MOTIVUL PENTRU CARE A FOST DEMIS GUVERNUL STRELET

Vrei să fii premier? Atunci nu pomeni de Aeroport şi spune că miliardul de Euro l-a furat Filat, nu Plahotniuc

Autor: Mihai CONŢIU

Ce-şi face omul cu mîna lui, se numeşte lucru manual, iar asta în termeni apreciativi, în contextul în care mă refer la demiterea Guvernului condus de Valeriu Streleţ. Nu comuniştii şi socialiştii l-au demis pe Streleţ, ci spaima lui Vladimir Plahotniuc că va pierde Aeroportul, pe care-l posedă pe căi întortocheate prin interpunerea lui Ilan Şor, pe care Procuratura şi Justiţia lui l-au lăsat să devină primar la Orhei, nebăgîndu-l în puşcărie, aşa cum se cuvenea.

O altă spaimă a lui Plahotniuc pentru care a ordonat demiterea Guvernului Streleţ se referă şi la aceea că risca să fie demascat ca fiind principalul beneficiar al furtului miliardului de Euro. O altă spaimă a lui Plahotniuc este aceea că Streleţ anunţase că se simte cu mîinile dezlegate după încarcerarea abuzivă a lui Vlad Filat. În această nouă situaţie, Streleţ, în conformitate cu cele stipulate în Acordul de Asociere cu UE, cu cerinţele FMI şi ale celorlalţi parteneri de dezvoltare ai RM, cel mai probabil ar fi recurs la iniţiative dure de depolitizare a Procuraturii, CNA, CNI, SIS, Ministerului Justiţiei etc., asta însemnînd scoaterea lor de sub controlul personal al lui Plahotniuc, dar şi arestarea lui.

Plahotniuc a ştiut să se folosească de minune de intenţiile comuniştilor şi socialiştilor de a demite Guvernul Streleţ, dar nu numai pe acesta, numai că iniţiativele lor au avut caracter strict politic, nicidecum de interes personal, ca în cazul oligarhului. Logica exerciţiului politic ne demonstrează că cei din PDM-Plahotniuc nu trebuiau să admită cu nici un chip să participe la demiterea unui Guvern pe care, în alianţa aşa-zis proeuropeană, tot ei l-au votat, investit. Anume acesta a fost momentul în care cei din PDM-Plahotniuc au demonstrat că sînt mai antieuropeni decît comuniştii şi socialişti, căci, în interesul oligarhiei, s-au folosit de demersurile strict politice ale Stîngii.

Vă reamintim că fostul premier Streleţ a creat un grup de lucru pentru a stabili şi decide reziliere Contractului de concesionare ilegală a Aeroportului, iar termenul prezentare a concluziilor era data de 6 Noiembrie. Acum înţelegeţi de ce Streleţ trebuia să fie demis de urgenţă pînă la această dată? Pentru că imediat plahotniucii, lupii şi canzii vor un guvern cu acelaşi Streleţ!

O dată demis, ministrul Justiţiei lui Plahotniuc a avut şi el „mîinile dezlegate” spre a-i adresa un salut călduros, încurajator şefului său neoficial, Plahotniuc.

Astfel, pe 9 Noiembrie, ministrul în exerciţiu al Justiţiei, Vladimir Cebotaru, a declarat că, auzi argument, deocamdată, nu poate fi reziliat Contractul de concesiune a Aeroportului Internaţional Chişinău, căci la „concluzia” aceasta a ajuns grupul de lucru desemnat în acest scop. Pentru acest „serviciu”, este previzibil că Vladimir Cebotaru îşi va păstra funcţia şi în viitorul Guvern, chiar dacă a fost demis şi el o dată cu Streleţ.

Conform justificărilor lui Cebotaru, „pînă la ora actuală au fost investite peste 40 de milioane de Euro în cele trei obiective de investiţii prevăzute la prima etapă în contractul de concesionare”. Ce grijuliu este acest domn cu investiţiile, mamă! Să reţinem faptul că face aceste afirmaţii în contextul în care tot el recunoaşte că din cele trei obiective de investiţie au fost realizată doar una, parcarea, celelalte două fiind în lucru. Aici este vorba despre pista de decolare şi aterizare şi mărirea terminalului, deşi contractul prevede că ele trebuiau deja să fie date în exploatare!

Spre buna luare de minte, vă reamintim că Aeroportul Internaţional Chişinău a fost concesionat companiei „Avia Invest” pentru o perioadă de 49 de ani, care s-a obligat contractual să investească în această perioadă 244.2 milioane de Euro pentru modernizare. Unul dintre beneficiarii la vedere ai acestei fraude, la fel ca şi în cazul miliardului de Euro furat, pare să fie Ilan Şor, dar la „nevedere”, după cum ne-a declarat un colonel KGB pensionat din motive sentimentale, este acelaşi Plahotniuc, şeful lui Şor în fărădelegi.

Atunci de ce să ne mai mirăm că Streleţ a fost demis, mai ales că nici el nu se miră? Atunci de ce să ne mai mirăm că tot cu PLDM-ul se doreşte viitoarea componenţă a Guvernului?! Cred că avem deja de a face cu patologii…