«Izbucnirea conştiinţei noastre etnice...»

«Aplecat asupra trecutului nostru şi căutînd a desluşi pricinile care au îngăduit acestui popor – moldovenesc, aşezat la marginea lumii barbarilor şi bătut de vînturi contrare, să străbată pînă în timpurile moderne şi să-şi facă un loc de onoare între alte neamuri, Mihail Sadoveanu găsea cîteva principale»... Prima împrejurare...

«Expansiunea deosebit de puternică pe care a dobîndit-o neamul nostru – al moldovenilor în jumătatea de veac cît a ţinut domnia lui Ştefan cel Mare a fost îndestulătoare ca să marcheze un caracter şi o conştiinţă pentru veacurile următoare. Poporul de rînd a păstrat legenda acestei epoci ca pe o tainică SFÎNTĂ A SFINTELOR; ... boierii şi neguţătorii, legaţi de căile de trafic ale Europei Centrale către cetaţile Mării Negre, au urmat a păstra relaţii mai ales cu polonii şi au fost influenţaţi de cultura acestui popor. Într-adevăr, în veacul XVII, urmările acestor legături culturale apar cu deosebită putere; răsunetul poziţiei lui Ştefan cel Mare, de luptător al lui Hristos, se traduce în această epocă prin tendinţa de a se alipi de creştinătate. Odată cu tendinţa de înfrăţire pe bază religioasă apare şi conştiinţa închegării neamului moldovenesc.

De mirare şi neobişnuit lucru: într-un veac în care PROBLEMA NAŢIONALITĂŢILOR încă nu se pusese, MARII SCRIITORI MOLDOVENI (Gr.Ureche, Miron Costin, Nicolai Costin, apoi Dm.Cantemir, Ion Neculce, Axinte Uricariul) din acel veac NE SILESC S-O CONSTATĂM LA DÎNŞII»...

«Din punct de vedere al dezvoltării noastre intelectuale, vremea în care a trăit şi a scris Ion Neculce am putea-o numi a Costineştilor. Epoca din acest trecut al nostru, luminată de nobilele figuri ale lui Miron şi Nicolai Costin, a fost caracterizată de înflorirea intelectuală a unei întregi generaţii şi de acea IZBUCNIRE A CONŞTIINŢEI NOASTRE ETNICE, fenomen destul de ciudat în veacul XVII...» (Mihail Sadoveanu. Ion Neculce, scriitor artist//Opere, 19. P. 472 – 498).

«De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii...», (Veacul nostru ni-l umplură agramaţii, trădătorii...).

În 1926, după 8 ani de ocupaţie, cînd regimul romînesc de cîrmuire sălbatică, de jefuire totală a prăvălit «Basarabia» la un nemaipomenit nivel de sărăcie şi înjosire naţională, sociologul Ioan Macovei conchidea că toate încercările de «rezolvare a «chestiunii Basarabiei» sînt greşite în fond».

«Pentru că propunerile (de ordin social, cultural, economic) au la bază completa ignorare a sufletului poporului moldovenesc, a acelei conştiinţe care, redeşteptată şi îndrumată, singură îşi va croi soarta în toate domeniile vieţii. Prin urmare, o deosebită aţenţie faţă de această conştiinţă, faţă de acest sentiment naţional se impune...» (Vezi Şt.Ciobanu. Basarabia. Monografie. 1926/1993. P. 225).

În ultimii 30 de ani de ocupaţie politico-ideologică romînească a Moldovei şleahta cîrmuitoare-vînzătoare a adus Moldova, înfloritoare pînă în 1990, la nivelul anilor 1920 – 1940 de nemaipomenită sărăcie şi înjosire naţională. Nesfîrşita alegere a direcţiei de propăşire este nu numai greşită, ci şi criminală...

Pentru că membrilor societăţii «le lipseşte duhul» (Viorel Mihail). Iar cîrmuitorii hicleni se întrec în trădări, dispreţuind cu obrăznicie obligaţia de a ocroti duhul comunităţii, care poate aduna o ţară şi consolida o naţiune. Pentru a ieşi la liman, pentru a ne spăla de rapănul romînesc, trebuie ca toţi laolaltă să fim tari cu duhul: să fim gata a ne jertfi viaţa pentru a ne apăra conştiinţa naţională, care ne-a adunat cîndva şi ne mai ţine grămăjoară...

« – Nu înţeleg, strigă tovarăşul meu basarabean, după ce i-am dezvăluit cu cîtă silnicie este împins în hăul uitării, cu cît dispreţ legionar se stîrpeşte patrimoniul spiritual al înălţării noastre, nu înţeleg: de ce această săbătăcie, această profanare a sufletului Moldovei!» (Mihail Sadoveanu. Profanări).

Dar cine înţelege?!

(va urma)

Vasile STATI