Zilele trecute, cînd lumea era mai mult ocupată de prăznuirea Sfîntului Vasile sau Anului Nou pe stil vechi, o agenţie de ştiri din Moldova a dat o informaţie ce nu prea se potrivea cu talgerele de sarmale şi cetele de urători. Aşa cum fluxurile informaţionale sînt cam în criză în zilele de sărbătoare, ştirea a fost preluată aproape de toate mediile din ţara noastră. Poate în alte circumstanţe nu ar fi fost atît de mediatizată, dar cum bine se ştie - cînd balta n-are peşte şi racu’ e cu solzi. Pînă la urmă, tot răul e spre bine, pentru că ştirea a pus pe gînduri. Gînduri negre şi amarnice, în stare să ne limpezească nişte lucruri.

„Un cal a fost maltratat de stăpînul său pînă a murit la marginea unei păduri din raionul Cimişlia. Cazul a fost sesizat de către inspectorii de mediu, animalul fiind depistat în timpul acţiunilor de combatere a braconajului în localitate. Proprietarul animalului le-a spus inspectorilor că acesta îi aparţine şi face ce vrea cu el”, a transmis pe 14 ianuarie IPN.

În termini mai puţin eleganţi informaţia ar suna cam aşa: un idiot, nu se ştie din ce motive (poate că a respectat prea pios tradiţiile bahice?), şi-a omorît în bătăi calul, care-l slujea pe lîngă gospodărie. Fără nici un proces de conştiinţă, pentru că, vezi bine, animalul îi aparţine şi face ce vrea cu el.

Acum să ne amintim cît de frecvent este folosită această justificare pe plaiul nostru mioritic. Un tîmpit şi-a snopit pînă la stare de comă copilul pentru o şotie. Mai obraznică, dar totuşi o şotie. Şi stă acest soi de Taras Bulba cu ochii bulbucaţi, declarînd că e copilul lui, or, vorba clasicului „eu l-am făcut, eu îl omor”.

Într-o secţie de poliţie sînt aduşi doi porumbei înamoraţi. Numai că porumbiţa n-are loc viu pe ea, în urma mardelii de la iubit. Iar iubitul habar nu are de ce a fost reţinut, pentru că a bătut-o din dragoste şi cine ce-ar avea – „e casa mea, nevasta mea, fac ce vreau”.

Nu zic, poate pe undeva această regulă merge. Dacă am trăi în trib, poate că ne-ar aranja şi pe noi. Nu şi în condiţiile cînd aspirăm la nişte valori democratice, cînd ne visăm în cadrul a nişte hotare europene, civilizate. Pentru că acolo unde ne dorim să ajungem nimeni nu omoară un cal pe marginea drumului pentru că aşa i-a venit cheful. Şi nici nu-şi caliceşte copilul ori soţia din instincte de proprietar. Iar dacă, Doamne fereşte, se întîmplă aşa ceva că de nebuni e plină lumea, atunci fărădelegea se va pedepsi aspru. Şi răufăcătorul va fi blamat, nu aprobat – „maladeţ, o bate înseamnă c-o iubeşte”.

Iată, atîta timp cît aceste lucruri nu vor ajunge la mintea fiecărui moldovean, „moartea calului” poate însemna şi moartea visurilor democratic-europene. Iar cine nu înţelege să-şi dea cu capul de pereţi pînă va înţelege, pentru că şi capul e tot o proprietate şi poţi face cu el ce doreşti.

Lilia GRUBÎI