Mihai CONŢIU

A trecut deja aproape un an de cînd am citit excepţionalul (şi masivul) studiu al lui Dorian Furtună copertat în volumul intitulat, cum altfel?, „Mozaicul Uman”. Am întîrziat să scriu despre carte nu din caza nu ştiu căror închipuite aşteptări de „comprimare în timp” a impresiilor acumulate după citirea acestui studiu. Nu, pur şi simplu din pricina aglomerării mediocre cu activităţi publicistice zilnice, dar şi pentru că, în calitate de cronicar, este dificil să scrii ceva mai valoros, fie şi cu valoare de recomandare/constatare, decît ceea ce reprezintă cartea lui Furtună în însăşi esenţa ei.

Din păcate, iar aici nu dau vina doar pe lipsa timpului, ci şi pe anumite „delăsări cronice”, în afara acestei cărţi, lui Furtună nu i-am citit decît formidabilul volumaş „Cugetările unui (ne)cunoscut”, nu însă şi „Homo Aggressivus”, pentru care îmi voi face neapărat timp. Cu toate aceste lipsuri, mă hazardez să afirm că „Mozaicul Uman” este poate cea mai importantă, utilă şi „clasificabilă” apariţie editorială din Republica Moldova. Poate că în zona altor preocupări ştiinţifice ori filosofice  editoriale vor mai fi existînd apariţii la fel de reuşite, dar nu am ştiinţă de ele, nu mi-au fost semnalate. Ca o paranteză, am convingerea că acribia lui Dorian Furtună trebuie să fie un model pentru tinerele generaţii de elevi şi studenţi tributari unui sistem de Învăţămînt simulat, din care doar „auto-extracţiile individuale independente şi conştiente” pot să se afirme.

Ca cititor, această carte m-a captivat teribil şi, vă rog să mă credeţi, m-a satisfăcut în propriile-mi percepţii pe care le-am avut întotdeauna despre devenirea umană, despre zămislirea raselor de oameni şi diferenţele indubitabile dintre ele. Cu toate acestea, studiul lui Furtună mi-a creat şi suficiente „dificultăţi” plăcute, adorabile prin multitudinea de terminologii inerente, deloc familiale mie, dar care nu au dus, în final, la ne-receptare. Este şi firesc atunci cînd parcurgi studiul unui intelectual care-ţi oferă preocupări, practici şi elaborări ştiinţifice net superioare cunoaşterii tale.

„Mozaicul Uman” al etologului Furtună este intimidant şi prin capacitatea autorului de a se şi a ne raporta la sute de studii ştiinţifice de referinţă ale unor naturalişti, antropologi, medici, filosofi, anatomişti, biologi etc. din întreaga lume. Demn de remarcat este că Dorian Furtună oferă cititorului raportări la multitudini de studii despre evoluţia fiinţei umane şi originea raselor de oameni, care sunt corolate cu propriile-i descoperiri, constatări, convingeri şi sinteze, tocmai spre a-i da libertatea să gîndească ori să-şi aleagă singur ce sau în ce să creadă din toate.

Privitor la opiniile, concluziile studiilor sale etalate cititorului, care domină şi din perspectivele proiecţiilor oferite „ca opţiuni selectate” de către autor, acestea sunt şi un strigăt de disperarea al întregii lumi ştiinţifice ale cărei cercetări şi adevăruri indestructibile sunt blocate sau sabotate de către lideri locali sau mondiali întîmplători, de agresivitatea criminală a corectitudinii politice ori de către obtuzităţi confesionale. În această realitate impardonabilă a omului secolului XXI, omul de ştiinţă, singurul „politician al zilei de mîine” în care trebuie să credem, redevine un Giordano Bruno.

„Mozaicul Uman” este o carte reper, unica de acest fel din acest spaţiu. Am avut prilejul să particip la lansarea ei. Atunci, autorul spunea că a conceput-o astfel încît cititorul să o deschidă şi să citească orice capitol doreşte pentru că oricum poate să acumuleze ceva. Aşa şi este! Oricine poate să-şi arunce ochii asupra „cuprinsului” şi îşi poate alege să citească orice crede că l-ar interesa. Sigur va rămîna cu ceva. Mozaicul Uman, în general, nu numai cel al lui Furtună, ne demonstrează mereu şi ne agresează cu impunerea că Imperiile politice şi ecumenice trebui să triumfe etern în defavoarea adevărului ştiinţific şi istoric.

În realitatea acestor conjuncturi impuse, savanţii, oamenii de ştiinţă, aşa cum este şi autorul acestei cărţi, sunt meniţi singularizării, iar aceasta din pricină că spun „adevăruri subversive” pentru cei sugeraţi mai devreme. Singurii „savanţi acceptabili oficiali” vor continua să fie tot inventatorii de noi ordini mondiale, de fleacuri tehnologice menite să ne dezumanizeze, de arhitecturi confortabile prostiei solemne mereu diriguitoare.

„Mozaicul Uman” al lui Dorian Furtună este o lucrare nu doar ştiinţifică, ci şi pedagogică şi care ar trebui să fie obiect de studiu în şcoli, iar asta pentru a anticipa vizionar o necesară „detoxifiere” a viitoarelor generaţii de profesori, moralişti şi, mai ales, politicieni şi cîrmuitori. Etologul, omul de ştiinţă şi filosoful, deja, Dorian Furtună nu este o personalitate „de tip, uz intern, naţional, valabil doar în Republica Moldova”. El este un autor, un savant cu deschidere spre universalitatea ştiinţifică, demn de studiat şi citat întrucît este deja egalul multor celebre nume la care el se rezumă şi în „Mozaicul Uman”.

11.II.2020