MORTACIUNE POLITICA SI TERMINATOR EDILITAR

După 10 ani, aflat şi în pragul demiterii, Chirtoacă demonstrează că este intratabil

Este inutil să mai revin asupra incompetenţei crase a primarului Dorin Chirtoacă, să mai dezvolt alte argumente care probează că el şi cu unchiul său, Mihai Ghimpu, au patronat, în ultimii 10 ani, cele mai monstruoase nelegiuiri, menite să-i inculpe penal şi să-i trimită după gratiile puşcăriei pentru ani grei. Ei nu numai că au prădat instituţiile statului, agenţi economici sau persoane particulare, dar şi-au băgat mîinile şi în fonduri europene, căci, nu-i aşa?, sînt proeuropeni. În plus, în numele unui unionism de mascaradă, i-au înşelat şi pe unii români de pe urma cărora au profitat politic şi economic.

Pentru Chirtoacă, Primăria a fost şi este „un pretext edilitar” spre a se manifesta exclusiv politic şi, aşa cum aminteam, să se îmbogăţească împreună cu mentorul său, Ghimpu. Tocmai acestea sînt şi motivele pentru care susţinătorii lor din România i-au abandonat de multă vreme. Ca o moară stricată, continuă să se prefacă mari adepţi ai unirii Republicii Moldova cu România numai şi numai pentru a nu-şi pierde bruma de aderenţi pe care încă îi mai au, ca aceştia să nu afle că nu mai au absolut nici un pic de susţinere în România. Venind vorba despre bruma de aderenţi pe care Chirtoacă şi Ghimpu încă îi mai au, vă asigur că aceştia sînt de două categorii – cei naivi sau săraci cu duhul şi aceia care sînt interconectaţi cu ei în nelegiuiri profitabile.

Alungarea celor doi de pe scena politică decizională şi demiterea lui Chirtoacă au devenit deja priorităţi ce ţin de interesul naţional economic al ţării. Ei au în cîrcă suficiente infracţiuni penale grave care pot fi încadrate la capitolul „subminarea economiei naţionale”, dar mai pot fi acuzaţi şi de atentate la interesele naţionale prin participarea directă sau indirectă la fraudarea de fonduri europene, deturnarea şi compromiterea parcursului proeuropean al ţări prin abuz în funcţie etc.

Ultima perdea de fum a lui Chirtoacă este înfrăţirea Primăriei Sectorului 1 din Bucureşti cu Sectorul Centru al Chişinăului, pe care el a ţinut să o „năşească” drept o ispravă a sa. Prin declaraţia făcută cu acest prilej, Primarul a demonstrat încă o dată nu doar cît de neisprăvit este, ci şi realitatea că în toţi aceşti ultimi 10 ani el s-a aflat în fruntea unei Primării Politice, nu a unei Primării a cetăţenilor.

În loc să vorbească despre planuri concrete de redresare edilitară, de colaborări gospodăreşti între Primăria Sectorului 1 din Bucureşti şi Sectorul Centru al Chişinăului, el a ţinut un discurs de parcă ar fi un preşedinte de ţară care vorbeşte cu alt preşedinte al altei ţări. Cuvîntarea pe care a ţinut-o s-a potrivit ca nuca în perete. Îmi dau seama, cu uşurinţă, cît de miraţi şi stingheriţi s-au simţit interlocutorii/ascultătorii lui români, văzînd cu ce individ primitiv, exotic şi rupt de realităţi au de-a face.

Spre a înţelege mai bine că am dreptate, iată ce a găsit de cuviinţă Chirtoacă să declare cu prilejul înfrăţirii Primăriei Sectorului 1 din Bucureşti cu Sectorul Centru al Chişinăului:

„Vreau să subliniez că României îi va reveni rolul Germaniei de Vest pentru R. Moldova, aşa cum Germania de Vest şi-a avut şi îşi are rolul pentru Germania de Est. Aceasta este soluţia concretă, reală şi mă tem să nu fie chiar singura în contextul ultimelor evoluţii, pentru ca şi R. Moldova, acest teritoriu înstrăinat, treptat să revină la matca sa firească, la rădăcină, la Patria-mamă. Personal, cred în reîntregire şi în unire şi sper că, în cursul secolului 21, aceasta se va întîmpla. Doar că ea trebuie construită. (…) În cazul în care România va prelua acest rol al Germaniei de Vest pentru R. Moldova, avem şansa să scurtăm acest răstimp şi să reuşim mai repede rezolvarea aceloraşi probleme pe care dumneavoastră, în mare parte, le-aţi rezolvat aici".

În concluzie, constatăm că după 10 ani, aflat şi în pragul demiterii, Chirtoacă demonstrează că este intratabil din perspective ce ţin de paranoia şi megalomanie, dar tratabil conform Codului Penal al Republicii Moldova!

Mihai CONŢIU

doru balbuzan 11.05.2017 - 19:07

Bre nea Mihai, Eu pe tine chiar nu te inteleg. prost nu esti, talent ai; dute domle si scrie la un ziar serios, nu la fituica asta comunista. Stii foarte bine ca limba moldoveneasca nu exista,ca acest pseudo stat Moldova nu este fiabil si traieste numai din pomeni. Lasa-te bre de facut analize la toti mujicii basarabeni, ca toti nu sunt decat niste banditi(ca mafioti nu pot sa-i numesc).Cum poti mata sa scrii impotriva romanilor,sa aperi politica unui pseudo stat care nici macar nu ar trebui sa existe.Prin articolele dumitale jignesti memoria milioanelor de oameni care au murit de mana rusilor de-a lungul istoriei. Eu inteleg ca faci si mata un ban, incerci sa traiesti cinstit, da lasa-i bre in plata domnului!