«Moldoveni în ţara lor Moldova!»

În ciuda unor infailibili cu ecuson «noli me tangere, căci am gazeta la mînă», care, deşi se căznesc: «n-ai cui spune», «nascu şi la Moldova oameni...» cu nestrămutată credinţă şi de o ştefănească bărbăţie. Publicistul Vasile Roibu, lansat de Săptămîna, fără frică şi prihană afirmă simplu, clar şi principial un adevăr cunoscut, dar astupat de colbăraia politico-ideologică romînească, antimoldovenească din născare:

«Romînia vrea Moldova! Asta se ştie demult. A vrut-o totdeauna (fără să-i întrebe pe moldoveni!). Pentru a reuşi în această afacere şi văzînd că moldovenii sînt împotriva unirii, Romînia se opinteşte să diminuieze importanţa noţiunilor «Moldova», «moldovan», «limba moldovenească», «istoria Moldovei» şi simultan să promoveze termenii «Romînia», «romîni» şi «limba romînească», încercînd să ne convingă că, adicătelea, am fi dintotdeauna "romîni"». – Săptămîna, 10.08.2012. Notăm cîteva modele de romînism destrăbălat:

«Aşa-zisa Republică Moldova este un teritoriu romînesc... Pe pămîntul nostru, cu denumirea noastră istorică... Nu există nicăieri Republica Moldova... Există numai Romînia şi undeva, între Prut şi Nistru, o ficţiune politică». – Cronica romînă, octombrie 2001.

«Moldova e Romînia, aşa ar trebui tranşată chestiunea Basarabiei». – Timpul, 3.08.2012.

La răspîndirea unor astfel de potlogării îmbîcsite de un naţionalism puturos participă nu numai indivizi romîni pe cît de băloşi, pe atît de ignoranţi, ci şi figuri din aşa-zisa elită rromînească nu mai puţin ignorantă.

Una din multele efemeride la externele romîneşti T. Baconschi, ameţit de înscăunare, uitînd că Romînia este «un construct din petici de teritorii străine», a buhnit: «Moldovenismul este un construct etnic şi geopolitic artificial... Romînia respinge orice demers menit să acrediteze ideea unei naţiuni şi a unei limbi moldoveneşti...». – Săptămîna, 29.01.2010.

Piftind de înfumurare rromînească, europarlamentarul rromînesc Traian Ungureanu a trîntit-o public: «Republica Moldova, naţiunea moldovenească sînt fictive».

Citind astfel de batjocorîre publică a Statului Moldovenesc şi a naţiunii moldoveneşti, îţi aminteşti de spusa lui M.Sadoveanu:

«Ce ţii cu proştii!». Vorba ceea, rromînului nu-i stă bine dacă nu-i lăudăros şi deştăpţi...

Amintim încă o dată pentru intelectualii dîmboviţeni contagiaţi de boli incurabile -ignorantă şi minciună:

Moldova, Ţara Moldovei cu voia lui Dumnezeu începutu-s-a la 1359. (Vezi, citeşte, însuşeşte: Letopiseţul (anonim) al Ţării Moldovei (1359 – 1507), Cronica ungurească a lui Ioan Kukullo (sec. XI – XIV), V.Spinei. Moldova în secolele XI – XIV, 1991...).

Cuvîntul«rumúnia» a fost născocit de grecul D.Philippide şi publicat la Leipzig în 1816! Romînii au aflat noutatea abia în 1873 (B.P.Haşdeu. Cuvente din bătrîni; L.Boia Istorie şi mit în conştiinţa romînească. 1997).

«Romînia» brodită din voia unor bonjurişti semidocţi, făcută din Valahia/Muntenia + Moldova Apuseană fără Bucovina + Dobrogea dăruită de ruşi, a fost votată abia în 1878 la Congresul de la Berlin. Dacă ignoranţii intelectuali romîni pînă acum nu au aflat despre aceste realităţi istorico-politice, îi poftim să ia cunoştinţă de concluziile unor adevăraţi savanţi romîni. Aprobînd concluzia academicianului moldovan Artiom Lazarev: «Moldova niciodată n-a aparţinut nici juridic, nici de fapt, nici Principatelor Unite, nici Romîniei regale», academicianul romîn C.C.Giurescu sublinia, precizînd:

«"Basarabia" (Moldova de Est, dintre Prut şi Nistru) aproape 500 de ani a aparţinut Moldovei, care a precedat (a existat mai înainte de) Principatele Unite (la 1862) şi Romînia (votată la 1878)».

Intenţionînd să afle cum s-au făcut cele două ţări: sud-carpatică şi est-carpatică, academicianul romînesc Şerban Papacostea a hotărît: «Spontan (!!!)», adică «Din pod!». Cea dintîi (sud-carpatică) şi-a luat (!) numele de Ţară Romînească!». Privitor la denumirea «ţară romînească» pînă astăzi unicul şi definitivul argument rămîne: «Spontan!» Punctum...

Academicianul romînesc E.Stănescu o lasă mai moale: «Trebuie să recunoaştem că numele poporului romîn este menţionat foarte rar, aproape deloc» şi lămureşte: «putem studia pe «romîn», «romînesc» numai în măsura în care monumentele scrise îl conţin». Primul monument care conţine superba, excepţionala sintagmă «pren ţeara rumînească» este aşa-zisa «scrisoare a lui Neacşu», alcătuită, se presupune, pe la 1521. Rezultă că 200 de ani (din 1330 pînă în 1521) nici trăitorii, nici cîrmuitorii regiunii sud-carpatice nu ştiau cum s-ar fi numit baştina lor: ţara basarabilor?, transalpină?, ungrovlahă?, muntenească?... Astfel, toată «bălmăjala» (C.Cantacuzino, 1716) despre o niscaiva «ţeară rumînească» la sud de Carpaţi pînă în 1521 se bazează pe o singură menţionare nu tocmai sigură dintr-un act privat. Faimoasa Scrisoare a lui Neacşu este folosită de toţi rumînologii romîneşti pentru a acoperi lipsa totală a oricăror ştiri «romîneşti» de-a lungul a 272 de ani, pînă în 1602, cînd apare încă o dată «rumînească» într-un alt act privat...

La această dată (1602) numele MOLDOVA «stat», numele etnic MOLDOVENI aveau o existentă istorică, erau larg răspîndite în Europa de 260 de ani!

Despre care şi ce fel de «ţări romîne» poate fi vorba?!

Despre care şi ce fel de «istorii ale romînilor» poate fi vorba?!

Cum putea multiseculara Moldovă să aparţină unei inexistente «romînii»?!

Vestitul teoretician romîn al romînizării romînilor romînizaţi Adolf Armbruster a fost nevoit să recunoască: noţiunile «romîn», «romînesc», «Romînia», «nefiind ancorate în conştiinţa populară, ci un rezultat al lecturii operelor umaniştilor străini, nu fac parte din fondul autohton al conştiinţei romanităţii la romîni» (Romanitatea romînilor, 1993. Ed. a II-a).

Reputatul istoric romîn P.Panaitescu încă în 1943 a fundamentat faptul că secole în şir ţara de la sud de Carpaţi nici măcar «Valahia» nu se numea. Bazîndu-se pe numeroase acte oficiale, dînsul a demonstrat: «Principatul dintre Carpaţi şi Nistru avea un nume al său, care nu dădea loc la nici o confuzie: Moldova, pe cînd Ţara romînească însemna «Vlahia» şi se putea confunda cu alte «Vlahii». Ţara sud-carpatică avea un nume de împrumut, făcut de străini. Domnia acestei ţări «în actele slavone, singurele acte interne din cancelaria statului din veacurile al XIV-lea pînă în al XVII-lea, se numea slavoneşte Угровлахия (Ungrovlahia), adica «Vlahia Ungurească», iar mai pe scurt în titlul din interiorul documentelor: Влашкя Земля». Încercarea de a impune ţării est-carpatice numele «Rusovlahia» a eşuat. «Întrucît, – subliniază P.Panaitescu, – Principatul dintre Carpaţi şi Nistru avea un nume al său, care nu dădea loc la nici o confuzie: Moldova, pe cînd ţara de la sud de Carpaţi însemna «Vlahia» şi se putea confunda cu alte Vlahii». – P.Panaitescu. Numele neamului şi al ţării noastre//Interpretări romîneşti, 1994.

Aşadar, place aceasta sau nu place istoricilor şi publiciştilor romîneşti, ţara lor veacuri în şir şi-a luat şi s-a folosit de un nume de împrumut: Угровлахия (Ungrovlahia), adică Vlahia Ungurească. Dacă ne-am lua după mintea unor autori tare înfierbîntaţi rromîneşte, Moldova, la o adică, ar fi trebuit să aparţină Ungrovlahiei, iar nu unei inexistente «romînii».

Denumirea «ţară rumînească» începe să apară în aşa-numitele cronici muntene, vreo 5 (1690 – 1729). Se întîlnesc uneori cîte două pe aceeaşi pagină: Muntenia, ţara muntenească, Valahia, Ţara rumînească, mai ales în «istoria» atribuită lui Radu Popescu (1729). Cronicile muntene, toate cinci, folosesc pentru ţara est-carpatică şi fondatorii ei numai termenii Moldova şi moldoveni. Aşa procedează la 1716 şi cel mai dotat cronicar muntean Constantin Cantacuzino (stolnicul): «Ţărilor acestea le zic şi mai mare şi mai mică; cea de sus, adecăte şi mai mare, Moldova; cea de jos şi mai mică, ţara acesta Muntenească numeind... Moldovenii se osăbesc de să răspund Moldovani...». – Cronicari munteni. 1988. P. 18.

A insista asupra întrebuinţării fireşti şi continue a numelui MOLDOVA, a numelui naţiunii MOLDOVENI şi după veacul al XVI-lea – trecerea treptată la scrierea în limba moldovenească înseamnă a forţa uşi deschise.

Întreaga istorie septuaseculară a Moldovei şi a moldovenilor acreditează concluzia lui N.Iorga: «Totul este deosebit între aceste două ţări – Moldova şi Valahia, care la început nici nu se ating» (Istoria romînilor, III).

Încă în 1928 marele lingvist moldovan Al.Philippide a demonstrat: «Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice». – Originea romînilor, vol. II. 1928.

Întreaga evoluţie istorică a spaţiului carpato-nistrean confirmă concluziile lui L.Boia:

«În Evul Mediu Ungrovlahia/Muntenia e Ungrovlahia/Muntenia şi Moldova e Moldova. Atîta tot!» (Romînia ţară de frontieră a Europei. 2002.);

«Cert este că Ungrovlahia/Muntenia şi Moldova au fost ţări diferite... Pînă în secolul al XIX-lea (corect: pînă în 1862!) moldovenii au avut statul lor şi istoria lor distinctă, nici nu şi-au spus «romîni», ci moldoveni...» (Istorie şi mit în conştiinţa romînească).

Iar T.Baconschi, Traian Ungureanu, intelectuali de speţă romînească, precum şi zurliii de tipul Voncu, Banciu şi Dungaciu, suferind grav de «orbirea de a nu vedea că la mijlocul zidirii naţionalităţii romîneşti zace neadevărul» (T.Maiorescu. Forme fără fond), declară fără pic de ruşine şi fără teamă de Dumnezeu că Moldova – stat, naţiunea moldovenească ar fi, cică, «fictive»...

La 1932, în al paisprezecelea an de ocupaţie romînească a «Basarabiei», arhivistul L.Boga constata că şi după 1812 «Moldova rămase patria tuturora.

Moldovenii din Basarabia o clipă n-au încetat a se socoti fii ai patriei lor Moldova... Din mărturiile vremii rezultă că la cei rămaşi în Basarabia există luminoasă conştiinţa unei patrii – Moldova, a unui norod moldovenesc, a unei naţii moldoveneşti, a unui neam moldovenesc şi, mai presus decît toate – a unei limbi moldoveneşti». – L.Boga. Ideea de neam, patrie şi limbă la moldoveni. 1932. P. 196, 197.

«Pentru locuitorii din acestă regiune (Moldova dintre Prut şi Nistru) numele de «Basarabia» era necunoscut, ei îşi ziceau, cum îşi zic şi astăzi (1930): moldoveni». – Gh.Adamescu. Dicţionar istorico-geografic.

În anul cînd la Berlin se vota numele «Romînia», Mihail Eminescu scria:

«O Romînie Moldavă nu există. Romînia e un stat nou, compus din două provinţii vechi, care au trecutul lor proprii. Unul e Moldova – nume destul de vechi, de frumos şi de acoperit de glorii, încît departe de a-l renega sau a-l schimba, sîntem în drept de a ne făli cu el». – Timpul, 2.08.1878.

La 100 de ani de alipire la Rusia (mai 1912) marele istoric romîn N.Iorga sublinia, luminînd romînimea pohticioasă de pămînturi străine: «Basarabia nu-i a noastră, a romînilor! ... E o umilinţă în aceasta? Am stat noi la luptă, am fost biruiţi, ni s-a smuls o parte din ţară printr-un tratat, pe care noi să-l fi încheiat, iscălit şi jurat? ... În 1812 «Romînia» nu exista... Şi nu se gîndea nimeni (în 1812) că o «Romînie» ar fi cu putinţă...» (Neamul romînesc în Basarabia, I. 1995).

Fiindcă veni vorba: nu a fost niciodată vreun război între Rusia şi «romînia» inexistentă. În anii 1806 – 1812 a avut loc război între Rusia şi Turcia. Moldova dintre Prut şi Nistru a fost eliberată de sub turci, care «o stăpîneau efectiv» (I.Ţurcanu).

«Vechea cultură a fost mai puternică în Moldova decît în Muntenia. La începutul veacului al XIX-lea Moldova are deja o tradiţie culturală... De aici rezultă şi deosebirea dintre istoria culturii Moldovei şi Munteniei din veacul al XIX-lea... Moldovei îi revine meritul de a fi prezidat timp de 40 de ani (1840 – 1880) la asimilarea culturii în celelalte forme ale ei.

Moldovei i se datoreşte cultura romînească aşa cum este astăzi.

În rezumat. În Moldova există o tradiţie pe care o respectă moldovenii. De aceea, depozitară a tradiţiei, Moldovei îi este iertat să-şi ia rolul de a prezida la înjghebarea culturii romîneşti moderne». – Garabet Ibrăileanu. 1909.

«Nimeni nu poate tăgădui moldovenismul Basarabiei cîtă vreme pe ogoarele ei lucrează braţele moldovenilor şi în satele ei răsună aproape pretutindeni graiul moldovenesc...

Şi moşii noştri, ca şi ai răzeşilor şi mazililor de astăzi de la Soroca, Orhei ori Lăpuşna s-au luptat şi au murit ştiindu-se moldoveni în ţara lor – Moldova». – Mihail Sadoveanu. Drumuri basarabene, 1919.

«Conştiinţa unei patrii întregi – Moldova» (L.Boga), «Conştiinţa naţională n-a încetat niciodată să trăiască în inima poporului moldovan din Basarabia... Mărturiile vizibile ale vechimii culturii moldoveneşti erau prea puternice pentru a nu aminti moldovenilor originea şi trecutul lor». – Şt.Ciobanu, 1924.

Tradiţiile Moldovei multiseculare, întregi şi unite «de la munte pînă la mare», au rădăcini atît de adînci în sufletul şi credinţa moldovenilor că, prin creaţia populară, au pătruns şi în opera lui Mihail Eminescu:

Ştefane, Măria Ta,

Tu la Putna nu mai sta! ...

... De-i suna din corn o dată

Să aduni Moldova toată! ...

... Zilele acestea Nicolai Pascaru, tînăr moldovan curajos, înciudat că romînomarii dîmboviţeni şi ţîncanii lor de pe Bîc gura nu le mai tace că vor «unirea Basarabiei», a repetat ceea ce au spus alţii: dacă-i vorba de aşa, atunci şi noi, moldovenii, putem cere unirea Moldovei istorice, adunate de Alexandru cel Bun şi apărate de Ştefan cel Mare!

Dar, mare poznă! ... Această voinţă şi dorinţă fireşti pentru orice moldovan, l-a supărat pe un pestigios şi infailibil publicist istoric, care, «avînd gazeta la mînă», ironizînd-satiric, i-a dat cu ibrişinul pe la nas bietului moldovan curajos. Supărarea infailibilului istoric publicist devine chipărată, dacă vom aminti că chiar însuşi domnia sa nu o dată a scris despre unirea Moldovei întregi. De pildă...

«Moldova nu e a voastră!»

«Răspuns celor care ne tot învaţă cum să întrebuinţăm cuvîntul Moldova.

Romînia nu mai are Moldova. (A spus-o şi M.Eminescu). Moldova de dincolo de Prut a dispărut, a fost mătrăşită de pe faţa pămîntului. Ea este o amintire şi nimic mai mult. Noi n-am renunţat la Moldova, cu toate că ruşii (şi romînii) ne-au numit impropriu basarabeni. La recăpătarea independenţei în 1991 am revenit la toponimul ştefanian: MOLDOVA. Care-i problema? Redaţi autonomie regiunii istorice dintre Prut şi Carpaţi cu cele opt judeţe moldoveneşti, repuneţi capitala la Iaşi şi după aceea ... veniţi la Chişinău să negociem». – Viorel Mihail, 2011.

...La 23 mai 1991 (pînă «la recăpătarea independenţei»!) Sovietul Suprem al RSS Moldova a hotărît: «Statul suveran RSS Moldova se numeşte REPUBLICA MOLDOVA, în formă prescurtată MOLDOVA».

Vasile STATI