Nicolas Maduro, amenintat direct de Juan Guaido

Președintele auto-proclamat al Venezuelei Juan Guaido a susținut, Vineri, într-un interviu, că este posibilă o intervenție militară a SUA în țara sa, pentru a-l îndepărta de la putere pe Nicolas Maduro. Guaido a declarat că se vor luat toate măsurile necesare pentru ca şeful statului Nicolas Maduro să părăsească puterea şi astfel să se pună capăt crizei umanitare din ţară. “Vom face tot ce este necesar, tot ce trebuie să facem pentru a salva vieţi omeneşti, pentru ca să nu mai moară copii”, a declarat opozantul, recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei de peste 40 de ţări, informează Agerpres.

Întrebat dacă va utiliza competenţele lui legale în calitate de preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar pentru a autoriza o eventuală intervenţie militară străină, Guaido a continuat: “Vom face tot ce este posibil. Evident, este o întrebare foarte polemică, dar, făcînd uz de suveranitatea noastră, exercitîndu-ne prerogativele, vom face ce este necesar. Aici, în Venezuela, fiecare zi care trece se numără în vieţi omeneşti”.

Grava criză economică ce loveşte această ţară producătoare de petrol a antrenat o severă penurie de hrană şi medicamente. Peste două milioane de venezueleni au fugit din ţară cu începere din 2015, potrivit statisticilor ONU.

 “Vom face tot ce trebuie să facem în mod suveran, autonom, pentru a ajunge să înceteze uzurparea” puterii de către Nicolas Maduro, a mai spus el.

Preşedintele american, Donald Trump, care l-a recunoscut imediat pe Juan Guaido ca preşedinte interimar, a reafirmat la sfîrşitul săptămînii trecute că recurgerea la o intervenţie militară în Venezuela este “o opţiune” avută în vedere în faţa crizei care zguduie ţara.

Juan Guaido, 35 de ani, s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 Ianuarie invocînd Constituţia. De atunci, se află în dispută cu Nicolas Maduro a cărui alegere pentru un nou mandat este contestată de opoziţie şi o mare parte a comunităţii internaţionale.