MOLDOVENISMUL SI ERODAREA VALAHA A IDENTITATII SI STATALITATII MOLDOVENESTI

Valahia, ”sora” blestemată a Moldovei

 Se întîmplă nu doar în familiile neamului omenesc atunci cînd invidia și coruperea strică într-atît de mult relațiile dintre rude, încît, involuntar, te gîndești la genele rătăcitoare ale lui Cain din Biblie. Sîngele și chiar moartea fratelui, pentru Cain nu reprezintă nimic, comparativ cu setea de putere și ambițiile neomeneşti. Uneori ambițiile ascund un mare complex al inferiorității. Valahia și Moldova sînt cnezate vechi, populate de popoare înrudite. De veacuri alături. Mai multe lucruri din istoria lor s-au întîmplat paralel. Mai multe lucruri le unesc. Dar și mai multe lucruri le separă atît în mentalitate, cît și în acțiunile domnitorilor, precum și în invidia față de acestea. Invidia de nepătruns a boierilor de neam valahi față de succesele și victoriile primilor domnitori ai Moldovei. Pentru că nu au avut valahii perioada eroică de formare a cnezatului. Acest proces a început cu trădări. Obţinînd de la regatul Bulgar Ortodoxia, nobilimea valahă, chiar de la începutul ”istoriei” sale, i-a trădat pe domnitorii bulgari și au trecut de partea dușmanilor Bulgariei. Nu a existat în Valahia un întemeietor al dinastiei de voievozi, venerat de contemporani și recunoscut de regii Ungariei, nu a avut Valahia un primul domnitor al Moldovei Bogdan, nu a existat pe acolo nici un Alexandru cel Bun, nici un Ștefan cel Mare, în schimb au fost mai multe personaje care au excelat în execuții, cruzime și trădări.

Cine a întemeiat Valahia în cele din urmă? Iată că deja de cîteva veacuri istoricii încearcă să găsească urme și mărturii documentare ale originii primului conducător al Valahiei, un oarecare Basarab și… nimic. Nu există mărturii. Aluziile, precum că acest războinic aventurier ar putea fi descendent al boierului bulgar Tihomir, rămîn doar aluzii. Și atunci, pentru a-i da pondere acestui personaj istoric, deja istoricii din România îl leagă de Gingis Han, de nepotul temnicerului Djuci, de un oarecare descendent polovţien sau cuman, sau poate tătar, de conducătorul unei drujini de călăreți ai lui Tucu-Timur. Cum se spune, din oră-n oră e tot mai greu!

Întemeietorul Valahiei, străbunica României moderne, vine din adîncurile Asiei, un han mărunt al Hoardei de Aur. Deși, de ce nu? Acest cuvînt, care e porecla primului conducător al Valahiei, Bas ar Aba, e de origine turcă. Prima parte - ”bas” – provine de la verbul din vechea turcă, care înseamnă ”a domni, a suprima, cap, principalul”. A doua parte a numelui ”aba” înseamnă în turca veche ”frate mai mare”. Adică, mai marele care îi suprimă pe frații mai mici.

O tradiție proprie Hoardei de Aur. Ținînd cont de faptul că pentru a se separa de influența maghiară, care domina în secolul XIV-lea, Basarab a avut nevoie de oștile tătare, putem presupune că anumite legături cu Hoarda de Aur le-a păstrat. Orientarea către Hoarda de Aur a primilor domnitori ai Valahiei este evidentă. Nimic roman! Nici Traian, nici Cesar! Unde au dispărut rădăcinile latine ale domnitorilor valahi? De altfel, asemenea subtilități istorice nu le sînt proprii partizanilor proiectului ”Unire”.

Cumpătarea, înțelepciunea, talentul de conducător – toate aceste calități pe parcursul istoriei au fost observate la domnitorii Moldovei, pînă la acea ”lovitură constituțională”, înfăptuită de Alexandru Lăpușneanu, cînd a fost curmată tentativa de a transmite puterea din Moldova reprezentanților Mușatinilor – descendenții lui Ștefan cel Mare. Însă istoria, mai ales atunci cînd este ajustată la manualele de istorie a românilor, adică a valahilor, rabdă totul. Manualul va răbda, dar adevărul nu! Iar adevărul este că, fără a contesta înrudirea lingvistică și istorică, Valahia a fost pentru Moldova o soră invidioasă, dușmănoasă și fățarnică. Trădarea, caracteristică hanilor din Hoarda de Aur, s-a transmis prin ereditare domnitorilor Valahiei. Nici amenințările, nici interesele comune nu au putut schimba atitudinea voievozilor valahi față de frații lor moldoveni. Domnitorul Mircea cel Bătrîn al III-lea din neamul Basarabilor s-a încumetat să-i cîștige încrederea salvatorului și binefăcătorului său Ștefan cel Mare, apoi să-l înșele. Fapt pentru care a fost distrus, înhățat și supus execuției rușinoase – i s-a tăiat urechea. Actuala capitală a României, Bucureștiul, în acea epocă îndepărtată, spre învățătura descendenților trădătorului, Ștefan cel Mare a ars-o pînă la temelie. Însă descendenții au învățat lecția în stilul lor ”valah” sau ”bucureștean”. Reprezentanții valahi în veacurile următoare au ţesut cu abilitate intrigi împotriva Moldovei, găsindu-și protectori ba la Istanbul, ba la Varșovia, ba la Viena. Tronul Moldovei a fost de mai multe ori acaparat de ei, ceea ce confirmă teza despre tradiția aristocrației bucureștene (boierimea valahă), care timp de secole tindea să nimicească statalitatea moldovenească în folosul Bucureștiului. Încă în secolul XVIII domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir, care tindea să-și asigure transmiterea puterii descendenților săi și care a încheiat o alianță cu țarul Petru cel Mare, a devenit victimă a domnitorului Valah Constantin Brîncoveanu. Drept urmare, Moldova a nimerit sub domnia tîrgoveților și speculanților fanarioți, pierzîndu-şi identitatea pînă la secolul XX. Evenimentele și războaiele epocale care au urmat și au hotărît soarta cnezatelor, schimbările rapide geopolitice și a raporturilor de forță au determinat proiectul supravegheat din capitala imperiului Austro-ungar, Viena. Proiect care excludea rolul cnezatului Moldova și însăși denumirea lui în edificarea regatului-tampon România, guvernat de reprezentanții Vienei, dinastia Hohenzollern.

Ruinarea a trei imperii în urma Primului Război Mondial (Turc, Austro-ungar și Rus) i-a oferit României un bonus istoric cunoscut, iar dinastiei Hohenzollern timpul necesar pentru a ajunge la sfîrșitul anilor patruzeci ai secolului XX. Asta ținînd cont de faptul că la acea epocă în Europa aproape că nu existau monarhii la guvernare. Realizarea practică a proiectului sovietic pe teritoriul fostului Imperiu Rus a oferit posibilitatea de renaștere a statalității moldovenești sub forma R.S.S. Moldoveneşti. Sînt ciudate întorsăturile istoriei, foarte ciudate! Dar nici această întorsătură ciudată și dură nu a putut schimba tradiția valahă înrădăcinată – chiar în România socialistă s-a dat ordin să se uite de ”Moldova” și să nu-și amintească de ea! Sentimentele de ”soră” ale Valahiei s-au manifestat foarte puternic față de statalitatea renăscută a Moldovei la începutul anilor 90. Respingerea totală a oricărei identități moldovenești, trecerea sub tăcere a succeselor în edificarea societății industriale în R.S.S. Moldovenească (timp de aproape cinzeci de ani ai epocii sovietice), precum și tentativele permanente de a torpila statul modern Moldova prin agenții de influență din politica moldovenească. Toate acestea demonstrează că moștenirea genetică a primului conducător al Valahiei, Basarab cel hidos din Hoarda de Aur care vrea să-și suprime frații, este vie în inspiratorii tendințelor unioniste din Moldova. Așa și se impune fraza: ”De ar da un Ștefan cel Mare cu paloșul său peste voi!”. Trădători și fățarnici! Este o tradiție ticăloasă valahă de a nimici Moldova. E timpul să fie curmată! Odată și pentru totdeauna!

Vasile LUPU