„[…] …mărturisesc sincer că, în afară de credința ortodoxă și de ospitalitate, cu greu am putea găsi printre moravurile moldovenilor ce să lăudăm pe bună dreptate. Toate vițiile care se întîlnesc la ceilalți oameni stăpînesc și pe moldoveni, dacă nu totdeauna în mai mare măsură, cu siguranță însă nu în mai mică; calitățile lor, dimpotrivă, sînt rare și, cum sînt lipsiți atît de o bună învătătură, cît și de exercițiul virtuților, cu greu vei găsi un om care să strălucească prin virtuți față de ceilalți, afară doar dacă l-a ajutat o fericită înzestrare din naștere. Îngîmfarea le este mamă și trufia soră; dacă un moldovean are un cal de soi și arme mai de fală, crede că nimeni nu-l întrece, nu se va da în lături să se lupte nici cu Dumnezeu, dacă e nevoie.[…]

Sînt glumeți și veseli, iar inima nu o au prea departe de gură, dar așa cum uită lesne dușmăniile, tot astfel nu păstrează prea mult prieteniile. De beție nici nu se dau în lături, nici nu se prăpădesc după ea; plăcerea lor cea mare este totuși să întindă mese de la a șasea oră din zi pînă la trei noaptea, uneori chiar pînă în zorii zilei, și să se îndoape cu vin pînă ce varsă. Totuși nu fac asta în fiecare zi, ci numai în zilele de sărbătoare sau pe timp urît de iarnă, cînd frigul închide pe locuitori între pereții odăilor și-i îndeamnă să-și încălzească mădularele cu vin. […]

Nu cunosc nici un fel de măsură:cînd le merge bine, se îngîmfă; cînd le merge rău, se descurajează. La prima vedere nimic nu le pare greu;dacă se ivește cea mai mică greutate, se tulbură, nu știu ce să facă și în sfîrșit, dacă văd că încercările lor sînt zadarnice, sînt cuprinși de căință, tîrzie însă, de ce-au făcut. […] Totuși trebuie să fie lăudată și ridicată tot timpul în slăvi ospitalitatea pe care o arată străinilor și drumeților. Într-adevăr, cu toate că sînt foarte săraci din pricina vecinătății cu tătarii, totuși nu refuză niciodată oaspetelui pîine și gîzduire, hrănindu-l și pe el și caii lui timp de trei zile fără nici o plată. […]” (Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei)

Dacă e să fim oneşti, trebuie să recunoaştem că observaţiile lui Cantemir despre moldoveni sînt de o actualitate tulburătoare, cu deosebirea că multe dintre metehnele moldovenilor s-au amplificat teribil, istoria neizbutind să perie nimic din ele. Ca şi în cazul moldovenilor, la fel de actuale sînt constatările de acum peste o sută de ani ale marelui I. L. Caragiale despre români, care nota: „În genere, naţiunile mari au cîte un dar sau o meteahnă specifică: englezii au spleenul, ruşi – nihilismul, francezii – l’engouement, spaniolii – morga, italienii – vendetta etc.; românii au Moftul! Trăiască dar Moftul român!” „România este o ţară ori eminamente agricolă, ori eminamente ridicolă!”

În metehne, da, românii sînt fraţi cu moldovenii, nu credeţi? Curva asta de Istorie ne-a lăsat de capul nostru şi ni l-am umplut de cucuie pentru că sîntem neisprăviţi, moftangii, trufaşi în prostie, beţivi, hoţi şi ortodocşi de paradă. Cei mai răsăriţi, după cum îi mînă instinctul, îşi găsesc rost şi faimă în ţări cu oameni mai ascultători faţă de destinul lor istoric, progresist şi civilizat. Aici, însă, vreau a mă opri asupra unui beteşug al moldovenilor care mi-a sărit în ochi şi pe acele ceasornicului încă din primele momente de cînd am poposit pe aceste meleaguri. Dacă eu, care vin din ţara Moftului, a ridicolului, hoţiei etc., am recepţionat atît de negativ beteşugul despre care voi vorbi, vă imaginaţi cum îl receptează turistul care vine din ţări neînfrînte de curva de Istorie?

Beteşugul la care mă refer este lipsa de punctualitate a moldovenilor. La scurt timp după ce m-am instalat temporar într-o reşedinţă modestă din haoticul, pentru mine, Chişinău al ex-primarului Serafim Urechean, regretatul scriitor şi fost bun prieten Nicolae Esinencu m-a invitat la o nuntă, undeva în provincie. Ei bine, nunta era programată să înceapă la ora 18,00 fix. Am aşteptat aproape trei ore ca să înceapă pentru că ba o rudă „era reţinută” la serviciu, ba naşul a anunţat că întîrzie pentru că are de rezolvat o problemă şi tot aşa. În capul meu era vraişte, nu puteam pricepe în ce lume am aterizat. De o viaţă, ştiam şi eram deprins cu aceea că nunţile sînt evenimente majore, că sînt pregătite/programate din timp, că invitaţii ştiu tot din timp că la ora cutare trebuie să fie punctuali, adică să fie prezenţi la ora la care este programată începerea evenimentului, dar şi că cei care, totuşi, din motive independente de voinţa lor, întîrzie un pic ajung în mijlocul unui eveniment aflat în desfăşurare, care începuse la ora stabilită iniţial. Ulterior, am fost invitat la numeroase alte nunţi, unele mai sofisticate decît altele, cu protagonişti şi invitaţi din zona elitelor sociale, politice sau intelectuale. Fireşte că şi la acestea debutul nunţiilor a avut loc după o oră, două sau chiar trei faţă de ora anunţată iniţial pe invitaţie.

Astfel am aflat că nepunctualitatea este o tradiţie la moldoveni. La urma urmei, a fi nepunctual înseamnă a nu te ţine de cuvînt, dar Doamne fereşte să-i spui unui moldovean că nu-i în stare să se ţină de cuvînt „că-ţi dă la bot”! Fireşte că vorbesc la modul general, asta însemnînd că e vorba despre o majoritate.

Mi-a fost dat, de-a lungul anilor, şi mi se întîmplă şi acum, ca ori de cîte ori să îmi fixez o întîlnire cu un moldovean acesta să nu ajungă niciodată la ora stabilită. Întotdeauna ba se „reţine puţin”, ba „e-n drum”, ba… etc. Mai există şi o categorie de moldoveni „punctuali-nepunctuali”. Aceştia sînt de găsit prin diferite cîrciumi sau terase cunoscute sau des populate. Ei permanent aşteaptă pe cineva „care le e dator şi trebuie să le aducă şi restituie nişte bani”. Bineînţeles că nici nu se pune problema să nu le oferi ceva de băut cînd îţi cer, dată fiind „credibilitatea” lor de „oameni de onoare” cărora alţii le datorează mulţi bani, căci ei invocă sume imense. Întrucît tu nu ai timp cît au ei ca să bei la crîşmă cît ei îşi aşteaptă datornicii, îi împrumuţi şi cu cîteva sute de lei, lăsîndu-te convins de insistenţa lor că a doua zi ţi la va restitui. Sigur că multe zile după aceea nu-i mai întîlneşti pentru că îşi schimbă locaţia. Cînd totuşi, inevitabil, dai nas în nas cu ei, invocă aceleaşi aşteptări de bani de la cineva care trebuie să vină. Se înţelege că banii pe care i-a împrumutat de la tine nu-i mai vezi niciodată.

Tot pe la începutul venirii mele pe aici, unii îmi cereau bani împrumut „pînă la salariu”. Esinencu a fost cel care mi-a spus că în „ţara lui Lucinschi” salariile sînt mai rare decît fetele mari la 20 de ani, aşa că trebuie să-mi iau rămas bun de la banii împrumutaţi

Oricît de banală ar părea expunerea mea despre lipsa de punctualitate a moldovenilor, aceasta, devenită tradiţie, îşi lasă o amprentă distructivă şi asupra ne-bunului mers al ţării. Ţara a întîrziat la numeroase întîlniri unde cei cu care trebuia să aibă întrevederi n-au mai avut răbdare să o aştepte. Ţara a „întîrziat” la întîlnirea cu UE, la întîlnirea cu propria-i Independenţă, cu Adevărul, cu cinstea guvernării, cu proprii cetăţeni, cu Justiţia imaculată, cu hoţii miliardului şi ai aeroportului etc., etc. Întotdeauna, nepunctualii care au guvernat ţara „s-au reţinut” pe drum ca să mai fure cîte ceva, iar moldovenii sînt lăsaţi într-o crîşmă ca să aştepte pe cineva care trebuie să le aducă şi restituie o datorie închipuită!

Mihai CONŢIU