Amintirea nopţilor de pomină ale investitorilor români...

Autor: Mihai CONŢIU

Recent, mi-a atras atenţia un articol semnat de Cătălin Alistari în revista „Capital”, intitulat „Moldova nu este a investitorilor români”. Demn de reţinut este faptul că cele afirmate în articol aparţin unui om care se pare că ştie cum stau lucrurile pe aici şi, cine ştie?, poate că este şi un om păţit. Bănuiesc acest lucru deoarece Cătălin Alistari este şi directorul de proiect al ediţiei de Chişinău a ziarului „Evenimentul Zilei”. În plus, subliniez faptul că îi împărtăşesc opiniile, motiv pentru care şi revin asupra lor.

Alistari ia ca punct de plecare părerile lui Varujan Vosganian, care deja şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Economiei din România, potrivit cărora „investitorii români se pot implica cu succes în programele de privatizare lansate în Republica Moldova”. În pofida aparenţelor statistice şi cele declarative, autorul crede că „nici o companie românească nu va reuşi să intre pe piaţa basarabeană prin intermediul privatizărilor.”

Alistari, pe bună dreptate, constată că investitorii români în Republica Moldova „pot fi număraţi pe degete” şi are dreptate. De-a lungul timpului, ne-a fost dat tuturor celor oarecum avizaţi să constatăm că mulţi dintre bogaţii României au încercat să bată la „porţile investiţionale” al Republicii Moldova şi au cam dat chix. Personal, cunosc nume ale unor amici cu bani din România care au renunţat să investească aici şi din cauza unora din motivele invocate de Alistari.

Ca o paranteză, se impune să precizăm faptul că mai persistă o oarecare neîncredere reciprocă între investitorii-parteneri români şi moldoveni şi din cauza calităţii umane acelor care au declanşat „pionieratul unor investiţii, afaceri” reciproce. Aceste trăsături trebuie privite şi din perspectiva sălbăticiei cu care înţelegeau atunci românii şi moldovenii principiile economiei de piaţă de tip capitalist.Sunt nenumărate cazuri, mai ales cele care datează de prin anii 1990-2000,în care s-au înşelat dramatic unii pe alţii, s-au „ţepuit”, ca să folosesc un termen specific. Amintirea acelor situaţii mai persistă şi astăzi, pentru că unii şi-au pierdut case, agoniseala de-o viaţă din dorinţa de a da un tun. Cei înşelaţi au fost naivi sau poate mai puţin experimentaţi în hoţii, în trasul pe sfoară a partenerului ocazional de afaceri. Aceia nu erau investitori sau oameni de afaceri autentici, ci aventurieri, interlopi, ignoranţi, creduli sau bişniţari lipsiţi de scrupule.

Nu-i putem contrazice afirmaţiile, constatările autorului român deoarece, se înţelege, nu am trecut prin experienţele trăite de domnia sa. Reţinînd calitatea sa de director de proiect al ediţiei de Chişinău a ziarului „Evenimentul Zilei”, avem motive să credem că a avut destule de înfruntat cu birocraţia de aici, iar articolul său pare a fi „fructul” acestei experienţe.

Fără menajamente gratuite şi, fireşte, inutile, ţinînd seamă şi de aspiraţiile europene ale Republicii Moldova, Alistari notează o realitate constatată de el şi care poate să şocheze, să supere pe mulţi de prin aceste locuri, căci iată ce afirmă:

„La Chişinău, afacerile se fac exclusiv în limba rusă. Pornind de la facturi (care arată ca nişte certificate de trezorerie SUA, securizate şi pline de date absolut aberante) şi terminând cu întregul mediu de business, feudal, fundamentat pe neîncredere (totul, inclusiv serviciile, se plăteşte în avans, cash dacă se poate) şi marcat de o concurenţă feroce, la propriu. Nici măcar nu e nevoie să mai pomenesc de imixtiunea politicii în afaceri, de agresivitatea instituţiilor statului, de celebrii raideri, de ultra-extinsul sistem de încumetrire, legătura de rudenie fiind singura garanţie universal acceptată. Ori de faptul că 95% din acţionarii tuturor companiilor private moldoveneşti sunt off-shore-uri. Singurii investitori care au făcut pînă acum faţă în această junglă de afaceri au fost ruşii sau cei din spaţiul ex-sovietic.”

Deloc măgulitor, nu? Dar cum, prin ce argumente sau alte realităţi îl pot contrazice pe un autor, care se pare că s-a confruntat nemijlocit cu acest sistem „feudal”, în care „se plăteşte în avans, cash”?

Abordînd chestiunea privatizărilor anunţate de către Guvernul Republicii Moldova, în care sunt incluse 140 de companii de stat, Alistari mai notează: „Pe acestea sunt de acord că va fi bătaie, între facţiunile rivale din politica basarabeană, între ambasadele străine şi, mai ales, între marile companii europene şi investitorii ruşi. Chiar şi cu Vilnius, cu lobby de la Bruxelles sau Washington, investitorii ruşi au, în continuare, un cuvînt de spus. Pe acest fond, reprezentanţii firmelor româneşti vor rămîne, în cel mai bun caz, cu amintirea nopţilor de pomină petrecute în cel de-al doilea mare oraş românesc şi cam atît.”

În concluzie, ce înţelegem? Marile companii europene şi investitorii ruşi vor avea, în continuare, un cuvînt de spus, iar reprezentanţii firmelor româneşti vor rămîne, în cel mai bun caz, cu amintirea nopţilor de pomină!

„Nopţi de pomină”?