NATIONALA DE TINERET A EVITAT INFRINGEREA IN DUELUL CU BOSNIA

Naționala de tineret a Moldovei a remizat cu echipa similară a Bosniei și Herțegovina, scor 1-1, în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2021.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 50 prin Beganovic, dar ”tricolorii” au egalat în minutul 87, cînd Artur Crăciun a egalat dintr-un penalty obținut de Vadim Gulceac. ”Mă bucur mult că jucătorii au înțeles și au reacționat bine după meciul cu Germania. În pofida înfrîngerii, am văzut multe momente bune în jocul băieților, am crezut în ei și le-am transmis acest mesaj. Iar meciul cu Bosnia a arătat că se poate mai mult”, a declarat selecționerul naționalei de tineret, Alexandru Guzun.

Pentru selecționata Under 21 a Moldovei urmează două dueluri cu liderele grupei, Germania și Belgia. Ambele partide vor avea loc în luna octombrie, la Chișinău.

Sursa: IPN