NEAMUL PROST DIN SPATIUL PUBLIC MOLDOVENESC

Nu puţine sînt acele cunoştinţe de-ale mele care-mi spun, de ani şi ani, că sînt chestionate sau atenţionate depreciativ de către unii terţi pentru că se salută, vorbesc sau chiar ies cu mine la o bere. Voi încerca să explic acest fenomen. Dacă e să fac o încadrare cît mai precisă a celor care se prefac a fi lezaţi dacă s-ar saluta sau ar discuta cu mine ori Ion Berlinski, atunci aceştia se înscriu perfect în categoria neamurilor proaste şi parvenite.

Psihologia lor de neam prost şi parvenit este extrem de simplă şi vulgară. Pentru ca să nu se creadă că recurg la ambiguităţi, la aluzii ieftine şi pasibile de lipsă de credibilitate, vă ofer şi cîteva nume ale unor persoane care, în opinia mea, a altor români mai destupaţi la minte decît mine şi a unor occidentali care, la fel ca şi mine, au consemnat „fenomenul neamului prost” din spaţiul public al Republicii Moldova. Luaţi la întîmplare, de neam prost şi parvenit pot fi consideraţi Val Butnaru şi Constantin Cheianu, susţinătorii „din convingere” ai PPDA, jurnalistul-piruetă Nicolae Negru, ziaristul histrion şi ex-deputat de ocazie Valeriu Saharneanu, comentatori politici de ocazie, conjuncturali ca Anatol Ţăranu, Arcadie Barbăroşie, Oazu Nantoi ori Vitali Catană, scriitori ca Andrei Strîmbeanu sau Nicolae Dabija, precum şi o turmă întreagă de „ziarişti independenţi” şi politicieni a căror existenţă de neam prost şi parvenit îmi amintesc următoarea zicere a filosofului român Petre Ţuţea: „Cînd vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea.” Precizez că aici mă refer strict la cei cu care, în diferite împrejurări, m-am intersectat, deşi, ca persoană publică, nu pot să nu mă gîndesc şi la alţi ţanţoşi ai neamului prost care nu mi-au fost prezentaţi sau nu le-am fost prezentat.

În marea lor majoritate, cu rare excepţii, aceste neamuri proaste provin de la ţară, adică din medii extrem de modeste sub toate aspectele. Cei mai vîrstnici „au fost atestaţi universitar” la normă prin generozitatea fostei URSS. Cei mai tineri sînt „produsul intelectual şi civic” al celor dintîi. O altă caracteristică definitorie a acestei categorii de neamuri proaste şi parvenite este aceea că şi-au asumat, din interese meschine, falsa autoidentificare de pro-români şi pro-europeni. Ei sînt incapabili să înţeleagă că tocmai această impostură identitară îi transformă în caraghioşi şi îi mutilează civic, cultural şi politic în condamnarea pe viaţă la muncă silnică în familia neamurilor proaste.

Neamul prost şi parvenit din Republica Moldova consideră că „e sub demnitatea lui” să discute sau să se salute cu mine deoarece, în bezna minţii lui de om de la coada vacii, a decis că eu, român get-beget, aş fi anti-român. Neamul prost îşi imaginează că numai printr-o astfel de atitudine poate fi apreciat de către finanţatorul sau ofiţerul român care îl monitorizează. Marea dramă şi marea frustrare, în egală măsură, a neamului prost, pe care nu le va recunoaşte niciodată, de care este conştient şi suferă în tăcere aidoma unui masturbator cronic, constă în aceea că structural nu aparţine nici poporului român, nici istoriei sale, nici culturii şi nici limbii române. Acestea sînt şi motivele reale pentru care neamul prost urăşte pe oricine de dincolo de carapacea lui frustrantă, este răzbunător şi mediocru. Voiajul conjunctural al neamului prost prin naţiunea română e ca situaţia în care un ins intră într-un restaurant, comandă şi consumă mîncare şi băutură din belşug, iar mai apoi fuge fără să plătească.

Demnă de reţinut este realitatea că neamul prost de aici îşi centrează opţiunile şi antipatiile nu pe criteriul profesionalismului sau culturii cuiva, ci exclusiv pe normele de aderenţă politică, socială ori identitară imaginate de el. Aici fireşte că avem de-a face cu un complex cumplit de care suferă neamul prost. Nu de puţine ori am observat cum sînt privit „cu dispreţ” de către nişte primitivi aflaţi cu vreo 20 de biblioteci în spatele meu.

Neamul prost îşi trădează suficienţa şi prin aceea că îşi etalează convingerea că are exclusivitate supremă asupra propriilor lui certitudini de tip provincial. Neamul prost a devenit şi genial de prost prin aceea că, neoficial, s-a instituţionalizat într-un soi de asociaţie mutuală de tip mafiot chiar. Neamul prost care domină asociaţii de presă ale jurnaliştilor, agenţii de ştiri ori de monitorizare a presei consideră că e sub „demnitatea lui profesională, morală şi intelectuală” să admită că există ziarul Moldova Suverană şi jurnaliştii Conţiu sau Berlinski. Dar multora Ion Berlinski le-a dat o pîine şi i-a lansat în carieră, iar neamul prost… tot neam prost! Oleg Cristal ştie despre ce-i vorba.

Neamul prost şi parvenit este o boală socială, morală, educaţională ori mentală, putem să-i spunem oricum, care nu poate fi vindecată prin medicamente sau şedinţe psihanalitice, ci doar prin dispariţia pămînteană a acestei specii umane inutile, nocive, conflictuale şi rapace cînd e vorba despre acumularea de confort existenţial efemer. Acest neam prost se află în situaţia ingrată în care este dispreţuit, în egală măsură, şi de românii autentici, dar şi de către etnicii ruşi de aici cu atitudini într-adevăr aristocratice în raport cu el. Neamul prost de aici este fericit doar cînd în stomacul lui alimentele cele mai bune şi băutura fac nuntă şi cînd, la ocazii publice, poate să recite o poezie tîmpă sau să dea citire unei ziceri a unui înţelept pe care a memorat-o cu o seară înainte pentru a părea cult. Credeţi-mă că prostia solemnă a neamului prost şi parvenit din Republica Moldova este unică în lume! Dar mai mult se îndeletniceşte cu cultivarea urii. Asta-i agri-cult-URA lui!

Deocamdată mă opresc aici François, Williams, Nikita, Konrad, Giuseppe, Vasile, Judith, Elisabeth, Jayden şi Saar!

Mihai CONŢIU

 

P.S. Cunoscîndu-i prea bine pe cam toţi membrii „elitişti” ai familiei neamului prost, ştiu sigur că vor spune că am scris acest articol „din frustrarea că nu mă bagă în seamă”. Se înşeală amarnic. Aici este vorba despre simple convenţii sociale civilizate, chiar dacă tovărăşia cu ei m-ar determina să cobor la nivelul lor meschin de cocină. Am „circulat” secvenţial cu ei, în anumite perioade, şi m-am convins ce le poate… şoriciul, aşa că prefer garniturile sociale într-adevăr selecte şi morale din prezentul şi trecutul mai îndepărtat.