MOLDOVA S-A ALATURAT UNEI AMPLE ACTIUNI INTERNATIONALE

Moldova participă la operaţiunea transfrontalieră de combatere a contrabandei cu ţigarete "Scut", care se desfăşoară în perioada 5-28 februarie cu implicarea autorităţilor vamale din România, Ucraina, Serbia şi Ungaria, transmite Secția relațiii publice a Serviciului Vamal.

Directorul Serviciului Vamal al RM, Vitalie Vrabie, a avut, la Costeşti, o întrevedere cu Dorel Fronea, vicepreşedinte al ANAF şi coordonator al structurilor vamale din România. În cadrul discuţiilor, Vitalie Vrabie a menţionat importanţa unificării eforturilor instituţiilor abilitate în demersurile de combatere a fenomenului contrabandei cu produse de tutungerie, evocînd în acest context eficienţa colaborării instituite care se materializează în rezultate statistice încurajatoare, confirmate şi de studiile agenţiilor de profil.

La rîndul său, Dorel Fronea a precizat: ”Operațiunea SCUT 2017 reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea cooperării transfrontaliere, urmînd astfel “Operatiunii Antiilicit  2016” și  se concretizează ca un angajament faptic al autorităților vamale din regiune în vederea eficientizării combaterii traficului ilicit cu țigarete. În perioada următoare vom intensifica controalele la frontiera Uniunii Europene, prin utilizarea echipelor canine și a echipelor mobile, scopul fiind diminuarea traficului ilicit cu țigarete pînă la nivelul mediu al Uniunii Europene.”

Potrivit celui mai recent studiu al companiei de cercetare Novel Research, în anul 2016 ponderea produselor de tutungerie provenite din Republica Moldova în comerţul ilicit din România s-a redus de la 20,6% pînă la 14,9%. În cadrul unei operaţiuni de acest gen, care s-a desfăşurat în septembrie 2016, cu participarea Republicii Moldova, României şi Ucrainei, au fost reţinute în total peste 36 mii de pachete de ţigarete nedeclarate, de diverse mărci.

Socialmai mult
20.02.17 - 18:19
20.02.17 - 15:43
20.02.17 - 10:29
20.02.17 - 08:30
19.02.17 - 15:22
19.02.17 - 10:49
18.02.17 - 09:45
18.02.17 - 09:23
18.02.17 - 09:10
18.02.17 - 08:30
17.02.17 - 09:08
17.02.17 - 08:58
17.02.17 - 08:49
17.02.17 - 08:20
16.02.17 - 18:02
16.02.17 - 15:40
16.02.17 - 12:04
16.02.17 - 09:51
16.02.17 - 09:44
15.02.17 - 16:24