„Eficienţa” democraţiei moldoveneşti împotriva comunismului

Autor: Mihai CONŢIU

Începînd cu anul 1998 şi oprindu-ne în zilele de astăzi, constatăm cu dezolare că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) continuă să fie lider în preferinţele electorale, iar şeful comuniştilor, Vladimir Voronin, la modul real, continuă să fie un lider la fel de influent. De ce?

Forţele politice autointitulate democratice, aşa-zisa societate civilă anticomunistă şi mass-media potrivnică PCRM nu se pot plînge că n-au avut suficiente stimulente spre a lupta eficient şi a-i marginaliza pe comunişti. PCRM a fost şi este votat de oameni. Ce spune PCRM moldovenilor şi ce nu-s capabili să le spună forţele anticomuniste? De regulă, şi unii şi alţii fac promisiuni deşarte, populisme ieftine. De ce, totuşi, minciunile gogonate ale comuniştilor continuă să fie înghiţite încă de oameni, chiar dacă, în 8 ani de guvernare, PCRM a adus ţara în dezastru şi în cea mai cumplită izolare faţă de comunitatea internaţională civilizată?

De 4 ani, avem o guvernare democratică şi pro-europeană. Atunci de ce, chiar şi astăzi, de exemplu, în raioanele nordice ale ţării, moldovenii nici nu vor să audă de integrarea europeană a ţării, iar asta în pofida faptului că în cele mai multe localităţii se derulează numeroase proiecte finanţate de UE, SUA sau, în particular, ţări membre ale UE?

Punem chestiunea astfel deoarece au existat şi mai sînt suficiente finanţări occidentale tocmai în scopul informării oamenilor. Chestiunea privitoare la informarea moldovenilor despre avantajele şi timpii reali de ducere la îndeplinire a obiectivelor de integrare europeană este cu mult mai defectuoasă decît pare la prima vedere. Optimismul european trebuia insuflat oamenilor de către forţele anticomuniste încă din timpul guvernării PCRM. Obstrucţie nu ar fi fost, iar asta pentru că se putea profita de perioada lungă de timp cînd chiar comuniştii erau, chiar dacă mimetic, partizanii integrării europene a ţării.

Cea mai mare eroare a forţelor politice anticomuniste este aceea că şi-au transformat scopul integrării europene a ţării în mesaj electoral. Au mers pînă acolo încît au virtualizat atît de mult acest deziderat pînă cînd l-au golit de conţinut în faţa alegătorilor. Tocmai de acest lucru ştiu să profite cel mai fructuos comuniştii. Integrarea europeană, după cum bine a accentuat liderul PLDM, Vlad Filat, la Vilnius, este un Proiect Naţional, deci nu poate fi un slogan electoral.

Oamenii aşteaptă de la politicieni mesaje clare şi, în primul rînd, realizarea acestora în mandatul încredinţat. Tocmai îndeplinirea promisiunilor electorale atrage după sine şi visata integrare europeană pe deplin. UE nu ne primeşte decît în virtutea îndeplinirii unor astfel de angajamente interne.

Dacă, de exemplu, politicienii promit eradicarea, eliminarea corupţiei sau reformele reale ale justiţiei şi Procuraturii, apoi îşi şi respectă angajamentele, atunci aceste binefaceri vor fi resimţite, în primul rînd de către moldoveni, mai apoi de europeni. Nu politicienii sînt cei care integrează R. Moldova în UE, ci populaţia satisfăcută de aceste reforme, iar mulţumirea populaţiei este egală cu mulţumirea UE.

Abordez aceste chestiuni deoarece, la o întîlnire neformală şi cordială cu Excelenţa Sa, dl Matthias Meyer, ambasadorul Republicii Federale Germania la Chişinău, le-am invocat mai mult sau mai puţin tangenţial.

Revenind la informarea oamenilor cu privire la avantajele integrării europene, pe termene scurt, mediu şi lung, la faptul că aceasta este un Proiect Naţional, noi, presa, ar trebui să fim şi mai atenţi la modalităţile prin care coaliţia de la guvernare dialoghează cu cetăţenii. Am mai afirmat-o şi pe vremea cînd şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău era dl Dirk Schuebel, cu referire la domnia sa, iar acum o fac in extenso: Dincolo de politicienii democraţi locali şi liderii acestora, personalităţi ca dl Pirkka Tapiola, actualul şef al Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, şi ambasadorii tuturor ţărilor occidentale acreditaţi la Chişinău ar trebui să fie, pentru toţi moldovenii, la fel de populari cum sînt politicieni ca Filat, Leancă, Voronin sau Corman. Asta înseamnă că aceştia trebuie să fie mediatizaţi sau să fie consultaţi în permanenţă de toate acele canale de televiziune sau posturi de radio care-şi asumă politică editorială pro-european. Deocamdată, observăm că doar Publika TV excelează în acest sens. Probabil că anul acesta Publika TV ar trebuie să ia premiul cel mare al jurnalisticii moldoveneşti, nu moşneguţii mofturoşi geloşi pe sceptrul de Marele Tătuc Atotştiutor.

În acest context, nu trebuie neglijată nici presa scrisă. În loc să se arunce bani pe broşuri indigerabile, responsabilii guvernamentali ar trebui să înţeleagă eficienţa informării prin intermediul presei scrise a tuturor abonaţilor fiecărui ziar în parte. Nu, asta nu înseamnă că trebuie să finanţeze aceste ziare centrale şi locale, ci doar înserarea unei pagini dedicate exclusiv explicării pe înţelesul tuturor a ceea ce înseamnă integrare europeană.

Realităţi care trebuie să ne dea de gîndit

După alegerile parlamentare din 5 Aprilie 2009, PCRM a acumulat 49,48% din voturi, PL – 13,5% şi PLDM – 12,43%. În urma alegerilor repetate din 29 Noiembrie 2010, PCRM a fost votat de 39,34%, PL de 9,96% şi PLDM de 29,42%.

Observaţi, vă rog, o ciudăţenie formidabilă: PL, „cel mai anticomunist partid”, a scăzut în preferinţele electoratului de la 13,5% la 9,96%, iar asta în contextul în care l-a avut alături pe sociologul şi politologul român Dan Dungaciu. Este un dezastru de-a dreptul ruşinos! Pe de altă parte, PLDM a fost capabil să se mobilizeze şi ne-a demonstrat că poate fi singurul partid cu şanse să-i depăşească pe comunişti. Creşterea de la 12,43% la 29,42% ne scuteşte de orice comentariu, iar acest lucru explică pe deplin şi adversitatea păguboasă pentru ţară cu care s-a confruntat din partea PL şi PD! Spun „păguboasă pentru ţară” deoarece din cauza geloziei PL pe acest partid, artizanul succesului de la Vilnius, a dus la demiterea Guvernului Filat, cu largul concurs al PD şi PCRM, tocmai în scopul sabotării semnării celor două Tratate de Asociere la Summit-ul din 29 Noiembrie.

Menajarea excesivă a PCRM şi liderului acestuia, dincolo de orice normă democratică admisibilă, inerţia în lupta cu corupţia şi nereformarea fundamentală a Justiţiei şi Procuraturii, lipsa de transparenţă şi necomunicarea directă şi onestă cu oamenii au făcut posibilă menţinerea lui Voronin şi a PCRM în fruntea preferinţelor electorale. Vorbind de Justiţie, de exemplu, constatăm că reformarea acesteia este imposibilă în realităţile care o definesc astăzi. Cine să o reformeze – aceiaşi magistraţi proveniţi din sistemul sovietic de evaluare, interpretare şi luare a deciziilor judiciare, chiar dacă au în faţă legislaţia europeană?

Imposibilitatea reformării în termeni optimi a sistemului se datorează faptului că vechii magistraţi de tip sovietic aflaţi la conducerea Curţilor şi instanţelor de judecată au creat o clasă la fel de coruptă din rîndul generaţiei tinere. Este bine ştiut cît de greu se pătrunde în sistem şi cît de dificil îi este unui tînăr absolvent să avanseze, motiv pentru care acesta trebuie să respecte „regulile jocului” impuse de „bătrînii sistemului”.

Excelenţa Sa, dl Matthias Meyer, spunea că după reunificare celor două Germanii, toţi magistraţii care au funcţionat în vechiul sistem comunist al fostei Republici Democrate Germane au fost scoşi la pensie, locul lor fiind ocupat de cadre tinere şi necompromise. Îşi imaginează cineva că se poate întîmpla acest lucru şi în R. Moldova? Miram-aş! Atîta timp cît sistemul judecătoresc şi cel al Procuraturii este legat ombilical de clasa politică, această reformă nu este cu putinţă. Poate dacă ar exista un mecanism european democratic de coerciţie... Poate dacă societatea civilă ar acţiona în judecată sistemele de Justiţie şi Procuratură... dar cine o să înregistreze o astfel de Cerere de chemare în judecată? Poate că direct la CEDO!? Ce credeţi d-le ambasador Matthias Meyer? Dar dumneavoastră, d-le ambasador Pirkka Tapiola?

Cum ieşim cu bine din ce am intrat?

Semnarea celor două Acorduri de Asociere cu UE, indiscutabil, este o mare şansă pentru R. Moldova. Problema este cum va fi administrată politic şi social. Iminenta liberalizare de vize, după cum îi aud şi pe foarte mulţi oameni simpli, va fi o lovitură cruntă pentru PCRM. Chestiunea care se pune este următoarea: Voi, partide de la guvernare, cu ce oferte ve-ţi merge în faţa alegătorilor în campania electorală viitoare? Că doar n-o să mergeţi să le spuneţi oamenilor: „V-am dat regim liberalizat de vize, avem trei Acorduri de Asociere cu UE şi ne vom şi integra.”

Aceste realizări, care vor fi de domeniul trecutului la viitoarele alegeri, trebuie să fie suplimentate de promisiuni electorale vizibile, pe care oamenii să aibă senzaţia că deja le pipăie, le simt. Circulaţia liberă în UE este insuficientă, iar asta pentru că de ea nu se vor bucura decît foarte puţini, iar electoratul sărman manipulat de comunişti nici atît. Anume spre acel electorat trebuie să se îndrepte atenţia, dar şi spre cel indecis, cel dezamăgit dintr-un motiv sau altul de partidele de la guvernare. Eventualul mesaj cu integrarea europeană pe deplin va fi o virtualitate, iar asta pentru că nici cele două Acorduri semnate la Vilnius nu vor fi resimţite pe deplin sau chiar nici parţial de către toţi moldovenii. Nefiind agenţi de campanii electorale, ne oprim, deocamdată, aici.

În final, vreau să-mi exprim opinia că liderii politici pro-europeni au intrat într-un „prizonierat democratic” interesant după Vilnius. Nereformarea Justiţiei şi Procuraturii după standardele europene poate transforma Vilniusul într-un efect neaşteptat – integrarea europeană poate deveni sentinţă penală pentru anumiţi politicieni vinovaţi de acest lucru!