MOLDOVENII VOR PLATI MILIARDUL FURAT. PRESEDINTELE TARII, IN RAZBOI CU GUVERNUL

Guvernul Republicii Moldova a avizat negativ, miercuri, inițiativa legislativă a președintelui Igor Dodon, prin care șeful statului a propus să fie abrogată legea ce pune pe seama cetățenilor moldoveni povara datoriei provocată de delapidările masive din sistemul bancar al țării, numită și „furtul miliardului".

Motivul invocat de Guvern este că dacă legea respectivă va fi, totuși, abrogată, aceasta nu va conduce la anularea efectelor pe care documentul deja le-a produs. De asemenea, Guvernul a motivat avizul său negativ prin faptul că ar avea angajamente față de FMI, care nu permit adoptarea legii propusă de președintele țării.

La rîndul său, Igor Dodon a criticat dur decizia Guvernului, calificînd-o drept un pas greșit, care „va primi aprecierea cuvenită din partea cetățenilor țării noastre".

„Voi insista pe toate căile legale să anulăm această fărădelege în raport cu cetățenii noștri. Voi insista să se expună și Parlamentul. Dacă va respinge — vom merge să solicităm suportul și acceptul oamenilor pentru a anula această lege rușinoasă, inclusiv prin referendum", a scris Președintele Igor Dodon pe o rețea de socializare. Șeful statului a promis că, săptămîna viitoare, se va întîlni cu reprezenanții FMI, cărora le va expune poziția sa și îi va informa despre soluțiile de alternativă. „Reiterez, cetățenii nu trebuie să plătească nici un leu pentru fărădelegile comise de guvernare. Este un subiect de principiu și aici nu voi ceda", a mai relevat Igor Dodon.

 

 

Virginia Filip 21.02.2017 - 08:39

Asa cum era de asteptat, tot noi vom plati lacomia unora. iar Dodon sa nu o faca acum pe iubitorul de tara si de oameni. De fapt, el nu vrea sa faca nicicum ca guvernul si de asta apar problemele.Ce usor vrea sa ne duca de nas, vulpoiul asta.

Socialmai mult
20.02.17 - 18:19
20.02.17 - 15:43
20.02.17 - 10:29
20.02.17 - 08:30
19.02.17 - 15:22
19.02.17 - 10:49
18.02.17 - 09:45
18.02.17 - 09:23
18.02.17 - 09:10
18.02.17 - 08:30
17.02.17 - 09:08
17.02.17 - 08:58
17.02.17 - 08:49
17.02.17 - 08:20
16.02.17 - 18:02
16.02.17 - 15:40
16.02.17 - 12:04
16.02.17 - 09:51
16.02.17 - 09:44
15.02.17 - 16:24