NE MAI VREA EUROPA?

Lungul drum al zilei către noapte

Autor: Mihai CONŢIU

Astăzi este a doua şi ultima zi a summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga, la care delegaţia Republicii Moldova nu va mai întîlni cîini cu covrigi în coadă, aşa cum se întîmpla pînă acum un an. Dacă ţara ar fi fost guvernată de politicieni competenţi, patrioţi şi, mai ales, necorupţi, astăzi preşedintele Nicolae Timofti şi Natalia Gherman, ministrul de Externe, aflaţi în fruntea delegaţiei Moldovei, ar fi văzut la Riga cîini care aveau atîrnaţi de coadă cozonaci, nu covrigi.

Cred că este pentru prima dată în istoria acestui stat cînd o delegaţie a Republicii Moldova, la un astfel de nivel, se află în cea mai penibilă, stingheritoare postură. Practic, nu mai există nici o justificare politică sau diplomatică faţă de UE pentru a explica de ce Moldova, într-un an, a reuşit să fie cel mai eşuat stat european. Înţelege cineva cu ce ochi este privită delegaţia moldovenească la Riga de către înalţii demnitari europeni?

În 2014, pe 27 Iunie, delegaţia Republicii Moldova, condusă de ex-premierul Iurie Leancă semna, la Bruxelles, Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb, obţinînd apoi şi libera circulaţie a moldovenilor în spaţiul UE. În semn de „înaltă responsabilitate faţă de propria-i ţară şi valorile europene”, acelaşi ex-premier Leancă, aflat încă în exerciţiu, tot în 2014, numai că spre luna Noiembrie, autoriza, cu propria-i semnătură, alăturată de cea a riderului şef al Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu, furtul a peste un miliard de euro din cele trei deja binecunoscute bănci moldoveneşti. Au furat în cîteva zile o sumă care depăşeşte cu mult ajutoarele oferite de UE şi SUA Republicii Moldova, ajutoare financiare date tocmai în scopul ca guvernanţii să se dezveţe să fure şi să contribuie la prosperarea ţării, a moldovenilor.

Cu ce obraz ar mai avea curaj oficialii hoţi moldoveni ca să mai solicite asistenţă financiară din partea UE, SUA şi a statelor europene, în particular? Ce poate să le spună europenilor delegaţia Moldovei la Riga în privinţa reformării Justiţiei, iar asta în contextul în care UE a tăiat ultima tranşă de 1,8 milioane de Euro destinaţi în acest scop, nemaiexistînd şansa altor fonduri? Ce poate să le spună europenilor delegaţia Moldovei despre o Justiţie care muşamalizează crima din Pădurea Domnească, atacurile rider asupra băncilor moldoveneşti din 2011 şi acum furtul miliardului de Euro?

Guvernanţii moldoveni au confundat politeţea şi generozitatea europenilor cu ignoranţa, crezînd că UE nu vede şi nu ştie bine ce se întîmplă aici şi cu ce fel de politicieni au de-a face. Europenii, pur şi simplu, au fost îngăduitori, le-au mai dat o şansă, crezînd că vor merge pe drumul cel drept de dragul şi respectul propriului popor. Acum s-a văzut şi mai bine că hienele de guvernanţi nu se mulţumesc doar să-şi fure propriul popor, ci şi pe europeni, pe care i-au înşelat şi trădat în cel mai banditesc mod.

În faţa unui stat mafiot, oficialii europeni vor fi la fel de politicoşi, dar vor închide serios „robinetele finanţării” unor proiecte pentru o Moldovă în care nu bunăstarea ţării şi cetăţenilor contează, ci a guvernanţilor corupţi.

Înaintea summit-ului de la Riga al statelor UE cu cele şase ţări din cadrul programului Parteneriatul Estic, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a acordat un interviu pentru Radio Europa Liberă, în care, printre altele, a spus:

„În primul rînd, Parteneriatul Estic nu a fost o promisiune oficiala că va garanta aderarea la UE pentru că ideea, visul aderării este ceva destul de nou. Dar bineînţeles că Georgia, Moldova şi Ucraina au tot dreptul să viseze la acest vis european şi cred că este de datoria noastră, şi mi se pare că aceasta este responsabilitatea mea personală, de a nu face promisiuni deşarte că acest lucru ar putea fi posibil miine sau poimîine. Drumul spre Europa poate că nu va aduce calitatea de membru în viitorul apropiat, dar apropierea neoficială de standardele europene, de comunitatea noastră culturală şi politică s-ar putea întîmpla în cîţiva ani, dar numai avînd acest vis şi cu ajutorul nostru.”

Totodată, Donald Tusk a mai spus şi că UE nu doreşte să dezamăgească ţările aspirante şi că Acordul de Asociere şi ridicarea vizelor pentru moldoveni sînt dovezi că UE este un partener „predictibil”. La fel şi că, în viitor, aceste ţări ar putea să se regăsească „într-o singură organizaţie politică”.

Să reţinem că, pînă acum un an, ajutoarele, asistenţa şi susţinerile UE erau adevărate promisiuni de integrare europeană a Moldovei. Acum, însă, oficialii europeni au înţeles că nici măcar promisiuni deşarte nu pot face unei ţări neguvernabile şi corupte. Este extrem de interesantă afirmaţia lui Donald Tusk, în care spune că, în viitor, aceste ţări ar putea să se regăsească „într-o singură organizaţie politică”, nu-i aşa? Bineînţeles că europenii au constatat că revenirea Stîngii la Putere este inevitabilă! Bineînţeles că europenii au constatat că revenirea Stîngii la Putere este convenabilă actualilor guvernanţi, gîndindu-se că doar astfel vor scăpa de puşcărie, căci altminteri, în context european, nici o lege nu i-ar ierta pentru marile jafuri naţionale pe care le-au săvîrşit!

Prin urmare, se vor întoarce sau nu cu coada între picioare de la Riga preşedintele Nicolae Timofti şi Natalia Gherman, ministrul de Externe? Sigur că da, numai că ne vor ameţi cu tot felul de discursuri mincinoase, prin care vor încerca să ne convingă că, de fapt, începe Primăvara, nu Vara!