În prima zi de prohibiţie 11 persoane au fost penalizate pentru încălcarea prevederilor legale

Colaboratorii Poliţiei de Frontieră (PF) au reţinut 11 persoane, care au ignorat prevederile legislaţiei naţionale de prohibiţie la pescuit, în decursul căreia este interzis pescuitul în scop comercial, recreativ-sportiv şi de amator în habitatele piscicole naturale din R. Moldova. Potrivit Serviciului de presă al PF, inspectorii de frontieră din cadrul Sectorului poliţiei Tudora au întocmit pe numele a patru bărbaţi acte de reţinere pentru încălcarea regimului de frontieră cu scopul de a pescui ilegal în rîul Nistru. Inspectorii de frontieră au stabilit că bărbaţii erau locuitori ai satului Palanca, raionul Ştefan-Vodă. Tot în prima zi de prohibiţie, pe direcţia Goteşti-Cîrja, în timpul executării misiunii de serviciu, pe malul Prutului, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Goteşti au reţinut 7 cetăţeni moldoveni, printre care şi un minor. Persoanele aveau două undiţe şi o plasă. În ambele cazuri, persoanelor le-au fost întocmite procese verbale şi s-au ales cu amenzi contravenţionale pentru încălcarea regimului de frontieră, prin practicarea pescuitului ilegal.