ziarişti se auto-martirizează, au pretenţii de a fi „icoane ale naţiunii” şi îi reproşează Statului că nu le acordă suficiente merite recunoştinţe şi recompense materiale. În acest sens, inşii respectivi îşi auto-glorifică imaginare merite şi sacrificii faţă de o ţară pe care tot ei au transformat-o în eşec pe termen indefinibil. Am înregistrat, de-a lungul timpului, numeroase situaţii în care scriitori, actori, jurnalişti cu o relativă notorietate, muzicanţi, interpreţii din diferite genuri muzicale etc. se plîngeau şi continuă să se tînguie că Statul nu-i ajută, nu-i sponsorizează şi nu le creează avantajele pe care le cer deoarece, spun ei, ar fi elite şi reprezintă Republica Moldova, căreia îi duc faima chiar şi în întreaga lume.

Neobrăzări provinciale de extracţie deformată de tip sovietic, în care ei erau privilegiaţi doar pentru că erau trubadurii necesari ai acelui sistem!

Haideţi să fim un pic lucizi şi să cîntărim lucrurile aşa cum sunt ele, adică la pielea goală! Nici un scriitor, actor sau cîntăreţ nu se apucă de meseria lui cu gîndul la Patrie, animat fiind de convingerea măreaţă că face meseria respectivă doar pentru a-şi sluji ţara. O face strict pentru el, stimabililor, pentru că îi place, pentru faima şi bunăstarea lui. Care Patrie? Un eventual prestigiu al lor la scară internaţională care se poate răsfrînge asupra Republicii Moldova, aşa cum constata scriitorul român amintit în cazul sportivilor, nu-i nimic altceva decît o consecinţă colaterală.

Aceşti lideri profesionişti moldoveni amintiţi vor să li se ridice statui, străzi, şcoli, licee şi clădiri administrative să le poarte numele pentru că, pretind ei, s-au sacrificat pentru ţară, că sunt mari personalităţi ale neamului etc. În şmecheria lor, ei îi cred idioţi pe toţi ceilalţi. Păi pentru ţară s-au sacrificat cei morţi prin războaie, nu ei, care huzuresc meritat în limitele cîştigului dobîndit de pe urma prestaţiilor lor profesionale, dar nemeritat în contextul privilegiilor neruşinate oferite de către politicienii ajunşi conjunctural la Putere, cărora li s-a dedicat o cîntare sau un vers de ocazie.

În plus, ca o ironie a sorţii, aceşti desfrînaţi ai privilegiilor pe care le somează de la Stat şi le obţin se „vedetizează” pe la tot felul de emisiuni Tv stupide, în care dau sfaturi de viaţă „prostimii”, îşi epatează cu inconştienţă incultura, luxul personal vulgar şi alte tîmpenii. Nu mă credeţi? Urmăriţi măcar emisiunea de fiţe provinciale de la Pro Tv „O seară perfectă”, cu Rănica Ciolănică Ciobănică! În timp ce ei trăiesc în răsfăţul şi bunăstarea oferită de către politicienii „pe care-i slujesc patriotic cu talentul lor”, ţara geme de foame şi şi-o amăgeşte cu alcool.

Pe acest întreg fundal, adevăratele VIP-uri mor în anonimat, acestea fiind reprezentate de puţinii ţărani harnici şi responsabili, micii fermieri independenţi şi inovatori şi, nu în ultimul rînd, medicii care salvează vieţi în schimbul unui amărît de salariu. Orice medic valorează infinit mai mult decît o întreagă cireadă de cîntători sau versificatori cu ochii în stelele de pe sticlele de coniac, nu cele de pe cer!

Din aceste raţiuni şi multe altele colaterale, considerăm că ordinele, medaliile de Stat şi multe alte privilegii trebuie să îşi reevalueze destinatarii.

Patrihoţii moldo-români unionişti

Aceasta-i o altă categorie de „martiri ai neamului”, asupra căreia nu vom insista prea mult întrucît i-am demonstrat deseori ticăloşiile. În schimb, o să vă reproduc cîteva constatări făcute de către autorul român Răzvan Voncu pe Blogul său din Adevărul.ro, aceste fiind prilejuite de „Universităţile de Vară” organizate în România pentru românii de pretutindeni. O facem pentru că domnia sa ajunge la cîteva concluzii expuse şi de noi de-a lungul anilor.

Pentru cititorul moldovean, facem precizarea că Răzvan Voncu este critic şi istoric literar, este conferențiar universitar doctor la Departamentul de Ştiinţe Literare al Facultăţii de Litere, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Predă istoria literaturii române, balcanologie și istoria intelectualității evreiești din România. Este autorul a 16 cărţi, şi a fost tradus în franceză, engleză şi sîrbă.

În articolul intitulat „Universităţi de vară şi minţi înfierbîntate”, printre altele, Voncu notează: „În lumea guvernată de Tratatul de la Helsinki (1975) şi cu o Românie onestă, care respectă prevederile acestuia, reunirea (cu Republica Moldova; nota aut.) trebuia să se facă numai în cadrul Europei Unite. Nu s-a întîmplat aşa. Statul a fost deturnat de o pseudo-elită oligarhică, al cărei unic interes este îmbogăţirea personală. Pentru această oligarhie, este necesară cu orice preţ menţinerea Republicii Moldova într-o zonă gri: nici revenită sub tutela Moscovei (care nu tolerează oligarhi de capul lor), dar nici în Europa (unde nu există decît state de drept). Această elită a reuşit să facă să eşueze proiectul statal al unei Moldove independente. 

Oricine cunoaşte Republica Moldova ştie că anti-românismul este atît de prezent, încît un referendum pentru unire nu ar cîştiga majoritatea. Nici măcar basarabenii care au cetăţenie română nu ar vota, toţi, în favoarea unirii. Politicienii români – chiar şi komsomolistul băsist Tomac – au datorii şi faţă de cetăţeanul din România, ba chiar în primul rînd faţă de cetăţeanul din România. Din impozitele lui se alimentează, nu-i aşa?, sacul fără fund al activităţilor consacrate „românilor de pretutindeni”. Mă mir că nimeni n-a observat ridicolul în care ne plasăm singuri dacă, la trei zile după ce lansăm proiectul „unirii în 2018” (cincinalu-n patru ani jumate, ca pe timpuri!), ne lamentăm că, fără sprijinul statului, zeci de mii de cetăţeni români riscă să îşi piardă identitatea naţională la ei acasă, în ţara şi la vetrele lor. Probabil că de cele două chestii se ocupă direcţii diferite... ale „românilor de pretutindeni”, desigur...”

În final, nu putem decît să constatăm că absolut nimeni nu a sacrificat absolut nimic pentru această ţară, nici măcar unioniştii nu au sacrificat nimic pentru „idealul lor”. Toţi, dat absolut toţi şi-au sacrificat bruma de moralitate, prietenii de odinioară şi chiar familiile pentru propria lor bunăstare şi preamărire. Cu ce merite vin ei în întîmpinarea aniversării Zilei Independenţei Republicii Moldova? Există vreunul care şi-a sacrificat propria-i avere şi a devenit sărac pe altarul luptei pentru ţară? Aiurea, toţi huzuresc în numele acestui pretext!