(continuare din episodul precedent)

Francezii, ”o legiune de diavoli comandaţi de Anticrist”

E dificil de determinat modul în care ruşii îi percepeau pe soldaţii armatei napoloeniene cu care intrau în contact. 22.000 de prizonieri de război au trecut prin provincia Kaluga în trei luni: francezi, polonezi, italieni, austrieci, spanioli, portughezi, bavarezi, danezi, suedezi, olandezi şi americani. Soldaţii care şi-au scris memoriile după război vorbesc despre tratamentele inumane la care au fost supuşi ca prizonieri de război, mai ales de către cazaci.

Pe de altă parte, unii prizoneri au ales să rămână în Rusia după ce au fost eliberaţi, fapt ce sugerează că n-au avut parte de o experienţă atât de traumatică. Heinrich Ross, un doctor german, a fost bine tratat de ruşi, continuând să-şi practice meseria în timpul captivităţii. După război, el a rămas în Rusia. Exista ideea că străinii au competenţe şi o capacitate mai mare de muncă la care ruşii nu pot ajunge, astfel că aceştia au fost încurajaţi să rămână în Imperiu.

Chiar dacă abilităţile străinilor erau apreciate de guvern, la baza societăţii soldaţii străini erau priviţi mai degrabă ca agenţi ai Anticristului. Invazia Rusiei a trezit o reacţie foarte puternică împotriva francezilor, mai ales una de ordin religios. În multe regiuni, clerul ortodox îi prezenta pe francezi ca fiind ”o legiune de diavoli comandaţi de Anticrist”. 

Guvernul rus avea destule motive pentru a se preocupa de securitatea internă a imperiului pe timpul invaziei. Cel mai mare pericol era ca şerbii să se revolte şi, într-o mai mică măsură, şi evreii reprezentau o problemă. În cele din urmă, guvernul rus a respirat uşurat: prezenţa franceză a fost de scurtă durată, iar Napoleon nu avea decât nişte scopuri limitate.

În plus, francezii nu au avut nimic de oferit acelor grupuri care, în alte circumstanţe, s-ar fi dezis de loialitatea faţă de ţar. Mai mult, indisciplina soldaţilor a făcut ca ”eliberatorii” să fie priviţi ca inamici. La nivel popular, invadatorii puteau fi priviţi inclusiv ca diavoli, dar nu toţi francezii erau urâţi şi dispreţuiţi. În Rusia de vest, soldaţii polonezi erau chiar şi mai dispreţuiţi. Nu toţi prizonerii de război au avut de suferit, unii alegând să rămână în Rusia. Unul dintre ei a ajuns chiar profesor de franceză la Universitatea din Harkov. Despre el, un memorialist spunea că ”nu a fost dificil pentru el să devină din soldat profesor de franceză.” (sfîrşit)

Andreea LUPŞOR