Interviu IPN: Republica Moldova trebuie să ţină seama în modul cel mai serios de învăţămintele evenimentelor din Ucraina şi, în mod special, de cele din Crimeea, pentru a fi mult mai pregătită pentru depăşirea unor riscuri şi provocări reale. Despre anumite genuri de riscuri, provocări şi învăţăminte a relatat într-un interviu pentru IPN Ana Şelest, cercetător ştiinţific superior al filialei din Odesa a Institutului Naţional de Investigaţii Strategice din Ucraina. Totodată, expertul consideră că criza din Crimeea pune la îndoială întreaga situaţie politică internaţională şi de drept care s-a constituit în Europa, cînd niciun stat, cu toate garanţiile internaţionale, nu poate fi sigur de securitatea sa.

- Cum se poate răsfrînge sau se răsfrînge deja situaţia din Ucraina asupra celei din Moldova?

- Există o interacţiune directă şi indirectă. De altfel, ea a apărut imediat după summitul de la Vilnius. Văzînd cum evoluează situaţia din Ucraina şi poziţia Rusiei în chestiunile integrării europene, UE a început să colaboreze mai activ şi mai operativ cu Moldova şi Georgia, a accelerat procedurile privind semnarea Acordului de Asociere. Acelaşi lucru s-a produs şi în ceea ce priveşte chestiunea cu vizele. Dacă pînă la aceea Bruxellesul avea unele dubii, astăzi el are nevoie de „un exemplu pozitiv” al politicii sale în domeniul Parteneriatului Estic.

Cea de-a doua chestiune ţine de faptul că Moldova urmează să tragă nişte concluzii privind populaţia rusolingvă, pentru ca retorica tensionată sau unii paşi nu prea chibzuiţi să nu conducă încă spre o zonă „de protecţie a populaţiei rusolingve”.

În al treilea rînd, ar fi cazul să se atragă o atenţie serioasă Găgăuziei şi, fireşte, nu trebuie să se uite de Transnistria care a fost prioritară atunci, cînd s-au avut în vedere aceste două regiuni. Situaţia poate să se agraveze acolo şi nu este obligatoriu să ne aşteptăm la aceleaşi metode, ca şi în Crimeea, mai curînd nici nu face să ne aşteptăm. Dar faţă de unele metode am putea să fim absolut nepregătiţi, de aceea trebuie să se tragă concluziile respective şi să se atragă atenţia asupra unor chestiuni problematice, care ar putea destabiliza situaţia (cum s-a întîmplat deja în timpul referendumului din Găgăuzia).

Următorul aspect ţine de faptul că acum este tocmai momentul potrivit pentru a pune din nou chestiunea cu privire la retragerea armatei ruse din Transnistria. Acuma este tocmai unul dintre cele mai potrivite momente de a beneficia la maximum de susţinerea comunităţii internaţionale. Pacificatorii constituie o temă aparte, la ea s-ar putea reveni mai tîrziu, deşi chestiunea cu privire la reformatarea misiunii militare în una poliţienească a devenit demult una urgentă.

Şi ultima chestiune ca număr, dar nu şi ca importanţă, constă în faptul că evenimentele din Ucraina au demonstrat fragilitatea garanţiilor internaţionale de securitate şi a mecanismelor existente de măsuri preventive, precum şi a măsurilor de reglementare a conflictelor. Din punct de vedere formal, Moldova beneficiază de statutul său de neutralitate, dar este oare suficient acest lucru? Ucraina s-a declarat, de asemenea, formal, în anul 2010, în afara oricăror blocuri, beneficia de Memorandumul de la Budapesta cu privire la garanţiile sale de securitate, dar, după cum s-a dovedit, nu toţi semnatarii demonstrează o atitudine serioasă faţă de respectarea acestui document. Iată de ce este tocmai cazul de a medita serios asupra unor mecanisme de alternativă cu privire la asigurarea securităţii colective – posibil, în cadrul GUAM, posibil – într-un format bilateral moldo-ucrainean, posibil să existe şi alte variante. Dar nişte aplicaţii militare comune, la sigur, nu ar strica deloc.

- Care este situaţia reală din Ucraina, căci noi, în Moldova, cunoaştem lucrurile doar din ceea ce transmit mijloacele de informare în masă?

- În cazul de faţă totul depinde de faptul care anume mijloace de informare în masă predomină astăzi în Moldova. Dacă predomină mijloacele de informare în masă ruseşti, ca şi în unele regiuni din Ucraina, imaginea de care beneficiază telespectatorii moldoveni, este mult prea deformată, dacă nu chiar întoarsă cu picioarele în sus.

Ucraina se află astăzi într-un proces de transformare, şi nu este vorba, pur şi simplu, de trecerea puterii din mîinile unora în mîinile altora, este vorba de demolarea sistemului existent. Încă nu toţi, chiar şi în rîndul opoziţiei, sînt pregătiţi astăzi de aceste transformări, dar alte variante nu există, pentru că în aceste trei luni societatea s-a maturizat radical. Din păcate, asupra schimbărilor, care necesitau mai multă atenţie, profesionalism, coeziune, timp, iar uneori şi măsuri nu tocmai dintre cele mai populare, s-a suprapus criza din Crimeea. Aceasta solicită astăzi multă atenţie şi forţe, şi este păcat, pentru că reformele cele mai serioase pot fi realizate doar imediat după revoluţie, cînd există încă cel mai mare credit de încredere al populaţiei. Dar Crimeea pentru Ucraina nu constituie doar o chestiune ce ţine de o parte a teritoriului său. Criza respectivă pune la îndoială întreaga situaţie politică internaţională şi de drept din Europa, cînd niciun stat, cu toate garanţiile internaţionale de care beneficiază, nu poate fi sigur de securitatea sa.

- Cum influenţează situaţia din Ucraina asupra situaţiei din regiunea noastră în ansamblu?

- Euromaidanul ar fi putut trece, la modul convenţional, neobservat pentru regiune. El a intensificat, desigur, discuţiile despre integrarea europeană şi corupţie într-un şir de ţări, dar nu a clintit din loc situaţia existentă. De situaţia de pe maidan se interesau, încercau anumite emoţii, dar concluzii serioase pentru sine nu-şi prea făcea nimeni. Dar iată că evenimentele din Crimeea i-au pus pe gînduri pe mulţi, pentru că acestea pot modifica configuraţia concomitent în trei regiuni – la Marea Neagră, postsovietică şi euroatlantică. Turcia, care pînă în ultima clipă se străduia să păstreze balanţa şi parteneriatul cu Rusia la Marea Neagră, a reacţionat în mod foarte dureros la chestiunea tătarilor din Crimeea, promiţîndu-le întregul său sprijin. Belarus şi, în special, Kazahstanul s-au pus serios pe gînduri în ceea ce priveşte regiunile lor, populate în mod prioritar de ruşi sau de populaţie rusolingvă. Mai mult ca atît, consider că acum orice ţară din spaţiul postsovietic va medita foarte serios atunci, cînd va fi vorba despre prelungirea termenelor de dislocare a bazelor militare ruseşti pe teritoriul său.

SUA şi UE au fost aruncate înapoi în vremurile retoricii „războiului rece”, ele fiind absolut nepregătite de acest lucru. S-a dovedit că ele, de fapt, nu pot beneficia de niciunul dintre mecanismele existente – nici de NATO, nici de OSCE, nici de ONU, nici de alte mecanisme în circumstanţele create, dar cum să vorbeşti în limbi diferite: de pe poziţii de forţă şi de ignorare a dreptului internaţional sau de pe poziţiile diplomaţiei şi ale valorilor – ei încă nu ştiu.

- Care sînt riscurile cele mai actuale şi cum pot evolua acestea în cazul în care problemele nu vor fi soluţionate?

- De fapt, toate riscurile sînt la vedere. Le voi enumera nu după importanţă, dat fiind faptul că fiecare dintre ele poate influenţa la modul serios dezvoltarea de mai departe a Ucrainei şi a regiunii în ansamblu:

- Anexarea Crimeii ca rezultat al revizuirii frontierelor existente şi a cadrului sistemului internaţional;

- Transformarea Crimeii într-o formaţiune nerecunoscută de tipul Abhaziei sau Transnistriei;

- Criza umanitară din Crimeea, dat fiind faptul că regiunea depinde, de fapt, în totalitate de Ucraina în ceea ce priveşte finanţele, asigurarea cu resurse energetice, apă potabilă şi chiar cu majoritatea produselor alimentare;

- Criza economică din Crimeea, dat fiind faptul că, de fapt, a fost totalmente dereglat sezonul turistic, iar aceasta constituie principala sursă de venit a populaţiei;

- Conflictul etnic. După cum este cunoscut, populaţia băştinaşă din regiune - tătarii din Crimeea – nu susţine separarea Crimeii. Mai mult, a şi demarat deja un anumit reflux al refugiaţilor din Crimeea, şi nu în Rusia, dar în alte regiuni ale Ucrainei, inclusiv în Lvov, şi majoritatea acestora o constituie tătarii, care nu sînt siguri de securitatea lor, dat fiind acţiunile agresive ale unor naţionalişti ruşi;

- Tentativele de a destabiliza situaţia şi în alte regiuni ale Ucrainei, în primul rînd, în Harkov, Doneţk, Lugansk şi Odessa. Între altele, după cum au demonstrat evenimentele de ultimă oră de la Doneţk şi Harkov, destabilizarea se produce nu numai prin metode politice, dar şi cu antrenarea persoanelor înarmate;

- Aplicarea forţei militare sau acapararea armată a obiectivelor strategice în afara Crimeii – o asemenea tentativă a fost deja făcută în regiunea Herson, cînd la indicatorul Arabat din zona satului Strelkovoe, regiunea Herson, a sosit un grup de militari ruşi în număr de 70 de persoane şi au ocupat o poziţie în apropierea staţiei de distribuire a gazelor, iar în ajutorul acestor trupe debarcate au mai sosit 4 elicoptere şi 3 camioane blindate de transport;

- Principalul risc pentru Ucraina îl constituie acum faptul că ea nu beneficiază de creditul de încredere, pe care i l-au acordat cetăţenii săi şi comunitatea mondială, aşa cum s-a întîmplat în anul 2004, după Revoluţia portocalie. Dacă nu vor fi efectuate reforme substanţiale în toate sferele, dacă nu vom contracara în mod serios corupţia şi nepotismul, ţara şi poporul nu vor mai avea o a treia şansă.

- S-a anunţat deja că Ucraina şi UE vor semna compartimentul politic al Acordului de Asociere. Cum este posibil acest lucru în contextul unei situaţii incerte din Crimeea?

- Semnarea compartimentului politic al Acordului constituie un gest de sprijin moral şi de consfinţire a aspiraţiilor de integrare europeană a Ucrainei. Situaţia din Crimeea nu este atît de importantă pentru prevederile Acordului. Partea economică este mult mai complicată din punct de vedere tehnic. Iată aici pot să apară probleme legate de implementare. Dar nici Ucraina, nici UE nu vor recunoaşte desfăşurarea referendumului, şi nici desfăşurarea referendumului încă nu înseamnă separarea automată sau alipirea la Rusia. Alta e chestiunea că înşişi europenii au menţionat pe parcursul mai multor luni de zile imposibilitatea semnării compartimentului politic separat de cel economic, dat fiind faptul că ele sînt foarte greu de separat. Experţii ucraineni, de asemenea, nu pot înţelege, cum poate fi efectuată o asemenea separare. De aceea, eu consider că în cazul dat putem vorbi mai curînd de o demonstrare a poziţiei. Deşi UE, în afară de declaraţia cu privire la semnarea pe 21 martie a compartimentului politic al Acordului, de fapt, a declarat şi despre eliminarea în mod unilateral a unor bariere economice, fără a mai aştepta semnarea formală.

Mariana GALBEN, IPN