«Izvoarele vorbesc moldoveneşte...»

«La nivelul conştiinţei primare, – conchide în 1987 reputatul etnolog rus Serghei Arutiunov, – în majoritatea covîrşitoare a cazurilor limba este cel mai însemnat, cel mai timpuriu însuşit indice şi determinant al etnosului». Îmbogăţită/reînnoită mereu de făuritorii ei, cultivată de anumiţi purtători cu har de la Dumnezeu, îngrijită la centre ştiinţifice specializate limba certifică definitiv statutul etnic şi potenţialul de creaţie al comunităţii.

Istoria zbuciumată a Moldovei, adăparea lacomă la cultura europeană prin filieră polonă au oferit moldovenilor posibilităţi largi de dezvoltare a limbii materne. Viaţa şi activitatea tumultuoase ale societăţii moldovene în devenire, evenimentele înălţătoare, împrejurările dramatice au constituit un laborator eficient de propăşire a limbii moldoveneşti.

Ţara basarabilor/Ungrovlahia, numită mai tîrziu Muntenia, nu s-a putut dezvolta. Cu toate numeroasele «victorii remarcabile» (?) ale lui Mircea cel Bătrîn, din 1394 Ţara basarabilor este încolţită de turci, iar din 1415 este încorsetată de imperiul osman stagnant...

De acum la o primă alăturare a textelor vechi în limba moldovenească cu cele alcătuite în limba «valahă» orice cititor cu privirea neîmpăenjenită rromîneşte va observa o diferenţă bătătoare la ochi. A se compara Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron vodă încoace..., «scos de Miron Costin la 1675» şi Istoria Ţării Rumîneşti... redactată de C.Cantacuzino (stolnicul) pe la 1716...

Deşi influenţat într-o anumită măsură de lecturi latine, Letopiseţul... este o expunere ordonată, folosind procedee stilistice: descrieri psihologice ale personajelor, descrieri de natură, expresii populare, de pildă, «cum dzice moldovanul, nu sîntu în toate dzile Paştile». Fraza e bine închegată logic, este limpede. Într-un cuvînt, Letopiseţul... lui Miron Costin (1675) este înţeles de orice moldovan de astăzi. Ceea ce nu putem spune de Istoria... (1716) lui C.Cantacuzino...

Primul lexicon moldovenesc (Catastiful mănăstirii Galata, 1588) în general este incomparabil: nu are echivalent în Ţara basarabilor (Muntenia).

«Prima capodoperă (!) a literaturii romîne moderne, comparabilă cu creaţii europene de valoare universală (!)» este Ţiganiada ardeleanului Ion Budai-Deleanu, redactată la 1812 şi editată abia la 1877 (!). Este atît de «capodoperă», atît de «universală» (!) încît este practic neinteligibilă! Mai ales în comparaţie cu O samă de cuvinte. Letopiseţul Ţării Moldovei (1743) al marelui cronicar moldovan Ion Neculce.

«Dotat cu un viguros talent literar..., în marginile limbii simple şi înţelepte, Ion Neculce a adunat în cronica lui comori de frumuseţi artistice...» (M.Sadoveanu).

«Cronica lui Neculce e o dovadă graitoare a bogăţiei şi plasticităţii limbii moldoveneşti, care în mînile unui mare meşter al cuvîntului, cum a fost cronicarul nostru, devenise în secolul al XVIII-lea (!) un instrument desăvîrşit pentru redarea gîndurilor, sentimentelor şi a faptelor omeneşti. Aceasta cu atît mai mult cu cît Neculce păşea pe făgaşul brăzdat de cărturari – stilişti moldoveni de talia lui Varlaam şi Dosoftei, Gr.Ureche şi Miron Costin, care prin strădania lor au contribuit la cizelarea graiului popular şi la prefacerea lui în limbă literară moldovenească la etapa iniţială a făuririi sale» (E.Russev).

«Studiul limbii cronicarului nostru, în comparaţie cu alte monumente ale literaturii moldoveneşti din secolele XVII – XVIII, arată că Neculce se apropie în cea mai mare măsură de felul de a vorbi al ţăranului moldovan din acele vremuri îndepărtate» (E.Russev).

Cum sublinia academicianul Iorgu Iordan, «Neculce scria cum vorbea şi vorbea la fel cu întregul popor moldovenesc...» (Iorgu Iordan).

Felul de a vorbi – model Ion Neculce exprimă în mod inconfundabil felul de a fi al moldovenilor.

«Graiul moldovenesc, prin moliciunea tonurilor sale, e de la sine artistic. Un Neculce, un Creangă în Muntenia sînt mai greu de aşteptat...» (G.Călinescu, 1941).

În neasemuitul, prin bogăţia şi diversitatea sa, patrimoniu spiritual al poporului moldovenesc Letopiseţul Ţării Moldovei (1743) al lui Ion Neculce rămîne pe vecie monument de o excepţională valoare a limbii moldoveneşti, dovadă de netăgăduit a specificului moldovenesc, a individualităţii naţiunii moldoveneşti.

Cît despre Ţiganiada lui I.Budai-Deleanu, ea este atît de «capodoperă», atît de «romînească», încît «o serie de mărturii ale autorului duc la concluzia că ţiganii reprezintă în primul rînd pe romîni». – Ion Oană. Ţiganiada, ed. J.Byck. 1953. P. 21.

Personalităţi marcante ale culturii moldoveneşti au menţionat cu adîncă mulţumire sufletească calea de înălţare o limbii moldoveneşti asemenea ascensiunii «de la plug la cosmodrom».

Academicianul Eugeniu Russev a demonstrat că limba moldovenească a Letopiseţului I.Neculce, depăşind prin bogăţie şi plasticitate creaţiile lui Varlaam, Dosoftei, Gr.Ureche, Miron Costin, de acum «în secolul al XVIII-lea devenise un instrument desăvîrşit pentru redarea gîndurilor, sentimentelor şi faptelor omeneşti».

Reputatul lingvist, neînfricat ocrotitor al limbii moldoveneşti Val.Mîndîcanu, evocînd «greutăţile spirituale («creşterea noastră lungă şi trudnică» – Andrei Lupan)» constata cu mîndrie în 1985: «Noi, aici şi acum, vedem şi înţelegem procesul dialectic al dezvoltării, îmbogăţirii şi înfloririi limbii moldoveneşti literare contemporane... Am ajuns la un asemenea stadiu de dezvoltare social-culturală, cînd limba moldovenească este sau devine capabilă să exprime cu uşurinţă şi precizie cele mai adînci noţiuni de civilizaţie, complexitatea şi avîntul întregii noastre vieţi...» (Literatura şi Arta. 31 octombrie 1985).

Limba şi literatura moldovenească avut şi au creatori de valori autentice: Al.Mateevici, M.Sadoveanu, N.Costenco, C.Stere, N.Ţurcanu, N.Popovski, Gheorghe V.Madan, N.Labiş, V.Teleucă, I.Druţă, S.Vangheli, Gr.Vieru – continuatori destoinici ai făuritorilor fruntaşi ai limbii literare comune: M.Kogălniceanu, C.Negruzzi, Al.Russo, V.Alecsandri – toţi moldoveni! (Vezi Concluzia Consiliului Ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti din 1955).

Listele de corifei literari romîni, ce circulă prin Chişinău, au genericul «lăudîndu-se pe ei...». Vorba ceea: fiecare român îşi laudă ciocanul...

Cea mai frumoasă şi definitivă dovadă a concluziei lui Cezar Ivănescu: «Moldova deţine supremaţia culturală!» sînt poeziile Limba noastră de Alexei Mateevici, Limba Moldovenească de N.Costenco, În limba mea moldovă... de P.Zadnipru, Izvoarele vorbesc moldoveneşte de Victor Teleucă...

Poftim pe valahii munteni (azi «romîni») să alăture contribuţiile lor.

Şi discutăm...

(va urma)

Vasile STATI